”Conştiinţa este judecător drept. N-o poţi potoli nici cu parale, nici cu măguleli, nici cu nimic ”

0
234
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

parintele-cleopaÎn anul 1954, am fost invitat la Bucureşti, la un profesor universitar Alexandru Mironescu, să vorbesc într-o sală, unde erau peste 50 de persoane, numai miniştri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri, farmacişti, numai oameni din clasa de sus. Era şi părintele Daniil Tudor. El a aranjat ca să predic împreună cu părintele Benedict Ghiuş şi părintele Petroniu Tănase.

După ce-am intrat acolo, întâlnirea religioasă a început, aşa cum se cuvenea, cu rugăciune. La un moment dat, se ridică o doamnă şi spune:

-Preacuvioase părinte, eu nu pot pune în acelaşi cântar pe toţi preoţii!

-Dar cine eşti dumneata de cântăreşti preoţii? Ai stat pe scaunul lui Hristos?

-Dar, Preacuvioase, părintele cutare-i sfânt, părintele cutare , care a fost la închisoare, a fost un sfânt, dar ceilalţi preoţi care nu poartă uniformă, care se bărbieresc, care fumează, eu nu-i pot pune în acelaşi cântar.

-Dar, cine ţi-a dat voie să-i pui în acelaşi cântar dumneata şi să cântăreşti preoţii? Că n-ai voie să cântăreşti pe nimeni, că aşa zice Scriptura: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi. Eu pe nimeni n-am voie să judec, pentru că judecătorul nostru este Hristos.

-Vreau să vă spun, că eu mi-am pierdut evlavia la unii preoţi şi eu cred că n-au toţi acelaşi har.

-Rău ai gândit! Dumneata trebuie să ştii că, dacă ar fi aşa cum zici, n-ar mai fi preoţi pe faţa pământului, fiindcă toţi greşesc. Dar nu-i aşa. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: “A preotului este numai a deschide gura, şi harul lucrează“.

De vei vedea preot beat , căzut în şanţ, du-te şi-i sărută mâna şi îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu! Că nu se amestecă niciodată păcatele lui harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, că atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucrează în virtutea sa personală, ci în virtutea harului, pe care l-a primit.

Dacă n-a fost vrednic, la judecată ia mai mare muncă decât creştinii, că cei tari, tare se vor cerca; căruia i s-a dat mult, mult i se va cere, şi mai mult va fi bătută sluga aceea care a ştiut voia, decât cea care n-a ştiut.

Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tău. Noi ne plecăm harul lui Dumnezeu, că ai auzit ce a spus Mântuitorul la popor. El, ca Dumnezeu, îi mustra pe cărturari şi pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie să-i mustre. Ai auzit ce-a spus? Pe scaunul lui Moise şi al lu Aaron au şezut cărturarii şi fariseii, arhiereii şi preoţii; tot ce vă învaţă ei să faceţi, că ei legea lui Dumnezeu învaţă, dar după faptele lor să nu faceţi, că ei zic şi nu fac.

Evanghelia îţi dă voie să faci ce zice preotul, când te învaţă de bine, iar dacă vezi la el ceva că nu-i bun, nu face. Mântuitorul spune asta. Pentru că el are să dea seama înaintea lui Dumnezeu, dacă n-a făcut, şi eu am să dau seama înaintea lui Dumnezeu, dacă am auzit un cuvânt bun şi nu l-am făcut.

Dar nu le-a dat voie să judece, pentru că harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai dacă ai auzit că l-a caterisit. Şi când este caterisit, încă darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dânsul sabie, are puşcă, are pistol, dacă n-are voie să le folosească, că i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, în ziua judecăţii, tot ca preot se va judeca.

Ia să vă dau un exemplu: pune dumneata într-un castron de marmură un pumn de galbeni de aur şi pune şi cenuşă. Ia o găleată cu apă şi toarnă peste ei. Ce se întâmplă cu cenuşa? S-a amestecat aurul cu apa? A intrat cenuşa în aur? N-a intrat. Aurul este altă fire şi cenuşă alta. După cum nu se amestecă aurul cu cenuşa, aşa nu se amestecă la preot păcatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, măcar de ar fi el cât de păcătos.

Lucrarea conştiinţei

Cel mai adânc glas în inima noastră este conştiinţa, glasul lui Dumnezeu din om, care ne îndeamnă numai la bine şi ne opreşte de la rău, şi al doilea este sufletul cuvântului.

Sufletul cuvântului este cuvântul cel dinlăuntru, aşezat pe Dumnezeu în inimă, cu care vorbim; că nu vorbim sonor. Acesta se cheamă „sufletul cuvântului” cum spune Sfântul Ioan Damaschin. Cuvântul aşezat de Dumnezeu în inima omului de la zidirea lui, cu care vorbim tainic, nu cuvântul sonor.

