Constrângerea nu-i ajută pe copii

0
97

constrangeri_educatieUnii părinţi îi constrâng peste măsură pe copiii lor şi mai ales în fata străinilor. Se comportă de parcă ar avea un catâr, pe care îl bat cu varga ca să meargă drept înainte. Ţin şi frâiele în mână şi îi spun: “Să mergi liber!”. Apoi aceşti copii ajung până acolo încât îi lovesc pe părinţii lor. Astăzi a venit o mamă cu copilul ei – un cogeamite flăcău – care era bolnav. “Părinte, ce să fac? mă întreabă. Copilul meu nu mănâncă şi nici măcar nu vrea să ne mai vadă”. I-am spus ce să facă, dar aceea iarăşi mă întreabă: “Părinte, ce să fac?”.

-Părinte, nu cumva nu a înţeles ce i-aţi spus?
-Cum nu a înţeles? I-am spus aşa: “Eu nici un ceas nu aş putea sta cu tine, cum dar să mai poată sta copilul tău? L-ai înnebunit!”. Tiu! îmi spune. Eu îmi iubesc copilul”. “Cum îl iubeşti de vreme ce nu se odihneşte lângă tine? Vrea să plece de acasă, deoarece îşi doreşte un alt mediu. Când se află departe de voi, copilul se simte foarte bine. Faptul că nu vă vrea arată că şi voi sunteţi de vină. Nu-l mai iritaţi. îl nenoroceşti pe copil aşa cum te porţi cu el. Poartă-te cu el cu bunătate şi răbdare”. După ce i-am spus toate acestea, mă întreabă din nou: “Ce să fac, Părinte, că nu ne vrea copilul?”. Cum să te poţi înţelege cu ea? Copilul să fie sănătos, iar ea să-l considere nătâng. în cazul acesta mama suferă de vătămare de minte.
Prin constrângere părinţii nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă. Mereu le spun: “Să nu faci aceasta!”, “Să nu faci aceea!”, “Lucrul acesta să-l faci aşa”, etc. însă trebuie să tragă frâiele astfel încât să nu se rupă. Să-i mustre cu bunătate pe copii ca să-i aducă pe calea cea bună, iar nu să creeze prăpastie între ei. Să facă ceea ce fa ce un grădinar bun atunci când plantează un copăcel: îl leagă uşor cu o sforicică de un ţăruş, ca să nu se strâmbe şi să se rupă atunci când îl apleacă vântul într-o parte şi alta. Îl împrejmuieşte cu un gărduţ şi în acelaşi timp îl udă şi-l păzeşte de capre până îi cresc ramurile. Căci de-l rod caprele nu mai este bun de nimic, pentru că nici rod nu face şi nici umbră nu tine. Numai atunci când î i cresc ramurile, grădinarul îi scoate gărduţul, iar copacul rodeşte şi la umbra lui se pot odihni şi caprele şi oile şi oamenii.
Însă părinţii, de multe ori, dintr-o grijă exagerată, vor să-1 lege pe copil cu sârmă, în timp ce ar trebui să-1 lege uşor, ca să nu-1 rănească. Ar trebui să încerce să-i ajute pe copii printr-o purtare nobilă, purtare care cultivă mărinimia în sufletele lor, astfel încât să simtă binele ca pe o necesitate. Să le explice ceea ce este bine, pe cât se poate cu bunătate, cu dragoste şi cu durere în suflet. Mi-aduc aminte de o mamă căreia, atunci când îi vedea pe copilaşii ei făcând vreo poznă, ochii i se umpleau de lacrimi din pricina durerii şi spunea: Nu aşa, copilaşul meu cel scump”. Şi astfel prin pilda vieţii ei i-a învăţat pe copii să se nevoiască cu bucurie pentru a scăpa de ispitele vieţii şi a nu se tulbura uşor în fata unei greutăţi, ci a o înfrunta cu rugăciune şi încredere în Dumnezeu.
Astăzi, şi cei mici şi cei mari trăiesc în lume ca într-un spital de nebuni, de aceea este trebuinţă de multă răbdare şi rugăciune. O mulţime de copii suferă comoţii cerebrale. Şi aceasta deoarece părinţii întorc puţin mai mult dacât trebuie ceasul, care este deja puţin stricat, şi astfel arcul se rupe. Este trebuinţă de discernământ, deoarece un copil are trebuinţă de mai multă răsucire, altul de mai puţină. Sărmanii copii sunt expuşi la toate curentele. Când aud în diferite întruniri: “nu-i respectaţi pe părinţi”, “nu respectaţi nimic”, iar mamele încearcă să-i constrângă, atunci reacţionează urât.
De aceea le spun mamelor să se zorească pe ele însele în rugăciune, iar nu să-i zorească pe copii. Dacă mama spune copilului mereu “nu”, chiar şi pentru lucruri mici, iar uneori şi pe nedrept, atunci când va fi vorba despre ceva serios, ca, de pildă, când copilul vrea să arunce benzină în foc, nu va asculta şi va face ceea ce şi-a pus în minte, pătimind astfel o mare vătămare. Copilul nu înţelege că înăuntrul lui “nu” se ascunde dragoste. Iar când creşte puţin mai mare, intră la mijloc egoismul şi se împotriveşte atunci când i se face vreo observaţie, spunând: “Nu mai sunt mic, ca să se poarte astfel cu mine”. De aceea părinţii trebuie să-l facă pe copil să înţeleagă că, precum luau aminte ca el să nu se ardă atunci când era mic, astfel trebuie să facă şi acum, când s-a mărit, căci există un alt fel de foc. Iar copilul trebuie să ia aminte să nu dea drepturi diavolului, ci să-şi păstreze harul Sfântului Botez.

Viaţa de familie, Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovniceşti
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here