O mamă credincioasă avea un băiat care, cu toate sfaturile şi îndemnurile ei, părăsi calea credinţei şi se depărta de Dumnezeu, rămânând cu sufletul împietrit.
Într-o zi mama scrise o scrisoare şi o încredinţă băiatului, rugându-l s-o ducă la preotul lor.
Pe drum, băiatul, biruit de gândul de a afla ce scrie mama lui preotului, o desfăcu şi citi următoarele: „Părinte, am ajuns la capătul suferinţei mele. Băiatul meu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu şi tot ce am făcut ca să-l aduc pe calea cea bună a fost zadarnic; vă rog din suflet să faceţi rugăciuni către Bunul Dumnezeu că, dacă e nevoie să scap viaţa copilului meu, să mi-o ia pe a mea. Vreau cu preţul vieţii mele să se întoarcă din nou la credinţă.”
Atât de adânc a fost mişcat în suflet, băiatul la citirea acestor rânduri, încât nu mai duse scrisoarea la preot, ci întorcându-se în grabă acasă zise mamei:
— Mamă dragă, Dumnezeu nu ţi-a primit jertfa vieţii tale, fiindcă nu este nevoie…
Şi pe loc a rupt scrisoarea.
Atunci mama, înţelegând tâlcul vorbelor băiatului, cu lacrimi de fericire, îl îmbrăţişă cu dragostea ei de mamă.
Iată cum o mamă credincioasă este în stare să-şi jertfească viaţa pentru fericirea copilului ei.
Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016
