Credinţa într-un Dumnezeu, Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat este credinţa celui umil şi înţelept

0
422
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

iisus_hristos_binecuvantandApostolii s-au împrăştiat din Ierusalim în toate părţile lumii, printre popoare şi tri buri, ca nişte albine ale lui Dumnezeu, pentru a îndulci sufletele oamenilor cu vestea cea dulce ca mierea despre Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat.

Sfinţii Apostoli curăţau pământurile de neghina idolilor şi sufletele oamenilor de credinţa într-o mulţime de dumnezei. Pe câmpurile curăţate ei aveau să semene sfânta credinţă în Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat.

Dar ce sarcină obositoare şi periculosă au avut de îndeplinit! Aceasta i-a costat pe misionarii monoteismului sudoare şi lacrimi, răni şi sânge.

Oamenilor le era foarte greu să se des partă de zeităţile lor imaginare şi să ac cepte credinţa într-un singur Dumnezeu. Derutaţi de mulţimea de creaturi şi forţe contrare din univers, ei considerau mai demnă de crezare existenţa unei mulţimi de dumnezei decât a Unui singur Dumnezeu. Captivaţi de iluzia că puterea consta în număr, susţineau că era mai credibil ca o mulţime de zei să aibă o putere mai ma re decât un Dumnezeu. Ei susţineau că mai mulţi dumnezei ar putea oferi un ajutor mai mare decât un singur Dumnezeu.

Două categorii de oameni s-au ridicat împotriva Apostolilor: cei ce-şi hrăneau su fletele cu otrava idolatriei şi cei ce-şi amă geau trupurile făcând statui cu chipul idolilor. Aceştia din urmă nu constituiau un obstacol mai mic decât primii. Luaţi de exemplu pe Apostolul Pavel şi pe argintarul Dimitrie: Căci un argintar, cu numele Dimitrie, care făcea temple de argint Artemisei şi da meşterilor săi foarte mare câştig, i-a adunat pe aceştia şi pe cei care lucrau unele ca acestea şi le-a zis: Bărbaţilor, ştiţi că din această îndeletnicire este câştigul vostru. Şi voi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, Pavel acesta, convingând a întors multă mulţime, zicând că nu sunt dumnezei cei făcuţi de mâini. Din aceasta… meseria noastră e în primejdie să ajungă fără trecere… (Fapte 19, 24-27). De aceea unii priveau noua credinţă ca pe o ameninţare pentru sufletele lor, în timp ce alţii o considerau o ameninţare pentru trup. Astfel. Toate popoarele, toţi oamenii din lume, cu foarte puţine excepţii, se simţeau ameninţaţi. Şi cei ce formau aceste excepţii, ca şi Socrate la Atena, au fost condamnaţi la moarte crudă.

Cultura nu a ajutat câtuşi de puţin. Popoarele mai cultivate făceau idoli din materiale mai preţioase şi cu o lucrătură mai rafinată decât popoarele primitive, dar idolii rămâneau idoli şi subjugarea sufletului uman era aceeaşi în toate. Când Sfântul Apostol Pavel a fost în cultivata Atenă, duhul lui se îndârjea în el văzând că cetatea este plină de idoli (Fapte 17, 16). Acelaşi lu cru i s-a întâmplat lui Andrei în Sarmeţia, lui Matei în Egipt şi lui Bartolomeu în India idoli în pieţe, idoli în faţa judecători ilor şi a cazarmelor militare, idoli în case, idoli’ în fiecare cameră, idoli pretutindeni. Nici nu puteau număra toţi zeii pe care po poarele îi venerau.

Aceşti spini idolatriei i-au înţepat până la sânge pe Sfinţii Apostoli. Aceştia i-au în depărtat cu îndrăzneală, i-au curăţat şi purificat şi în locul lor au semănat sămânţa bună, credinţa în Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat. Apostolii au îndeplinit această sarcină titanică prin cuvinte, minuni, dra-goste şi sacrificiu. Unde au eşuat într-un fel, au izbândit într-altul. Unde nu au pu tut izbândi în nici un fel, au izbândit prin propriul lor sânge şi prin moarte. Sângele martiriului lor i-a ars pe idoli ca focul.

Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevă rat a binecuvântat mesajul Apostolilor Săi, muncile, lacrimile, suspinele şi sacrificiile lor. Astfel, seminţele lor au dat roade bu ne. Aceste roade constau în faptul că azi ne pare ceva firesc să credem într-un sin gur Dumnezeu, şi absurd să credem în mai mulţi dumnezei.

”Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” Aceasta a fost prima mărturie a lui Dumnezeu în ceea ce-L priveşte, prima revelare făcută oamenilor de pe pământ a lui Dumnezeu despre Dumnezeu şi prima poruncă a lui Dumnezeu: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!; pentru că, dacă vei avea alţi dumnezei, vei abate asupra ta două nenorociri. Prima: vei crede în dumnezei falşi, inexistenţi, imaginari şi iluzorii. A doua: vei împărţi cu aceştia iubirea şi teama reverenţioasă care Mi se cuvin în întregime Mie, Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat.

Astfel, credinţa ta în Mine se va umbri şi vor slăbi iubirea şi teama ta reverenţioasă faţă de Mine. Eu Mă voi îndepărta de tine jignit şi insultat. Şi vei deveni ateu, oricâtă evlavie ai crede tu că depui în credinţa ta în mai mulţi dumnezei. In ultimă instanţă, politeistul şi ateul sunt la fel: nici unul nu are un Dumnezeu, nu-L are pe Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat.

Credinţa într-un Dumnezeu, Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat este credinţa celui umil şi înţelept. Nu este credinţa celui mândru, a cărui mândrie îl face nesocotit. Aceasta deoarece el se zeifică pe el însuşi sau o altă creatură de-a Creatorului, şi nicide cum pe Creator.

Cu cât omul este mai smerit, cu atât el es te mai înţelept. Cu cât este mai arogant, cu atât el e mai nerod. Dumnezeu dă discernă mânt celui smerit pentru ca acesta să ştie şi să înţeleagă, dar El Se opune celui mândru. Cu cât cel umil trăieşte mai mult în pace cu Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îl înzestrează cu discernământ. Şi discernământul este lumina ce duce la Dumnezeul cel Unul, Viu si Adevărat. Binecuvântaţi sunt cei ce au discernământul de a vedea vremelnicia lumii şi nimicnicia omului! Binecuvântaţi sunt cei ce se simt mici şi neînsemnaţi, pentru că Domnul îi va ridica la cunoaşterea supremă, la cunoaşterea existenţei şi măreţiei Dumnezeului celui Preaînalt!

Aceasta este credinţa voastră, purtători de Hristos, şi a voastră, cei smeriţi şi deci cei mai înţelepţi. Lăsaţi să fie aceasta şi credinţa copiilor voştri din generaţie în generaţie, până la sfârşitul veacurilor! Aceas ta este credinţa ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată ruşinată. Prin această credinţă au fost mântuiţi strămoşii voştri. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a acelora ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înşişi. La Judecata înfricoşată ei nu vor fi ruşinaţi în faţa îngerilor şi a celor drepţi. Dimpotrivă, ei vor primi slavă şi vor fi numiţi „binecuvântaţi”.

Tâlcuirea Crezului, Sfântul Nicolae Velimirovici

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here