Credință și știință. Reglajul fin al universului

Ştiinţele codifică regularităţile naturii

0
233

Religia şi stiinţele codifică regularităţile naturii

Religia şi ştiințele nu trebuie neapărat să fie predictive, la urma urmei etica si istoria nu sunt, caracterul explicativ le conferă pe drept acest statut. Religia poate avea rol explicativ. Minunile, actele supranaturale, având un caracter singular și incidental, nu fac obiectul științei. Științele codifică regularitățile naturii. În acest sens, putem afirma că învățătura Bisericii codifică rațional experiența istorică a umanității în relația ei cu Dumnezeu.

triplealphaflashDoctrina despre chipul lui Dumnezeu poate explica de ce logica inerentă a minții umane merge în paralel cu structura universului ca întreg. Fred Hoyle preferă să tragă invers concluzia, chiar dacă nu poate explica procesul; el spune că universul însuși creează o matrice a lui însuși în mintea omului, mergând pe o linie panteistă, în care Dumnezeu este universul, singura realitate.

E greu de crezut că Universul s- a creat singur

Cosmologia și religia interacționează în ceea ce privește reglajul fin, condițiile necesare pentru ca să apară viața. Examinând felul în care se formează carbonul și oxigenul, elementele necesare vieții, e greu de acceptat, din motive pe care le vom expune în continuare, că s-au format singure, în urma unor procese autonome.

Carbonul ia naștere din trei atomi de heliu care se ciocnesc simultan, însă o astfel de coliziune este extrem de rară, chiar și la stelele gigantice. Rămâne o a doua situație, când la început se ciocnesc doi atomi, apoi particula rezultată, beriliul, se ciocnește cu al treilea. Reacția se numește procesul triplu-alfa. Dacă intervine un al patrulea atom de heliu, care se lovește de nucleul de carbon, rezultă oxigenul.

Beriliul are o durată de viaţă mai scurtă

În practică, beriliul are o durată de viață scurtă, după care se dezintegrează înapoi în heliu; reacția ar avea loc foarte rar; nu se poate explica atunci ponderea mare a carbonului în univers. Hoyle a postulat și apoi s-a demonstrat științific existența unei rezonanțe în nucleul de carbon, un set de condiții care favorizează lipirea celui de-al treilea atom de heliu. Într-adevăr, atomul de beriliu posedă suma maselor celor doi atomi de heliu, dar beriliu + heliu are un nivel de energie mai ridicat, cât al unui atom de carbon în stare elevată de energie.

De asemenea, oxigenul are un nivel de energie exact sub cel necesar pentru ca heliul în combinație cu carbonul să se transforme tot în oxigen. Aceste nivele de energie, care sunt când rezonante, când nu, dar contribuie decisiv la cantitatea necesară și la echilibrul carbonului și oxigenului în univers, au dat naștere la conceptul de reglaj fin al universului, deoarece schimbarea nivelului lor nu se face după reguli rezonante, ca să repetăm termenul, cu fizica actuală.

Doar intervenţia lui Dumnezeu susţine viaţa

Carbonul produs prin reacția triplu-alfa posedă exact cantitatea de energie necesară pentru a susține viața. Partizanii reglajului fin susțin că doar prin intervenția lui Dumnezeu există suficient carbon în univers și cu suficientă energie pentru a susține viața. Adversarii fine-tunningului, cum este cunoscut conceptul, au venit cu ideea multiversului, unde regiuni diferite ale unui vast multivers au constante fundamentale diferite. După cum arată oamenii de știință, multiversul este în cel mai bun caz o speculație științifică, iar în cel mai rău, o presupunere bazată pe credință, închisă verificării științifice, postulată ca să explice trăsăturile neobișnuite ale universului observabil. Există multe alte răspunsuri la problema reglajului fin, pline de creativitate, dar nu suficient de simple și de consonante cu știința verificată.

Omul crează prin descoperirea sa, trecutul

Cum reușea totuși Hoyle să rămână ferm în poziția sa contra religiei și să-și susțină ideile, dintre care unele excepționale și verificate ulterior pe cale experimentală? Printr-o construcție deopotrivă filozofică și științifică; el afirma că reprezentăm inteligența care ne-a precedat în forma, în reprezentarea ei materială, sau mai degrabă, suntem reapariția acelei inteligențe, ultima ei întrupare în lupta sa pentru supraviețuire. Adică, el unește transmiterea informației în natură, pe linia memoriei celulare, cu faptul că omul, când măsoară trecutul, sau un punct din el, de fapt îl creează. Cumva, noi observăm cum s-a format carbonul și cum nu se pierde tot în oxigen, și cumva creăm prin descoperirea noastră trecutul. Afirmația stă foarte departe de simplitatea căutată de marii fizicieni. (Va urma)

Pr. George Chirița

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

Credință și știință. Expansiune da, început nu?

Îndreptar de Spovedanie pentru creștinul grăbit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here