Copiii mofturoși la masă, predispuși la tulburări emoționale

0
142
Copiii mofturoși
Copiii mofturoși

Copiii mofturoși

Copiii foarte dificili la mâncare prezintă riscult de a suferi de probleme emoționale care necesită intervenția medicală, avertizează revista Pediatrics.

Un studiu recent atată că peste 20% dintre copiii din Statele Unite cu vârste între doi și șase ani sunt dificili în ceea ce privește alimentația. Din cei 3.433 de subiecți, aproape 18% sunt considerați relativ dificili la masă în timp ce aproximativ 3% se află în categoria “extrem de dificili”, relatează Agerpres, citând AFP.

Copiii mofturoși

“Copiii despre care vorbim în acest studiu nu sunt cei care uneori refuză să mănânce broccoli”, spune Nancy Zucker, director al Centrului Duke pentru tulburări de alimentație, autorul principal al studiului.”Este vorba despre copii care sunt atât de dificili la produsele alimentare încât acestea încep să le provoace probleme”, a explicat cercetătorul.

“Acest comportament extrem poate lua multe forme și afectează sănătatea copilului, creșterea și relația părinte-copil”, a spus ea.

Cercetarea a constatat că acei copii considerați cu o atitudine “moderată” până la “foarte dificilă” în ceea ce privește hrana au avut un risc semnificativ mai mare de simptome depresive și de anxietate.

Sursele de anxietate

Copiii ar putea corespunde, de asemenea, criteriilor pentru o nouă tulburare psihică bazată pe evitarea/restricția consumului de alimente, un nou diagnostic adăugat în ultimul manual american de boli mintale adoptat în 2014.

Unii copii pot beneficia de terapii menite, printre altele, să demistifice sursele de anxietate produse de alimente.

Copiii mofturoși. Dar aceste metode nu pot fi suficiente pentru copiii cu sensibilitate senzorială extremă pentru care mirosul sau gustul unor alimente sunt prea intense, potrivit acestor cercetători care au subliniat importanța adaptării abordării terapeutice la vârsta copiilor.

Citește și:

Cuvinte vii rostite de părintele Arsenie Papacioc – Copiii

Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu, şi cei sănătoşi, şi cei cu dizabilităţi

Împreună pentru un zâmbet: Târg caritabil pentru copiii de la Centrul Social Maria Ward

Aplicaţia care îi protejează pe cei mici atunci când navighează pe internet, lansată de…

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here