Pe vremea unui război, când foametea se întindea tot mai mult, un soldat fugar intră în ograda unei văduve sărace, a cărei singură avere era un viţeluş. Voind să i-l ia, femeia se rugă de el, zicându-i:
— Atâta am, te rog nu mi-l lua!
Dar fugarul răspunse cu nepăsare:
— Dacă nu ţi-l iau eu, vine altul şi tot ţi-l ia.
Şi luând viţelul femeii, plecă mai departe. Venind noaptea, hoţul se adăposti lângă un gard şi adormi. În vis i se arătă diavolul, care-i ceru sufletul. Dar omul îi răspunse:
— Atâta am, te rog nu mi-l lua!
Dar diavolul întinse mâna spre cel care dormea, voind a-i lua sufletul, şi-i zise:
— Dacă nu ţi-l iau eu, vine altul şi tot ţi-l ia.
Deşteptându-se, fugarul înţelese într-o clipă glasul pe care i-l trimitea Dumnezeu prin conştiinţa lui. Luă viţelul, se întoarse la văduva lipsită şi i-l dădu înapoi, zicându-i cu cutremur în suflet:
— Aşa mi-a poruncit Dumnezeu. Te rog iartă-mă.
Şi soldatul plecă mai departe înfometat, dar cu sufletul împăcat!
Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016