Cuvântul sonor este îmbrăcămintea cuvântului din inimă. Cuvântul sonor ne face să vorbim. Dar acela este aşezat în inimă tainic. Vezi că stai şi vorbeşti ceasuri întregi singur. Citeşti o carte numai cu gândul, fără să mişti limba. Acesta-i sufletul cuvântului – cuvântul cel tainic aşezat în inimă. El este pus de Dumnezeu acolo. Prin el vorbim cu Dumnezeu tainic; şi în rugăciune oricând. Punem la cale toate problemele. Acesta lucrează împreună cu conştiinţa , este glasul lui Dumnezeu din om.

Dacă am greşit, mă mustră. Dacă am făcut bine, mă bucură totdeauna. Da, este pus de Dumnezeu în om cuvântul cel înnăuntru aşezat. Acesta este cuvântul tainic care lucrează cu conştiinţa, fără să mă mustre nimeni. Am greşi, nimeni nu mă mustră. Acela, însă, nu!

Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Conştiinţa este judecător drept. N-o poţi potoli nici cu parale, nici cu măguleli, nici cu nimic. Poate să-ţi dea unul tot globul.”

În măsura în care am împăcat conştiinţa noastră, ca să nu ne mustre pentru păcat, în măsura aceea ne simţim uşori şi foarte aproape de Dumnezeu. Căci conştiinţa îşi spune imediat dacă mai are ceva pe ea, căci îndată te îngreunezi. Conştiinţa lucrează întreit, după cum spune Sfântul Doroftei. Ea lucrează faţă de materie, faţă de Dumnezeu şi faţă de noi înşine.

Cum, faţă de materie? Bunăoară, eu ţi-am dat o haină de pomană şi ţi-am spus să o cruţi, să nu-ţi baţi joc de ea. O porţi, dar s-o păstrezi. Şi dacă vezi că ai rupt-o pre devreme, te mustră cu degetul : “Măi, n-am făcut cum a zis acela!”

Tot faţă de materie: Tu te apuci să cheltuieşi prea mult pe mâncare, pe băutură şi altul n-are ce mânca, săracul! Conştiinţa îţi spune : Vezi?Tu vrei să trăieşti bine în lumea asta, dar altul este flămând şi n-are ce mânca! Conştiinţa faţă de materie totdeauna te ţine aproape.

Faţă de Dumnezeu, conştiinţa totdeauna sau se încarcă sau se uşurează, dacă nu am pocăinţă şi lacrimi pentru păcate. Faţă de mine, conştiinţa mă mustră pentru păcat. Măcar de-ar fi cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta.

Conştiinţa este judecător drept. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune: “Nu ţi-a pus ţie judecător dinafară, să-l poţi momi cu parale, să-i dai atâta ca să te facă pe tine drept. Acest judecător este pus înnăuntru, nu-l putem momi cu nimic!”.

Auzi ce spune Sfântul Dionisie Aeropagitul: “Ştiinţa gândului curat este veselia veseliilor şi ştiinţa gândului pătat este chinuirea chinuirilor.”

Poate să-mi zică mie toată lumea că eu sunt sfânt, că eu sunt bun, că sunt cutare, dacă conştiinţa îmi spune, ia seamă că eşti păcătos, eşti leneş, eşti plin de păcate, n-o poţi împăca.

Dacă toată lumea mă laudă, însă conştiinţa de mă judecă vinovat, gata , eu sunt cel mai chinuit om! Ştiinţa mea este chinuirea chinurilor, că am de-a face cu ştiinţa lui Dumnezeu din mine, care nu cruţă, care socoate lucrurile drept totdeauna şi ne arată slăbiciunile.

Iar dacă, conştiinţa este nepătată, toată lumea să mă dojenească, toată lumea să spune ceea ce este mai rău despre mine, mie nu-mi pasă. Mie îmi place când mă judecă în conştiinţă Dumnezeu. Dacă pe mine nu maă judecă cănştiinţa pentru păcat, şi dacă nu mă judecă Dumnezeu în conştiinţă, eu am toată veselia!

Aceasta este ce spune Evanghelia: fericiţi veţi fi când vă vor ocărâ pe voi oamenii şi vă vor prigoni şi vă vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Pentru cine? Pentru adevăr. Şi nu ne arată numai să nu ne scârbim, ci: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri. Aşa este, dacă nu este pătată conştiinţa , nu te supăra. Iar dacă ţi-i pătată şi te mustră conştiinţa, o poţi împăca. Du-te la mărturisire la un preot, te dezleagă de păcate şi te-ai uşurat; apoi te păzeşti să nu mai faci şi aşa te poţi împăca cu conştiinţa; împăcându-te cu ea, te-ai împăcat cu Dumnezeu şi totdeauna vei avea odihnă şi pace în suflet.

„Ne vorbeşte Părintele Cleopa”, Ed. Arhepiscopiei Romanului, 1998

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here