Simţi, înţelegi şi trăieşti la o intensitate la fel de mare orice suferinţă sau bucurie a copilului tău. Îl doare şi plânge atunci când îşi vede căţeluşul plângând din cauza unor dificultăţi de a umbla, se miră şi rămâne marcat un timp dacă vede un alt copil că suferă. Toate aceste sentimente, emoţii, experienţe de a simţi ce simte celălalt poartă numele de empatie.
Ce este empatia? Empatia este o capacitate care se învaţă în timp, poate fi dezvoltată şi antrenată. Ea se manifestă în adevăratele ei forme de-abia la vârsta adultă, sfârşitul adolescenţei. Cu toate acestea, formarea ei începe de la cele mai mici vârste. La nivel preşcolar, copiii se implică mai mult din punct de vedere personal faţă de cei ce sunt similari lor. Dacă un copil îl vede pe altul că e trist, sunt mai mari şansele să meargă şi să-l întrebe ce a păţit, să-i ofere o îmbrăţişare, decât dacă vede un adult în această situaţie.
Care este rolul empatiei? Anderson şi Keltner (2002) susţin faptul că funcţia principală a empatiei este de a menţine comunicarea şi relaţiile sociale între oameni. Aceasta înseamnă a răspunde rapid atunci când vezi pe cineva în suferinţă (cauţi să-i alini suferinţa, să îi dai sfaturi), înţelegi mai bine gândurile pe care le are celălalt şi care îl fac să sufere şi exprimi în acelaşi timp şi solidaritatea. Empatia favorizează apariţia comportamentului de ajutorare a celuilalt şi inhibă comportamentele agresive. Dacă există persoane care se simt rău, dorinţa de a-i ajuta este mai mare, iar dacă aceştia îşi cer iertare pentru că şi-au dat seama că au greşit faţă de tine, probabilitatea de a-i ierta este mai mare dacă eşti o persoană empatică.
Câte feluri de empatie există?
Vorbim de empatie globală: constă în a imita emoţiile celuilat şi apare pe la 1 an; empatia egocentrică: copilul de 2-3 ani diferenţiază emoţiile celuilalt, însă îi oferă soluţii care funcţionează la el, din punctul lui de vedere şi nu al celui în cauză; empatia pentru emoţiile celuilalt şi pentru condiţiile vieţii celuilalt care se dezvoltă mai târziu şi vizează formele mult mai complexe ale empatiei şi ajutorării.
Cum îl poţi învăţa pe copilul tău să fie empatic? Factorii care ajută la formarea şi dezvoltarea empatiei sunt destul de mulţi, însă “aşezaţi”în contextul relaţiei părinte-copil, ei pot fi transpuşi în următoarele sugestii:
– Încearcă să fii cât se poate de comunicativ şi deschis faţă de copilul tău.
– Fii receptiv şi evită pedeapsa dacă ştii că şi altă metodă poate funcţiona.
– Vorbeşte cu cel mic despre efectul comportamentului nostru asupra persoanelor din jur.
– Recunoaşte emoţiile copilului tău şi învaţă-l şi pe el să le recunoască la ceilalţi.
– Învaţă-l ce înseamnă să fii bun cu ceilalţi şi să împărtăşeşti.
– Înlocuieşte recompensele materiale, cu cele sociale şi spirituale. Caută să-i formezi o motivaţie intrinsecă, a-l determina să-şi stabilească nişte obiective pe care le doreşte a fi îndeplinite şi nu pentru a te mulţumi pe tine (motivaţie extrinsecă).
Arată-i prin propiile tale acţiuni ce înseamnă să fii empatic.
Fii un model raţional şi non-agresiv pentru copilul tău. Arată înţelegere celor din jur. Vorbeşte cu membrii familiei atunci când îi observi într-o “pasă mai proastă” şi caută să îi ajuţi. Aşa va învăţa şi copilul tău să se comporte atunci când situaţia va fi similară, însă redusă la universul prin care el se perindă.
Știai că:
Cercetările în domeniu arată că o lipsă a empatiei corelează pozitiv cu tulburări precum autismul, sindromul Asperger sau tulburarea borderline (aceste tulburări se manifestă printr-o capacitate empatică extrem de scăzută)?
Excesul de empatie este relaţionat cu un nivel ridicat al depresiei?
Sursa: suntparinte.ro
Jurnal Spiritual
