Concepţia tradiţiei culturale răsăritene despre om şi modul în care înfruntă viaţa şi crizele ei – partea I

0
123

conceptiaRăzboiul dintre Răsăritul cultural creştin şi Apusul cultural, care face ravagii de secole, pare să fie câştigat din ce în ce mai evident de către Apus, foarte adesea cu colaborarea fiilor înşişi ai Răsăritului cultural creştin.

Şi totuşi, după cum o arată lucrurile, însăşi această victorie a Apusului cultural nu e decât propria sa înfrângere decisivă, deoarece prin dominaţia lui s-a arătat patogen şi letal. Lumea a început deja să caute şi va căuta în continuare alte soluţii. A sosit, aşadar, ceasul Răsăritului creştin, care are o concepţie diferită faţă de Apus referitoare la om, la nevoile lui reale şi la modul în care ar putea fi satisfăcute aceste nevoi.
Raţionalismul a fost testat şi nu a corespuns aspiraţiilor profunde ale omului. A sosit clipa ca lumea să încerce modul isihast pe care Răsăritul creştin 1-a experimentat şi a constatat că neîndoielnic corespunde acestor nevoi.
Modul în care Răsăritul a primit şi a împlinit învăţătura lui Hristos a răspuns nevoilor vitale într-un chip mai eficace decât modul în care Apusul a împlinit această învăţătură.
În Răsăritul creştin cunoaşterea a fost înţeleasă existenţial, ca un proces care pune în mişcare întregul om unificat. Ca pe un proces care dezvoltă uniform omul întreg, în echilibru, fără a zămisli oameni hidrocefali, cu un creier supra-dezvoltat, dar cu o inimă atrofiată sau cu un corp dispreţuit.
Pentru Răsăritul creştin, nu doar mintea (voug) cunoaşte, ci chiar şi cele mai neînsemnate elemente ale trupului „cunosc” şi se dezvoltă şi ele în mod firesc ca şi aceea. Aşa Îl cunoaşte omul pe Dumnezeu, aşa Îl cunoaşte şi pe Sfântul Duh, de aceea Îl cunoaşte pe Dumnezeu în chip real, de aceea Îl cunoaşte, şi nu Îl deduce, aşa cum o fac apusenii care, după expresia Sfântului Grigorie de Nyssa, „transformă în idoli propriile lor idei”.
In Răsărit, omul, în integralitatea lui, Îl cunoaşte pe Dumnezeu. Duhul Sfânt îl luminează pe om până în străfundul fiinţei. Duhul Sfânt sfinţeşte şi mişcă zidirea şi „dă fiinţă întregii zidiri”. Prin Duhul Sfânt „prinde viaţă toată fiinţa omenească”.
Când Dumnezeu S-a arătat într-un mod de negrăit stareţului Siluan, „întreaga lui făptură s-a umplut de focul Harului Duhului Sfânt”.
Cunoaşterea exhaustivă nu se referă doar la câteva soluţii tehnocrate. Soluţiile problemelor omeneşti, care nu cuprind omul în integralitatea lui, nu doar că nu sunt mântuitoare, dar sunt şi extraordinar de periculoase, după cum s-a văzut atât de clar în zilele noastre, când progresul tehnocrat a devenit o cumplită ameninţare pentru neamul omenesc, deoarece nu a fost însorit de un progres duhovnicesc corespunzător al umanităţii. Realizările ştiinţifice au fost puse, fapt şi mai tragic pentru neamul omenesc, în slujba egocentrismului, care nu a fost diminuat de un progres duhovnicesc, concomitent cu cel tehnic.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here