Creierul sugarilor face conexiuni imagine-sunet

0
243
Creierul sugarilor O nouă cercetare în cadrul căreia s-a examinat creierul unor sugari, a demonstrat că suntem un sistem biologic care face legături între sunete și imagini pentru a crea limbaj, încă de la cele mai mici vârste.

Într-o lucrare publicată în revista Cortex, o echipă formată din cercetători din Marea Britanie și  Japonia, a examinat activitatea electrică a creierului unor bebeluși cu vârsta de 11 luni, aflați în etapa premergătoare vorbirii, informează  Medical Express.

În cadrul studiului, oamenii de știință au folosit cuvinte noi, precum  „kipi’  și  „moma” pentru a face referire la poze în care erau prezentate forme cu țepi  și  forme rotunde. Astfel, cercetătorii au constatat că sugarii au început foarte repede să  lege cuvântul potrivit cu imaginea corespunzătoare.

Unul dintre autori, dr. Sotaro Kita de la Universitatea din Warwick, a declarat:

„Activitatea de oscilație a creierului copilului a crescut atunci când cuvântul auzit a corespuns cu imaginea, comparativ cu momentul când cele două nu aveau legătură, ceea ce sugerează că, în mod spontan, creierul copilului potrivește imaginea cu sunetul.”

O altă analiză, care a studiat modul în care diferite zone ale creierului comunică unii cu altele, a relevat de asemenea rezultate surprinzătoare,  „modul în care regiunile creierului comunică a fost pus în evidență în momentul în care cuvântul pronunțat se potrivea cu imaginea prezentată. În același timp, când cele două nu se potriveau conexiunile erau îngreunate, în special în emisfera stângă, acolo unde este centrul vorbirii. Emisfera a trebuit să lucreze mai mult pentru a asocia informațiile, atunci când acestea nu se potriveau în mod firesc”, a declarat Kita.

Potrivit cercetătoarei, numărul mare de răspunsuri de tip  N400 asociat cu nepotrivirea imagine-sunet, un indice clasic al prelucrării informațiilor în creier, îndică faptul că sugarii au încercat să înțeleagă sensul cuvintelor noi. Mai departe aceasta a concluzionat că simbolismul sunet – cuvânt, le permite sugarilor să facă legături spontane între sunetul auzit și referentul vizual, iar acest lucru le oferă o imagine de ansamblu prin care cuvintele rostite se referă la obiectele pe care le văd  în jurul lor, „această cartografiere senzorială între sunet și imagine joacă un rol cheie în originea, dezvoltarea și învățarea limbajului”, a subliniat autoarea studiului.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.