Festivalul Mozartissimo: Creația marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, omagiată la Casa Artelor „Dinu Lipatti”

În prioada 6 – 8 iulie 2018, la Casa Artelor „Dinu Lipatti” din Bucureşti va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului intitulat Festivalul Mozartissimo, conceput de pianista și regizoarea Alice Barb atât pentru iubitorii maturi ai muzicii clasice, cât și pentru cei mici, abia inițiati în artele spectacolului. Pe lângă expozițiile și filmele documentare pregătite, personalități culturale marcante și nume de referință ale scenei muzicale clasice românești vor trece pragul Casei Lipatti și îi vor încânta pe toți cei prezenți cu o serie de conferințe memorabile și recitaluri extraordinare, ce vor omagia creația și memoria marelui Wolfgang Amadeus Mozart.

Vineri, 6 iulie, de la orele 17:00 vor fi deschise cele două expoziții: Viața și creația lui W.A. Mozart” – în aer liber și Costume din operele lui Mozart” – expoziție realizată în parteneriat cu Opera Națională București, în interiorul Casei Lipatti. Expozițiile vor fi deschise pe tot parcursul evenimentului, între orele 17.00 – 22.00, iar în timpul vizitării lor se vor putea audia compoziții semnate de Mozart, în interpretarea marelui nostru pianist Dinu Lipatti.

Orele 18.00 vor marca începutul proiecției de film „Viena lui Mozart”, semnat de regizorul Marieke Schroeder, o producție austriacă din 2006, iar de la orele 19.00, Prof. Univ. Dr. Dan Dediu va susține conferința cu titlul Scheme simbolice în operele lui Mozart și reflexiile lor muzicale”.  De la orele 20.00, pianistul Horia Mihail va susține Recitalul extraordinar Pianul călător”. În program: Sonata nr. 9 în Re major, K. 311; Fantezia în re minor, K. 397; Sonata nr. 11 în La major, K. 331; Fantezia în do minor, K. 475; Sonata nr. 14 în do minor, K. 457.

Recital extraordinar intitulat Culori mozartiene”

Sâmbătă, 7 iulie, de la orele 18:00 va avea loc proiecția de film Omul din spatele Marii Simfonii nr. 40” – regizor Tom Service, o producție BBC, Marea Britanie, urmată, de la orele 19.00, de Conferința Voci românești în dialog cu creația mozartiană”, susținută de Lector Univ. Dr. Irina Hasnaș.

În cea de a doua seară, Festivalul Mozartissimo îi va aduce pe scena din Salonul de muzică al Casei Lipatti pe soprana Irina Iordachescu și pe baritonul Șerban Vasile, acompaniați, la pian, de Mădălina Florescu în Recitalul extraordinar Culori mozartiene” – arii și duete din operele „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni” și „Cosi fan tutte”  de W. A. Mozart.

Prima parte a programului de duminică, 8 iulie, va fi dedicată copiilor. Asociația „Clasic e fantastic” va prezenta, de la orele 18.00, în Salonul de Muzică, spectacolul pentru copii „Copilăria lui Mozart”, o poveste dintr-o lume plină de regi şi cavaleri, de trăsuri şi castele, care are loc în casa unor muzicieni din Viena, capitala Austriei, o locuinţă plină cu obiecte ciudate care se dovedesc a fi… instrumente muzicale. Casa aparţine, bineînțeles, familiei Mozart. Spectacolul muzical este adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 10 ani. La orele 19.00, jurnalistul Marius Constantinescu îl va aduce, în fața publicului, pe Wolfgang Amadeus cel de dincolo de cortină, în conferința Mozart din spatele etichetei”.

Festivalul Mozartissimo la Casa Artelor Dinu Lipatti se va încheia prin Recitalul extraordinar Flautul fermecat – Mozart 100%”, al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu și pianistei Verona Maier, cu un program din care vor face parte, printre altele, Sonata în sib major, KV 10; Andante în do major, KV 315; Sonata în sol major, KV 11 și Rondo din Mica serenadă” în sol major, KV 525.

Alte articole din aceeaşi categorie puteţi citi aici

Liliana Mihăilă