Conferinţa “Cântecul Greierilor”, la Muzeul Antipa

0
157
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

841-880x1244Conferinţa “Cântecul Greierilor”, susţinută de cercetătorul dr. Ionuţ Ştefan Iorgu, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 11.00, în sala Atelier a Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Potrivit unui comunicat al Muzeului Antipa, evenimentul continuă seria întâlnirilor cu specialiştii instituţiei, grupate în cunoscutul ciclu de conferinţe “La Antipa, în spatele uşilor închise”.

“Cosaşii şi greierii sunt insecte din ordinul Orthoptera. Alături de păsări şi broaşte, aceste insecte alcătuiesc grupul numeros al vieţuitoarelor care dăruiesc acel strop de viaţă naturii cântând. Vom afla tainele cântecelor, cum sunt produse şi mai ales de ce cântă greierii. Vom vedea insecte vii: greierii şi cosaşii care ne încântă auzul în natură la finele lunii mai”, precizează sursa citată.

Prin programul “La Antipa în spatele uşilor închise” specialiştii instituţiei şi-au propus să destăinuie publicului câteva dintre secretele activităţii lor de cercetare ştiinţifică. Programul îşi propune, printre altele, antrenarea publicului în activităţi de informare interdisciplinară plecând de la colecţiile muzeului, precum şi dezvoltarea “spiritului ecologic” – informarea corectă a publicului şi trezirea interesului pentru problemele protecţiei mediului.

Participarea la eveniment este gratuită, rezervarea locurilor urmând a se face pe adresa de email: [email protected] sau la telefon 021.305.60.31.

Muzeul Antipa precizează că, la sfârşitul acestui ciclu de conferinţe, va acorda premii, trei dintre cei mai isteţi, dar şi cei mai fideli participanţi la conferinţe putând intra în posesia aparatelor foto oferite de sponsorul programului, dacă vor răspunde corect la toate întrebările concursului ce se va desfăşura la finele anului 2015.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here