Creaţia este un act liber al voinţei

0
135
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

creatia2Creaţia, care este un act liber al voinţei şi nu o revărsare naturală, ca iradierea energiilor divine, este lucrarea unui Dumnezeu personal, a Treimii, care are o voinţă comună care aparţine fiinţei şi care lucrează potrivit deciziei gândirii sale. Aceasta este ceea ce Sfântul Ioan Damaschinul numeşte „Sfatul cel veşnic şi cu neputinţă de schimbat al lui Dumnezeu“. Cartea Facerii ni-L arată pe Dumnezeu spunând: „Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră“ (1, 26), ca şi cum Treimea s-ar sfătui mai înainte să creeze. Acest „sfat“ înseamnă un act liber şi gândit: „Dumnezeu creează prin cugetare şi cugetarea devine lucrare“, după acelaşi Sfânt Ioan Damaschinul. „Dumnezeu – spune el – vedea toate mai înainte ca ele să existe, închipuindu-le în cugetarea Sa şi fiecare fiinţă îşi primeşte într-un anume moment existenţa, după a Sa veşnică cugetare-voinţă, care este o predeterminare, un chip şi un model (paradigma)“. Termenul tradus prin „cugetare-voinţă“ (poate că ar fi mai exact să se spună „cugetare volitivă“) este foarte semnificativ. El exprimă în mod desăvârşit învăţătura răsăriteană cu privire la ideile divine, locul pe care teologia Bisericii de Răsărit îl fixează ideilor lucrurilor create în Dumnezeu. După această concepţie, ideile nu sunt raţiuni veşnice ale făpturilor, conţinute chiar în fiinţa lui Dumnezeu, determinări ale fiinţei la care lucrurile create se referă ca la cauza lor exemplară, potrivit cu gândirea Sfântului Augustin, care a devenit mai apoi învăţătura comună a întregii tradiţii apusene – învăţătură formulată în mod limpede de Toma d’Aquino. În gândirea Părinţilor greci ideile divine au un caracter mai dinamic, intenţional. Ele nu-şi au locul în fiinţă, ci în „ceea ce este după fiinţă“, în energiile divine, căci ideile se identifică cu voinţa sau cu voinţele care determină modurile felurite după care fiinţele create participă la energiile creatoare. În felul acesta, Dionisie Pseudo-Areopagitul caracterizează „ideile sau modelele“ care sunt „raţiunile care dau fiinţă lucrurilor…“, „căci prin ele Dumnezeu Cel mai presus de fiinţă a determinat şi creat totul“. Dacă ideile divine nu sunt însăşi fiinţa lui Dumnezeu, dacă, altfel spus, ele sunt despărţite de fiinţă prin voinţă, atunci nu numai actul creaţiei, dar nici gândirea Fiului lui Dumnezeu nu este o decizie necesară a firii, conţinutul inteligibil al Fiinţei dumnezeieşti. Atunci universul creat nu va mai apărea ca în gândirea platonizantă sub înfăţişarea palidă şi superficială a unei replici imperfecte a lui Dumnezeu, ci va apărea ca o fiinţă absolut nouă, drept creaţia care a ieşit înnoită din mâinile Dumnezeului Facerii, care a văzut că „aceasta era bună“, un univers creat, voit de Dumnezeu şi care a fost, în bucuria înţelepciunii Sale, „o orânduire muzicală“, „un imn alcătuit în chip minunat de către forţa cea atotputernică“, după cuvântul Sfântului Grigorie de Nyssa.

Dacă vrem ca ideile să intre în fiinţa lăuntrică a lui Dumnezeu, ajungem să dăm fiinţei divine un conţinut ideal, aşezând în ea lumea inteligibilă. Potrivit accentului pe care îl punem pe această lume ideală care se află în Dumnezeu, ajungem la următoarea alternativă: ori lumea creată îşi va pierde din valoare, lipsită fiind de caracterul unei lucrări originale a Înţelepciunii creatoare, ori creatura va pătrunde în viaţa lăuntrică a lui Dumnezeu, rădăcinile sale ontologice afundânduse în Treimea Însăşi, ca în doctrinele pretinse sofiologice. În primul caz (cel al Fericitului Augustin), ideile divine rămân statice – perfecţiuni nemişcate ale lui Dumnezeu; în cel de-al doilea (cel al sofianismului răsăritean), fiinţa însăşi a lui Dumnezeu, devine dinamică. Este interesant de observat că Jean Scot Erigena, al cărui sistem teologic este un amestec ciudat de elemente răsăritene şi apusene, o transpunere a învăţăturilor Părinţilor greci pe fondul gândirii augustiniene, îşi reprezintă ideile divine ca pe nişte creaturi, ca fiind primele principii create prin care Dumnezeu creează universul (natura creata creans). Ca şi răsăritenii, el aşază ideile în afara fiinţei dumnezeieşti, dar în acelaşi timp vrea să păstreze, ca şi Sfântul Augustin, caracterul lor substanţial; ele devin astfel primele esenţe create. Jean Scot Erigena nu a înţeles deosebirea dintre fiinţă şi energii; asupra acestui punct el a rămas fidel augustinismului şi de aceea nu a izbutit să identifice ideile cu voinţele creatoare ale lui Dumnezeu.

Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here