Credință și știință. Expansiune da, început nu?

Expansiunea Universului

0
127

the-universeExpansiunea Universului

Expansiunea Universului- Frecvența undelor roșii de care vorbeam indică, după interpretarea multor oameni de știință, expansiunea universului și un anumit tip de BigBang. Vârsta universului a fost calculată la aproximativ 13,8 miliarde de ani, ceea ce din fericire înseamnă mai mult decât a stelelor componente.

Oamenii de ştiinţă nu cred într-un  început al ordinii naturale

Se evită totuși sintagma început temporal, preferându-se cea de scala temporala cosmică, un fel de dată stelară. Filozofic și ideologic, noțiunea unui început al ordinii naturale actuale repugnă oamenilor de știință, cu toate că unii erau romano-catolici, ca Lemaître, sau quakeri, ca Eddington. Am menționat într-un articol precedent că și cercetătorii au gusturile și predispozițiile lor care se imprimă asupra formulelor matematice folosite, precum și a presupunerilor teoretice.

În 1948, Thomas Gold și Hermann Bondi formulează o nouă teorie, contrară ideii de BigBang, și care postula, fără bază observațională – element inedit, și totuși a atras mulți adepți – un principiu cosmologic perfect, și anume uniformitatea în timp a universului. Cu cea în spațiu suntem familiarizați, aceasta însă constituie ceva nou, ca în orice moment, excluzând neregularitățile locale, universul să arate la fel.

Ştiinţa explică felul în care Dumnezeu ne poartă de grijă

Pentru ca într-un univers în expansiune să existe un principiu cosmologic perfect, trebuie în mod necesar ca materie nouă să intre în existență în spațiul creat de expansiune, și încă într-un ritm precis. Unii creștini s-au arătat favorabili teoriei deoarece considerau că nu este în interesul credinței să postuleze că Dumnezeu nu mai face nimic după creație, care s-ar extinde singură, și că prin această formulă se explică felul în care El poartă de grijă făpturii Sale ca aceasta să nu fie redusă la nimic, ca orice lucru stricăcios.

Fred Hoyle, pomenit adesea de creaționiști ca un oponent al ideilor lor, a venit cu o formulă modificată a teoriei. El considera neștiințific ca știința să studieze efecte observabile ale unui eveniment cu cauze din afara tărâmului cercetării științifice, și anume creația, ori să pornești de la anumite afirmații precum axiomele în matematică. Modelele de univers în expansiune gen Lemaître aveau nevoie de un reglaj fin al constantei cosmologice, pe care Hoyle îl considera neștiințific și de prisos. El dorea să transforme principiul cosmologic perfect în consecință, pentru a-l readuce pe tărâmul observaționalului științific, și postulează o cauză, numită tensor al creației, adică tot un principiu care întinde universul, producând drept consecință apariția câte unui atom de hidrogen pe an într-un volum cât o catedrală englezească.

Evoluţionismul se hrănea din ideile lui Hoyle

Evident că un astfel de eveniment este dincolo de ceea ce se poate observa științific, și Hoyle, ca mare om de știință, recunoștea că dacă ar fi adevărate, modelele de univers în expansiune având un moment originar ar putea fi reale, așteptându-și confirmarea sau infirmarea pe măsură ce măsurătorile științifice se înmulțesc, însă mărturisea deschis o preferință personală spre modelul său de univers. Dintre urmașii săi, mulți s-au ridicat la nivelul lui de combativitate verbală, dar nu și de probitate științifică, încât în anii 60 ai secolului XX, evoluționismul se hrănea din ideile lui Hoyle pentru a respinge nevoia existenței unui început al universului fizic. Odată cu descoperirea în 1965 a microundelor radiației cosmice, fanii universului constant în spațiu și timp s-au împuținat considerabil, dar ideologia științific atee a lui Hoyle a supraviețuit.

Corifeii filozofiei naturale considerau că gândesc gândurile lui Dumnezeu după El

Interesant că Bondi și Gold au postulat un principiu metafizic pentru a circumscrie constanța legilor universului. De fapt, știința este imposibilă fără a postula ordinea și un comportament ordonat pe care ea să-l descopere. Corifeii filozofiei naturale din spatele revoluției științifice, precum Johannes Kepler, considerau că gândesc gândurile lui Dumnezeu după El. Este nevoie de principii metafizice pentru studierea fizicii, ori acestea vin din afara științei. Atributul credincioșiei divine explică această constanță a universului, ordinea, neschimbabilitatea legilor lui, precum și intervenția Sa, reglajul fin atât de necesar într-o creație afectată fizic de un păcat metafizic. Cât de fin și de necesar acest reglaj, puțin mai încolo.

