Copiii în biserică

0
111

copiii in bisericaEste greu de găsit o pricină cât de cât întemeiată care să îndreptățească refuzul de a-i aduce pe copii la biserică. Unii spun că înălțimea lucrărilor credinței este mai presus de înțelegerea unui prunc – dar cine nu știe că tainele credinței se primesc cu inima? Dacă copiii au inimă, înseamnă că au cu ce primi credința. Și încă ce inimă au!  O inimă care nouă, celor mari, ne este dată ca exemplu: de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru Împărăția lui Dumnezeu, ne-a zis însuși Mântuitorul. Adăugați la asta că atmosfera  bisericii, cu toate sfințitele ei lucrări, în care se află simbolizată toată credința noastră, este curată, cerească, dumnezeiască. Și  cine este mai mai capabil să respire acest aer și să prindă viață din el? Noi, cei sfărâmați de căderi, răniți de patimi, întunecați de deșertăciune, ori sufletele acestea nevinovate? Deci, lăsați-i pe copii să intre în biserică: ei se află acolo în sfera lor autentică.

Pe de altă parte, orice viață se ivește, se dezvoltă și se maturizează pe nevăzute, în chip ascuns, pe neobservate: și viață duhovnicească se zămislește și se maturizează pe căi de taină, mai adânc decât putem noi concepe. În sămânța aruncată în sânurile pământului doarme mlădița: Spuneți-mi, cum se trezește ea la viață? Arătați-mi cine o deșteaptă pe ascuns și căile pe care pătrund acești ”deșteptători” la inima seminței. Aici iau parte și soarele cu căldura sa, și pământul cu umezeala sa – dar dacă ei sunt factorii principali sau numai vectorii altor factori, nimeni nu poate spune limpede. Și noi respirăm, și prin respirație, în dependență și de alte condiții, întreținem în noi focul vieții: s-ar părea că aici nu este nimic aparte, afară de mișcarea mecanică a pieptului, de intrarea și de ieșirea aerului – și totuși, sub acest aspect văzut se ascunde intrarea, nevăzută pentru noi, a elementelor vitale  din atmosferă, care, ajungând la izvoarele vieții noastre, o împrospătează, o hrănesc și o întăresc. Prin pogorâri la fel de nevăzute se trezește, se dezvoltă și se maturizează în noi viața duhovnicească. Împărăția lui Dumnezeu, spune Domnul, nu vine cu pândire (Lc. 17, 20). Fără să știm  cum, sufletul ba este cuprins de suflarea iubirii lui Dumnezeu, ba este împrospătat de suflarea evlavioasei temeri de Dumnezeu ca de suflarea răcorii de primăvară,, ba e înviorat de mișcarea căldurii inimii – și numai sub aceste lucrări trăim duhovnicește. Așadar, degeaba vor unii ca și în această privință să mărginească totul la cele conștientizate. Nu! Pentru formarea și întărirea vieții duhovnicești există o singură condiție: ea trebuie ținută neîncetat sub înrâurirea lucrărilor în care sunt ascunse puteri dumnezeiești, pentru a ne folosi de curgerea și de pogorârea lor la noi. Unde sunt toate acestea? În biserică. Deci, nu le interziceți copiilor să meargă la biserică.

Înțelegerea sfintei credințe și a lucrărilor ei trebuie să vină ulterior, așa cum floarea ia naștere după formarea tulpinii, ca să aducă roada matură a evlaviei conștiente. În să concepțiile clare despre obiectele credinței sunt binefăcătoare numai atunci când după formarea lor în suflet ele află în practică o viață evlavioasă deja formată, fiindcă atunci ele luminează cu lumina conștientizării , făcând-o mai trainică, nezdruncinată. Dar ce folos de concepțiile acestea când ele află o viață deja  formată și întărită în obiceiuri cu totul potrivnice lor! Acea viață va fi o floare stearpă, care nu poate să dea rod. Când concepțiile sunt învrăjbite cu simțămintele, ele sunt întâmpinate de neîncredere, clătinate de îndoială și alungate de tăgăduire. Asta vreți de la copiii voștri? Dacă nu, atunci duceți-i la biserică, unde pământul inimii este înmuiat în chip atât de haric pentru a primi toate câte sunt cinstite, câte sunt de laudă.  Credeți voi că trebuința cucerniciei este vie și puternică la copii, deși nu este raționalizată și turnată în forme? Dacă credeți asta, nu înăbușiți această mlădițe a vieții duhovnicesc-mântuitoare îngăduindu-le sau instituindu-le copiilor  o rânduială a vieții și a îndeletnicirilor care să-i depărteze de Biserică și să-i înstrăineze de ea. Dacă veți îngădui acest lucru, le veți omorî sufletul înainte ca el să atingă vârsta la care poate să nu se teamă pentru sine și să nu se înfricoșeze de cei ce omoară trupul.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here