Creştinul şi monahul sunt nişte luptători duhovniceşti în toată viaţa lor

fereastraÎn ziua aceasta, vrând, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vorbesc despre ispitirea noastră cea de totdeauna şi despre lupta cu ispitele veacului de acum, m-am gândit ca la început să amintesc învăţătura Marelui Apostol Pavel prin care îi spune lui Timotei: Lupta cea bună m-am luptat (II Timotei 4, 7) şi iarăşi: Luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos (I Timotei 6, 12), căci nimeni, ostaş fiind, nu se amestecă cu lucrurile lumeşti, ca voievodului să fie plăcut (II Timotei 2, 3-4). Şi iarăşi: Cel ce se luptă, de la toate se înfrânează (I Corinteni 9, 25). Iar dumnezeiescul Iov a zis: O luptă este viaţa omului pe pământ (Iov 7, 1; 14, 4-5). în această luptă noi nu ne luptăm trupeşte, deoarece, după mărturia Sfântului Apostol Pavel, armele noastre nu sunt trupeşti, ci puternice lui Dumnezeu, spre a strica şi a risipi stăpâniirile şi puterile întunericului (II Corinteni 10, 4). Sfântul Apostol ne învaţă cum să luptăm în războiul nevăzut, îndemnându-ne: Luaţi toate armele lui Dumnezeu ca să puteţi sta împotrivă în ziua aceea şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Să staţi tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă în platoşa dreptăţii; şi încălţaţi-vă picioarele voastre întru gătirea Evangheliei păcii; în toate să luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile vicleanului. Luaţi coiful mântuirii şi sabia duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 13-17).

Aşadar, după cum vedem, creştinul şi monahul sunt nişte luptători duhovniceşti în toată viaţa lor, de la naştere şi până la moarte. Iar fiindcă toţi suntem ostaşi ai lui Iisus Hristos de la Sfântul Botez şi toţi am primit armele Duhului Sfânt pentru lupta duhovnicească, avem nevoie să cunoaştem meşteşugul acestui război nevăzut şi din câte părţi suntem atacaţi în lupta noastră de fiecare ceas şi minut. Marele nostru dascăl şi ostaş a lui Hristos, Pavel Apostolul, arătând că lupta sa o ducea cu mare iscusinţă şi nu afară de scop, zicea: Aşa mă lupt cu pumnul, fără să lovesc în aer. Ci la ţintă alerg, la chemarea mea, adică la Hristos (I Corinteni 9, 26; Galateni 2, 2; Filipeni 2, 16). Şi iarăşi zice: Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte (II Corinteni 10, 3).

Fiindcă lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, a stăpânitorilor întunericului veacului de acum, a duhurilor răutăţii răspândite în văzduh (Efeseni 6, 12) şi fiindcă nu tot cel ce se luptă se încununează (I Corinteni 9, 24), avem trebuinţă de mare trezvie şi grijă în toată vremea asupra luptelor celor de gând şi asupra dracilor care ne dau război, ispitindu-ne din opt părţi, după cum urmează: de sus şi de jos; din dreapta şi din stânga; dinainte şi dinapoi; dinăuntru şi din afară. Sfântul Meletie Mărturisitorul arată că ispitirea se face numai din şase părţi, dar fiindcă aceste ispite vin şi dinăuntru, din inimă, şi din afară, prin cele cinci simţiri, aici, după mărturia Sfântului Nicodim Aghioritul, s-a pus din opt părţi.

În cele ce urmează, pe cât ne va ajuta Bunul Dumnezeu, vom arăta, pe scurt, în ce fel sunt aceste ispitiri.

Ispitirea de sus se face în două feluri. în primul rând aceasta se întâm plă când începem o nevoinţă nechibzuită, mai presus de puterea noastră fizică, cum ar fi: post prea greu, priveghere prea îndelungată, nevoinţă trupească (metanii, culcare pe jos, răbdare de frig şi altele de acest fel). Prin aceasta, aducând o slăbiciune prea mare trupului, iar prin slăbirea peste măsură, facându-1 cu totul neputincios la lucrarea faptelor bune trupeşti; ne tulburăm mintea spre înţelegerea celor bune (Sfântul Petru Damaschin, Cuvânt despre dreapta socoteală, p. 123, Bucureşti 1976; Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, voi. 2, suta a 2-a, cap. pentru dragoste, p. 65).

