În decembrie 1545 papa Paul al III-lea inaugurează la Trento cel mai important Conciliu care avea să aibă repercusiuni în istoria catolicismului. Conciliul a avut loc în trei etape până în 1563.
Acesta a contribuit prin decretele sale de reformare la o înnoire a Bisericii. El a pecetluit, însă, pe de altă parte, scindarea creştinătăţii pentru viitor. Preoţimea catolică a decis să-l facă responsabil nu numai pe Luther, care după prima şedinţă a şi murit (februarie 1546), pentru destrămarea autorităţii bisericii, ci să-şi asume şi propria răspundere pentru aceasta, după cum reiese din procesul-verbal al şedinţei:
„Din trei motive s-a întrunit Conciliul: ca să stârpească ereziile, pentru restabilirea disciplinei în Biserică şi pentru a cere pacea.
Aceste obiective însă nu ar putea fi atinse dacă starea spirituală nu este întrepătrunsă de convingerea fiecăruia că la acel rău triplu poartă responsabilitatea cea mai mare.
În privinţa ereziilor
– Nu pentru că acestea se răspândesc, ci pentru că fiecare în cadrul adunării divine, a învăţăturilor adevărate, nu şi-a îndeplinit suficient îndatoririle întru extirparea buruienii care prolifera şi se înmulţea în mijlocul ei.
În ceea ce priveşte corupţia
– Aceasta fiind atât de mare încât oricine poate vedea că atât clericii, cât şi păstorii nu sunt numai cei ispitiţi, ci, de fapt, chiar ispititorii înşişi. Din cauza neglijării religiei şi a moravurilor atribuite nouă, Dumnezeu a lăsat cea de a treia nenorocire, şi anume, în exterior cu turcii, iar acasă cu concetăţenii noştri şi cu creştinii”.
“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila
