O butadă celebră spune: Să ne întoarcem la trecut și va fi un progres!. Cel puțin din punct de vedere moral, aceasta conține o mare cantitate de adevăr.
Lumea în care trăim astăzi nu poate fi dată ca un reper de moralitate și viața duhovnicească înaltă. Vremurile de acum sunt tot mai ispititoare și ademenitoare, iar cei care reușesc să rezite până la capăt tentațiilor ei tot mai puțini. Pentru un spirit moral înalt, înaintarea în timp, eshaton, oferă impresia că, pe măsura progresului în istorie, lumea va progresa tot mai mult din punct de vedere științific, din punctul de vedere al condițiilor de civilizație, însă, din punct de vedere moral, are temerile că tot acest progres se va produce pe fondul unui regres spiritual tot mai accentuat.
Mult mai instruit și educat, mai cultivat și mai civilizat, omul zilelor noastre și cel care privește și pășește spre viitor nu lasă impresia că va fi un om mai înalt din perspectivă morală, mai împăcat și mai fericit.
Civilizația și belșugul material se obțin adesea cu mari concesii morale, cu renunțări și abdicări de la valori și idealuri care altădată motivau viața și o susțineau, dar care par tot mai perimate și inutile.
Astfel, din punct de vedere spiritual, omul trăiește cu nostalgia vremurilor mai sărace material, dar mult mai încărcate de semnificație spirituală, de altădată, cu nostalgia timpurilor în care oamenii se aflau uii cu alții în comuniune sinceră și eficientă și nu se limitau la o comunicare informațională, obiectivă, lucidă, dar lipsită de sentiment, a timpurilor în care după cuvântul inspirat al Părintelui Cleopa, existau mult mai multe cărări „de la om la om”, pentru că dragostea era mai mare și micșora, spiritual, distanțele.
Prin urmare, din punct de vedere duhovnicesc, mulți oameni trăiesc real nostalgia „timpurilor de altădată”, timpuri mai curate moral și mai bogate spiritual.
În această logică duhovnicească, observațiile demonstrează că analiștii problemelor familiei contemporane și ai tot mai numeroaselor ei probleme, preoți și sociologi, psihologi și psihiatri, străini și români, recomandă, ca un mijloc de revigorare a familiei și a ieșirii ei din profund criză în care se află, reîntoarcerea la vechile sale rânduieli, la valorile tradiționale. Or, unele dintre cele mai frumoase și înalte învățături, aspecte și convingeri referitoare la rolul familiei în viața omului, le dezvoltă credința creștină, în paginile Sfintei Scripturi, în scrierile Părinților celor duhovnicești, de Dumnezeu inspirați, și în operele teologiei sale academice. Câteva dintre acesta fac și obiectul paginilor ce urmează.
Extras din „Familia contemporană între ideal și criză”, Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
