Consumul de sare combate infecţiile pielii?

0
113
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

sareMedicina convenţională ne spune că un consum ridicat de sare poate fi dăunător pentru sănătate, fiind corelat cu hipertensiune arterială, boli cardiovasculare și chiar boli autoimune. Dar, potrivit sciencemag, noile rezultate ale unui nou studiu demonstrează că, acesta ar putea avea şi efecte imunostimulatoare.

Cercetătorii raportează că niveluri ridicate de sare în pielea șoarecilor au ajutat rozătoarele în lupta cu bacteriile pielii şi că oamenii ar putea, beneficia de aceleaşi efecte.

Gwen Randolph, un imunolog la Universitatea Washington, admite că acestă descoperire este extrem de interesantă, dar crede că va trece o perioadă până când va fi complet acceptată de specialiştii în domeniu.

Oamenii de ştiinţă  au aflat abia recent că țesutul conjunctiv al pielii poate servi ca rezervor de ioni de sodiu, proveniţi din consumul ridicat de sare.

Când autorul studiului, Jens Titze, farmacolog la Universitatea Vanderbilt din Nashville, a studiat aportul de sare la şoareci, a observat că atunci când acesta era scăzut, rozătoarele prezentau un număr mai mare de răni la nivelul pielii.

Titze şi colegii săi au realizat că celulele imune prezente în ţesutul vătămat, care aveau rolul de a lupta împotriva infecţiilor, au fost înregistrate într-un mediu sărat. Acest aspect i-a făcut pe cercetători să creadă că organismul măreşte concentaţia de sare în ţesutul infectat pentru a o proteja împotriva bacteriilor. Cu alte cuvinte, spune cercetătorul Jonathan Jantsch, “ne sărează celule pentru a ne proteja”.

Pentru a afla dacă clorura de sodiu în exces daunează organismului sau sprijină funcţia imunitară, cercetătorii au apelat la celulele macrofage, un tip de celule care care ingerează şi distruge ţesuturile bătrâne sau lezate. Echipa a crezut că o concentraţie mare de sare, ar putea declanşa celulele imune să producă aceşti compuşi.

În urma experimentelor efectuate pe şoareci, oamenii de ştiiţă au concluzionat că aportul de sare crescut duce la acumularea suplimentară de sare în ţesuturile infectate şi stimulează sistemul imunitar.

Folosind o nouă tehnică RMN care măsoară nivelul sodiului în piele, cercetătorii au descoperit că în cazul grupului de subiecţi umani, există un nivel neobişnuit de mare de sodiu acumulat în infecţiile bacteriene la pacienţii care au consumat mai multă sare.

Corelate, cele două studii, demonstrază impulsul imunitar pe care îl determină un consum suplimentar de sare. Cu toate astea, specialiştii care au participat la studiu, nu recomandă un aport mai mare de sare. Jantsch, spune că benefiile pe care le are sarea în ceea ce priveşte infecţiile pielii, nu depăşesc prejudiice pe care le poate aduce organismului. Specialiştii spun că mai multe cercetări sunt necesare şi recomandă aplicarea unor geluri şi pansamente saline direct pe plăgi şi ţesuturi vătămate.

Traducere Emanuela Popa

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here