Credinţa şi cunoaşterea

Cunoaşterea și puterea de pătrundere prin credință

0
123

smeritCunoaşterea și puterea de pătrundere prin credință

 Cunoașterea- se spune, este limpede, iar credinţa… cam întunecoasă. În practică însă, lucrurile stau altfel: pentru credinţă totul e luminos, pentru cunoaştere totul e întuneric. Cât priveşte viaţa duhovnicească, ce să mai vorbim: acolo pentru cunoaştere totul este întunecat, de la început până la sfârşit. Şi îndeobşte, în curgerea vieţii numai credinţa vede totul limpede, în vreme ce cunoaşterea nu face decât să prăsească probleme iară să le rezolve.

„Cunoaşterea”, grăieşte Sfântul Isaac Sirul, este potrivnică credinţei

În tot ce ţine de ea, credinţa dezleagă legăturile legilor cunoaşterii. Cunoaşterea n-are putere să facă ceva, să lămurească şi să cerceteze dacă poate să fie lucrul la care se gândeşte şi pe care îl vrea omul, în vreme ce credinţa cere doar gândire curată şi limpede, depărtată de toată şiretenia şi iscodirea. Casa credinţei este înţelegerea pruncească şi inima plină de simplitate, în vreme ce cunoaşterea întinde curse simplităţii inimii şi stă împotriva ei.

Cunoaşterea este rânduială a firii, care o păzeşte pe aceasta în toate stările sale, în vreme ce credinţa săvârşeşte alergarea sa mai presus de fire. Cunoaşterea este însoţită de frică, vreme ce credinţa – de nădejde. Pe cât se călăuzeşte omul după mijloacele cunoaşterii, pe atât este legat de frică, de care nu se poate slobozi; iar cine urmează credinţei, degrabă se face slobod şi însuşi Stăpânitor şi, ca un Fiu al lui Dumnezeu, se foloseşte de toate în chip slobod şi cu stăpânire.

Întunericul lumii a dispărut o dată cu venirea Mântuitorului

Mijloacele cunoaşterii au stăpânit lumea cinci mii de ani – poate ceva mai mult sau mai puţin -, dar omul n-a putut să ridice capul său din pământ şi să-şi dea seama de puterea Făcătorului Său până ce nu a strălucit credinţa noastră şi nu ne-a slobozit de întunericul lucrării pământeşti şi al supunerii deşarte întru zbaterea cea deşartă a minţii. Totuşi, chiar şi acum, când am aflat liman netulburat şi vistierie nedeşertată, iarăşi poftim a ne pleca spre izvoare sărăcăcioase. Nu este cunoaştere care să nu fie sărăcăcioasă, oricât de mult s-ar îmbogăţi, în vreme ce pe vistieriile credinţei nu le încape nici pământul, nici cerul” (Cuvântul 25).

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

Contemplaţia şi făptuirea

Simţământul credinţei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here