Cotitura duhovnicească

0
116
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Cotitura duhovnicească.

Întrebaţi: „Oare la toţi viaţa cu adevărat creştină începe printr-o cotitură dureroasă, iar cel ce n-a trecut printr-o asemenea cotitură n-a început încă să trăiască creştineşte?”

clopote
Nu, nu la toţi.

Cei ce au păstrat harul botezului în toată curăţia lui nu trec printr-o asemenea cotitură.

Dar şi ei trebuie să-şi dea seama de momentul când trec la viaţa creştină conştientă.

Acesta este tocmai acel moment când încep în mod conştient să considere că sunt datori să ducă felul de viată în care cât timp au fost copii au petrecut la porunca educatorilor, din instinct de imitaţie şi din deprindere. Aici nu poate fi vorba de nici o cotitură dureroasă, fiindcă ei, ajungând la convingerea că pentru propriul bine au neapărată nevoie să fie creştini şi luând hotărârea să fie astfel, află deja pregătit atât în afara, cât şi înlăuntrul lor tot ce le trebuie ca să trăiască creştineşte, întrucât până la momentul respectiv concepţiile, simţămintele şi dispoziţiile lor, ca şi rânduiala exterioară de viaţă, caracterul şi toate regulile de comportament au fost formate în ei potrivit cu duhul lui Hristos.

Aşadar, pentru ei nu este nimic nou, afară de faptul că începând din acest moment încep să facă din conştiinţa datoriei ceea ce înainte tăceau din obicei şi din instinct de imitaţie.

Ferice de aceste suflete! Dar multe sunt ele oare? Ajungând la ideea că trebuie să se mântuiască, cei mai mulţi află în sine şi în rânduiala lor de viaţă multe lucruri care nu duc la mântuire, ci la pierzare: fie concepţii incorecte, fie simţăminte şi dispoziţii rele, fie deprinderi pătimaşe, fie legături întinate şi altele asemenea. Când iau hotărârea de a trăi creştineşte, aceşti oameni nu pot evita o cotitură dureroasă, fiindcă nu au cum să nu simtă mânia lui Dumnezeu pentru jignirea măririi Lui şi fiindcă trebuie să-şi rupă inima de lucrurile cu care înainte se îndulcea şi s-o ducă la cele ce i se par cu totul neplăcute. Cu cât are cineva mai multe deprinderi pătimaşe şi cu cât a petrecut mai mult timp în ele, cu atât mai dureros şi mai greu îi este sufletului să se întoarcă la Dumnezeu.

Mai este şi o a treia clasă de oameni, care prin rânduiala din afară a vieţii sunt creştini desăvârşiţi, iar după cea lăuntrică… te miri ce.

Aceştia nici nu se gândesc că trebuie să schimbe ceva în ei înşişi, cu toate că starea lor este foarte proastă. Ei sunt fecioarele nebune din parabola evanghelică. Pe dinafară, şi ele au făclii, aşa cum trebuie, însă pe dinăuntru este pustiu – nici untdelemn, nici făclii. Şi iată că, netrecând prin cotitura cea dureroasă, se socot în rândul creştinilor plăcuţi lui Dumnezeu, măcar că se deosebesc cu mult de ei. Aceia au avut un moment, pe care şi-l amintesc, când au luat în mod conştient asupra lor jugul cel bun al lui Hristos ori şi-au dat seama că sunt datori să facă ceea ce înainte ţineau din deprindere – şi-l amintesc şi fiindcă este atât de însemnat în viaţa lor, şi datorită fericitei stări pe care o cunoaşte atunci sufletul.

Iar „fecioarele nebune” nu-şi pot aminti un asemenea moment, fiindcă nici nu l-au avut: cum s-au obişnuit să trăiască, aşa trăiesc.

Asta încă n-ar fi nimic, dar necazul este că ele, oprindu-se la forma exterioară a mântuitoarei vieţuiri creştine, nu intră înăuntru ca să vadă ce au în inimă şi în minte, şi îngăduie să crească acolo tot felul de necurăţii şi netrebnicii; înăuntru sunt împietriţi, iar problema principală este că, socotindu-se drepţi, pe toţi ceilalţi îi pun în rândul păcătoşilor, mai ales pe cei care nu dau „cuvenita cinstire” părutei lor sfinţenii. De aici caracterul bănuitor şi judecarea cea presărată cu laudă de sine a aproapelui, care alcătuiesc boala lor cea mai însemnată. Dumnezeule, izbăveşte-ne de căderea pe această cale!

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Sfântul Teofan Zăvorâtul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here