Sângele Dragonului – Copacul cu sevă roșie – Proprietățile medicinale ale acestei specii – Legendele originii sale
Copacul Sângele Dragonului crește în Socotra, un mic grup de insule din Oceanul Indian. Cunoscut sub denumirea științifică Dracaena cinnabari, copacul emană din scoarța sa o rășină roșie atunci când este lovit.
Cunoscut încă din vremuri antice de civilizațiile Greciei și Romei, seva roșie poate are numeroase beneficii medicinale, împotriva infecțiilor și inflamațiilor. Datorită proprietăților antioxidante și compușilor antiinflamatorii, sângele Dragonului poate fi folosit pentru a lupta împotriva problemelor pielii, cum sunt mușcături, tăieturi, arsuri și erupții cutanate. De asemenea, seva sa a fost folosită în secolul XVIII pentru a da culoare și luciu viorilor Stradivarius.
Legenda copacului Sângele Dragonului
O legendă care circulă în jurul arborelui spune că în vremuri îndepărtate fiica unui sultan s-a îmbolnăvit grav și niciun vraci nu găsea leacul care să-i aducă vindecarea. Atunci, sultanul a anunțat că oricine va găsi leac pentru fiica sa va fi răsplăti peste măsură. Medici din toate colțurile lumii au venit cu leacuri pentru prințesă, dar nimic nu a fost de ajutor.
Un bărbat din regatul sultanului a venit și a spus că știe un fruct magic despre care se crede ca are puteri vindecătoare. Și cu voia sultanului de la care a cerut o sabie și o corabie, a plecat în căutarea fructului miraculos. Ajuns în preajma insulei Socotra, acesta a debarcat.
În timp ce culegea o rodie, în calea sa a apărut un dragon. În timpul luptei, bărbatul i-a tăiat o aripă dragonului, care în încercarea sa de a zbura, a revărsat sângele său asupra pomilor de pe insulă.
Versiunea lui Pliniu cel Bătrân
Pliniu cel Bătrân spune într-o poveste că acest copac a apărut în urma unei confruntări între un elefant și un dragon. Elefantul, rănit se prăbușește la pământ și strivește reptila. Din rămășițele celor doi a răsărit acest copac, despre care se credea că are puteri tămăduitoare.
În mediul său natural, arborele, care rămâne veșnic verde crește deosebit de rapid și are o durată lungă de viață. Habitatul său este la înălțimi cuprinse între 300 și 1500 de metri și preferă soluri calcaroase. Forma sa neobișnuită arată ca o umbrelă întoarsă, crengile sunt înălțate spre cer iar frunzele sunt lungi, ascuțite și cerate. Florile, care apar în luna februarie, cresc doar la capetele crengilor și sunt de fapt niște inflorescențe mici și parfumate, de culoare albă sau verde pal. După cinci luni, apar și fructele care sunt niște bobițe ce conțin de la unu la trei semințe.
Prima atestare documentară a copacului a fost scrisă de locotenent Wellsted în timpul Companiei Indiilor de Est din anul 1835. Denumirea oficială a primit-o de botanistul scoţian Isaac Bayley Balfour în 1880, după cum menționează surse de profil.
Astăzi se fac mari eforturi de conservare a acestei specii unice, distruse de-a lungul timpului din cauza dezvoltării turismului, activităților industriale și supra-pășunatului.
Puteți accesa multe alte informații interesante aici.
Emanuela Popa
Jurnal Spiritual