Creaţia este plină de energiile dumnezeieşti

Oamenii de știință pot căuta să evite orice are legătură cu Dumnezeu și teologia în viața personală, deoarece Dumnezeu respectă opțiunile personale, dar nu o pot face în segmentul profesional, deoarece creația este plină de energiile dumnezeiești, pe care omul de știință trebuie în mod constant să le reinterpreteze pentru a se potrivi atitudinii sale personale generale. Această interpretare, chiar și pe tărâmul speculativ al cosmologiei, inevitabil se va lovi de anumite descoperiri ale științei observaționale. Vor exista mereu limite ale cunoașterii umane, și chiar în părțile cunoscute sau circumscrise cumva de rațiune, altă persoană va trebui să traducă în cuvinte formulele matematice care și ele, când au fost elaborate, reprezentau o abstractizare umană a unor elemente observabile ori a unor deducții și presupoziții. Evident că o literă sau un semn pare fix, credibil, simplu și funcțional, pe când un principiu nu.

Dumnezeu umple Universul

Pentru credinciosul ortodox, noțiunea de început apare firească, necesară, pentru ca umanitatea, diferită ființial de divinitate, să intre în planul existenței. Ciclicitățile în timp și spațiu au fost observate de mult ca lege a realității de către Solomon (Eccl. 1), ele de fapt izvorând ca principiu din Sf. Treime, în care există un izvor, Tatăl, Care însă naște și purcede pe Fiul, respectiv Duhul Sfânt. Persoanele sunt unite, dar fără amestecare, se găsesc în perihoreză, întrepătrundere și înconjurare reciprocă. În ciuda unității, uniformității și isotropiei, care dau în teologie principiul aproprierii, există distincții clare între persoanele divine. Cum să nu vorbim de o curbură pozitivă în aceste condiții.

Extinderea nu este liniară, ci curbată

Cum să nu vorbim firesc de expansiune, când Dumnezeu umple universul, iar acesta se pătrunde progresiv de el, omul având o situație specială. Dumnezeu S-a extins în lume prin lucrări, în umanitate prin Fiul întrupat, iar lumea se extinde către Dumnezeu prin organismul Bisericii, încărcat de altoiuri umane pe o rădăcină nobilă, dumnezeiască. Ritmul este constant, deși plin de iregularități locale, în fiecare om. Extinderea nu înseamnă mărirea distanțelor, aici intervine Dumnezeu ca Duh și Fiul ca om, precum și sfinții care se înduhovnicesc și se umplu de Hristos, constituind legăturile care dau tărie Bisericii și prin care ea își săvârșește creșterea. Extinderea nu este liniară, ci curbată, nu degeaba anticii preferau sfera în detrimentul poliedrelor. Legile din microcosmos rezonează cu cele din macrocosmos, întregul se oglindește în parte. Paradoxurile nu reprezintă nonsensuri, ci porți în spatele cărora se ascund principii și realități superioare, așteptând asaltul celor vrednici.

Spiritul este o materie fină, evoluată

Oamenii de știință recunosc aceste idei abstracte care interferează cu studiul lor, chiar dacă unii preferă o mentalitate de tip oriental, în care Dumnezeu și universul reprezintă distincții mentale, iar spiritul este materie fină, evoluată, ei înșiși putând deveni una cu universul, parte a divinității panteiste și panenteiste. Chiar și agnosticii – persoanele care preferă o atitudine de genul nu știu, nu pot fi sigur – își dau seama de relația între metafizică și fizică. Instrumentalizarea și simplificarea superficială a acestui delicat echilibru pe care marii oameni de știință știu să-l mențină la nivel funcțional se face de diferiți actori militanți ai societății civile, care aleg după criterii nefericit subiective să traducă o parte din aceste principii și să le includă în agenda lor cu iz comercial sau politic. (va urma)

Pr. George Chirița

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

Credință și știință. Reglajul fin al universului

Credință și știință. Univers în expansiune?

Credință și știință. Forma de prezentare a universului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here