Corul Madrigal – bilanț la final de an: 35 de concerte în țară și străinătate

0
115

Cel de-al 51-lea an de activitate al Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin a fost unul bogat în concerte. Au fost 35 de concerte, atât în țară, cât și în străinătate.Corul MadrigalConcerte susținute de celebrul cor dirijat de Anna Ungureanu au fost susținute atât în țară, în orașe precum Iași, Sinaia, Târgoviște, Baia Mare, Oradea, Constanța și Timișoara, dar și pe plan internațional în cadrul unor evenimente organizate în Bruxelles, Riga, Vilnius, Beijing și Viena.

În București, nu au lipsit celebrele concerte de Paști și Crăciun. Acestea au fost desfășurate pe scena Ateneului Român, cu casa închisă.
Concertul de Crăciun va fi transmis pe 25 decembrie, de la ora 16,40, pe postul național de televiziune.

“Transformarea proiectului Cantus Mundi, a fost inițiat și prezidat de dirijorul Ion Marin, într-un program național (…). El este de asemenea o performanță care va avea ca efect promovarea intensivă a cântului coral în rândul copiilor din toate mediile sociale”. S-a mai precizat că “gala de inaugurare a programului în cadrul căreia 800 de copii din întreaga țară au cântat împreună la Parlamentul României a fost transmisă, în direct, de către TVR1”.

Potrivit comunicatului,www.madrigal.ro este noul site al corului. Acesta a fost relansat în mediul online în luna septembrie, alături de site-ul Programului Național Cantus Mundi,www.cantusmundi.com. De asemenea, canalul Youtube și pagina de Facebook ale Corului Madrigal au fost relansate și actualizate constant.

Deschiderea față de public a fost demonstrată — după epuizarea biletelor la concertele din luna decembrie. Concertul de colinde live în Garajul Europa FM, a fost ascultat de peste 300 de mii de români.

Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de reputatul dirijor Marin Constantin.

El a sustinut până în prezent concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” 2013, după ce, din 1965, a participat la toate edițiile marelui eveniment, Corul Madrigal a primit Diploma și Trofeul UNESCO “50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal”, din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here