În al doilea fel ne ispitim de sus când vom iscodi Sfintele Scripturi mai presus de vârsta noastră duhovnicească. O iscodire ca aceasta vine din mândrie şi dacă cineva nu se va înfrâna de la ea, ajunge la nebunie, la hulă şi la eres, după mărturia Sfântului Efrem Şirul (Cuv. la Ilie Proorocul, tom. 3, p. 23, Mănăstirea Neamţ, 1823). Sfântul Macarie cel Mare arată că un fel de draci se numesc “arhiconi” şi aceştia sunt “filozofii” şi “teologii iadului” (Sbornicul, voi. 2, Despre rugăciunea lui Iisus). Ei cunosc Scripturile pe de rost şi se bagă în minţile celor mândri şi iscoditori, învăţându-i Scripturile, dar nu adevărul stabilit de Biserica lui Hristos, ci strâmb şi răzvrătit, facându-i astfel pe aceşti iscoditori şi mândri să ajungă începători de eresuri ca Arie, Macedonie, Nestorie, Origen şi alţii, care, înşelându-se de aceşti “teologi ai întunericului”, au luptat împotriva Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare şi au despărţit de la adevăr milioane de suflete, după cum fac şi sectanţii de azi.

Sfântul Grigorie de Nyssa zice că Sfânta Scriptură are “oase”, adică locuri tari, şi nimeni din cei ce au dinţi de lapte la înţelegerea lor să nu îndrăznească a sparge oasele Scripturii, căci îşi vor zdrobi dinţii cei de prunci ai minţii lor şi se vor alege cu primejdie în loc de folos (Comentariu la viaţa lui Moise). Sfânta Scriptură este izvorul fără fund al înţelepciunii lui Dumnezeu şi din această fântână ni se cade să scoatem câte puţin spre a potoli setea noastră duhovnicească. Sfânta Scriptură este o fântână din care omul înţelept scoate cu găleata, apoi din găleată ia cu cana, din cană cu paharul şi, aşa, cu măsură bea şi nu încearcă niciodată să soarbă deodată toată fântâna sau toată găleata.
Sfânta Scriptură este ca o mare duhovnicească iară fund şi nimeni din cei ce nu ştiu a înota prin înţelesurile cele duhovniceşti să nu încerce a se afun da în ea mai presus de înţelegerea lor, căci se vor îneca şi se vor pierde pe sine; iar aceasta nu se va întâmpla din cauza mării, ci din cauza obrăzniciei şi îndrăznelii lor faţă de cele ce depăşesc puterea lor de înţelegere. Dacă cuvintele Sfintei Scripturi, după mărturia Prea Sfântului Duh, sunt mai dulci decât mierea (Psalm 118, 103), atunci din această miere duhovnicească ni se porunceşte să mâncăm cu înfrânare, după cum scrie: Fiule, de vei afla mierea, mănâncă cu măsură (Proverbe 25, 28). Sfântul Grigorie Teologul a asemănat iscodirea Sfintelor Scripturi, mai presus de măsura înţelegerii noastre, cu o prăpastie, zicând: “Şi privirea la cele înalte fară de frâu, poate să ne dea nouă brânci în prăpastie” (Exaimeron). Aşadar, părinţilor şi fraţilor, ispitirea de sus este îndoită: sau a lua cu noi o nevoinţă trupească mai presus de puterea noastră, sau a ne obrăznici cu mândrie să iscodim Sfintele Scripturi mai presus de vârsta noastră duhovnicească şi de priceperea noastră.

Ispitirea de jos. De jos ne ispitim atunci când ne lenevim şi ne slăbănogim, cu voia noastră, nesilindu-ne la lucrarea faptei bune şi a poruncilor lui Dumnezeu. De exemplu, cineva, fiind tare cu trupul şi sănătatea, îşi ascunde puterea şi nu vrea să se ostenească în ascultarea mănăstirii după putere; sau de este mirean, nu vrea să se ostenească după putere la faptele cele bune, la post, priveghere, metanii, la slujirea aproapelui, la rugăciune, la milostenie şi la altele de acest fel. Sau, de este cărturar şi om învăţat, se leneveşte a învăţa pe alţii sau a scrie cele spre folosul de obşte al creştinilor.

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here