Credinţa – temelie a vieţii duhovniceşti – partea a III-a

0
79
CredinţaCeva asemănător, adică arătarea Sfintei Treimi, s-a întâmplat şi la Schimbarea la Faţă, pe care noi o sărbătorim în 6 August.

Nu ştiu dacă e întâmplător sau dacă are o explicaţie faptul că sărbătoarea Botezului Domnului Hristos este într-o zi de 6 Ianuarie, iar Schimbarea la Faţa a Domnului Hristos este tot într-o zi de şase, 6 August. In luna întâi, în 6 sărbătorim Botezul; în luna a opta, în 6 sărbătorim Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos pe Muntele Taborului.

Schimbarea la Faţă a adus în conştiinţa celor care erau acolo, pe munte, pe Preasfânta Treime.

Cum anume? Fiul S-a schimbat la faţă, adică Şi-a arătat mărirea prin lumină, faţa Lui a strălucit ca soarele, hainele Lui au fost albe ca lumina, ca zăpada, cum un înălbitor nu poate înălbi pe lume, spune Sfântul Evanghelist, şi atunci s-a arătat un nor luminos care i-a învăluit pe cei care erau atunci de faţă – Sfinţii Apostoli Petru, Iacob, Ioan şi doi bărbaţi reprezentativi din Vechiul Testament, Moise şi Ilie – au fost învăluiţi de un nor luminos şi din nor s-a auzit cuvântul Tatălui ceresc:

„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17, 5).

Acesta este mesajul Schimbării la Faţă, să ascultăm de Domnul Hristos. E ceea ce vrea şi Maica Domnului. La nunta din Cana Galileii, Maica Domnului le-a spus celor ce slujeau acolo: „Faceţi ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5).

Aşa a zis Maica Domnului, aşa a zis Tatăl ceresc. Deci, iubiţi credincioşi, avem două sărbători cu prezenţa Sfintei Treimi. Botezul Domnului şi Schimbarea la Faţă a Domnului Hristos. Cu acest prilej a fost de faţă şi Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh. Credinţa noastră este că ceea ce s-a întâmplat la Botezul Domnului Hristos se întâmplă la fiecare botez al unui dreptmăritor creştin. Sfânta Treime intră în sufletul celui care se botează. Sfânta noastră Biserică învaţă că nu pleacă de acolo niciodată, decât la moartea celui care n-are credinţă, celui care nu trăieşte o viaţă după credinţă.

Altfel, pe Sfânta Treime o purtăm toţi credincioşii, toţi dreptmăritorii creştini. De acolo dorim să iasă la iveală şi ne rugăm pentru aceasta, într-o rugăciune. De pildă, de la Sfântul Maslu, când ne adresăm Maicii Domnului şi zicem: „Pe Tine, preacuratul palat al împăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată; te rog curăţeşte-mi mintea mea întinată cu tot felul de păcate şi o fa locaş înfrumuseţat al Preasfintei Treimi. Ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tău”.

De ce chemăm ajutorul Maicii Domnului, mijlocirea Maicii Domnului?

Pentru că Maica Domnului a fost şi este locaş al Prea Sfintei Treimi. A fost locaş al Prea Sfintei Treimi când L-a purtat în pântece pe Domnul Hristos, când L-a purtat în braţe şi în toată vremea. Maica Domnului L-a avut pe Domnul Hristos nu numai în pântecele şi în braţele ei, ci şi în inima ei (şi mai ales în inima ei). De inima Maicii Domnului, Domnul Hristos niciodată nu S-a îndepărtat. Deci, iubiţi credincioşi, noi credem că Prea Sfânta Treime purtată în sufletul nostru Se arată în viaţa noastră. Trebuie să Se arate într-o viaţă curată, după cuvântul:

„Măsura credinţei este măsura vieţii”.

Apoi, ziceau mai departe Părinţii, cel care a luat aminte la pământul cel bun al răbdării şi la temelia care este credinţa şi care este şi Domnul Hristos, să zidească faptele cele bune ale virtuţilor ca pe nişte cărămizi din care se alcătuieşte o casă şi să le lege între ele prin lut luat din pământul smereniei. Deasupra să pună acoperişul dragostei. In felul acesta să pregătească o casă în care să intre Domnul Hristos.

Bineînţeles, noi nu trebuie să ne gândim la ceva material, ci trebuie să ne gândim la ceea ce putem purta în suflet, care nu se vede la arătare, dar care se manifestă printr-o viaţă pe care o binecuvântează Domnul Hristos. Şi dacă facem aceasta, dacă ne întemeiem viaţa creştină a noastră pe pământul răbdării, pe temelia credinţei, o alcătuim din faptele bune ale credinţei şi legăm faptele cele bune ale credinţei cu smerenie şi punem deasupra acoperământul iubirii, atunci avem o credinţă care ne ţine aproape de Domnul nostru Iisus Hristos, ne ţine aproape de învăţătura Lui şi ne angajează la o viaţă care se manifestă în toate faptele bune pe care le putem face şi mai ales în iubire, pentru că credinţa trebuie să fie lucrătoare în iubire.

Dumnezeu să-l odihnească pe părintele Serafim de la noi de la mănăstire.

Mi-a spus odată, la spovedanie, cuvânt de învăţătura. Să te depăşeşti şi să te dăruieşti”. M-am gândit că-i vorba să mă depăşesc în credinţă şi să mă dăruiesc în iubire. Poate ca cuvântul acesta îl avea părintele întemeiat pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel. In Iisus Hristos, nici tăierea împrejur nu preţuieşte, dar nici netăierea împrejur, ci credinţa lucratoare în iubire” (Galateni 5, 6).

Să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne dea aceasta credinţa care ne linişteşte şi-n furtuni. Şi să manifestăm credinţa aceasta cu liniştea sufletească. Pe aceasta, având-o, nu ne-ar mai întreba Domnul Hristos: „Unde este credinţa voastră?”, ci S-ar bucura ca avem credinţa aceea care întemeiază viaţa duhovnicească pe răbdare, pe faptele credinţei, pe smerenia care întemeiază viaţa duhovnicească şi învăluie faptele cele bune şi le face bune şi pe iubire, care este legătura desăvârşirii. Amin.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
26 iulie 2004, dimineaţa, Mănăstirea Oaşa

Bucuriile credinţei, Arhimandritul Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here