Omul trebuie să creadă ca să poată înțelege. Cu credința vezi până departe, mai departe decât vezi cu rațiunea. Credința este, până la urmă, puterea de a iubi.
Credința noastră e o comoară care sporeșste cu fiecare creștin adevărat. În Occident creștinii adevărați sunt rari de tot, acolo se vorbește mai mult de tradiție decât de credință. La o mănăstire mare, impetuoasă, trainică de-a lor n-ai să vezi nici a mia parte dintre creștinii care vin la o mănăstire ortodoxă poate nu la fel de mare, nu la fel de trufașă, dar plină de dragoste pentru Dumnezeu. Când biserica ta devine mai mult muzeu, omul devine un fel de exponat, nu mai trăiește după toate coordonatele firești.
Miracolul vieții și al rezistenței în fața persecuției, așa cum a fost la Aiud, la Pitești, la Gherla e un fapt care vorbește despre credința vremii noastre. Nu mai vorbim de icoanele făcătoare de minuni, din Poenari, de pildă, sau lângă Iași, unde a plâns Maica Domnului. Apoi, în sudul țării, în zona Teleormanului, au fost semnalate icoane care plâng și sângerează. Apoi în Rusia este o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos, care de la o picătură de sânge a ajuns să fie acoperită complet de sânge. Lucrurile acestea par că s-au înmulțit acum pentru că acum e nevoie de ele. Cu multă vreme în urmă nu era nevoie de minuni și miracole, atunci lumea era încredințată de ceea ce trăia, trăia credința cu maximă convingere.
Cei închiși, cei care suferă au altă capacitate de a recepta minunile, de a înțelege miracolul vieții. Dar miracolul acesta trebuie înțeles în fiecare clipă, nu numai când ești la ananghie, nu numai când simți încercarea lui Dumnezeu. Pe omul pregătit nu-l sperie nici moartea, nu-l surprinde nici judecata cu traista goală.
Credința a fost cea care a însuflețit pe români în orice moment istoric, orice bătălie a fost câștigată pentru că omul a mers cu gândul să se jertfească pentru două valori supreme: Dumnezeu și Patria. În Dumnezeu și în Patrie îi erau Familia, valoare instituită după reguli creștine profunde. De fapt și Dumnezeu și Patria putem spune că făceau parte din Familie, iar credința făcea un tot din aceste valori supreme.
Daruri duhovnicești, Părintele Iustin Pârvu
Jurnal Spiritual
