Colinde în şase limbi la Concertul de Crăciun de la Biserica Neagră

0
242

ColindeColinde în şase limbi, română, germană, maghiară, latină, engleză şi norvegiană, interpretate de 150 de colindători, vor putea fi ascultate vineri, 20 decembrie, începând cu ora 18.00, la Biserica Neagră, cu ocazia concertului tradiţional de Crăciun, se arată într-un comunicat al Bisericii Evanghelice din Braşov.

„Pentru al doilea an consecutiv, Biserica Evanghelică-Parohia Braşov şi Fundaţia Forum ARTE au derulat un proiect educaţional-muzical. Prin acesta, copiii au avut ocazia să cunoască tradiţia colindului din diferite zone geografice. Rezultatul va fi concertul de la Biserica Neagră. Elevii claselor III-XII de la Liceul Teoretic ‘Johannes Honterus’, Colegiul Naţional ‘Emil Racoviţă’, Colegiul Naţional ‘Grigore Antipa’; Liceul de Muzică ‘Tudor Ciortea’ şi Liceul de Arte ‘Plugor Sandor’ din Sf. Gheorghe vor cânta alături de ansamblurile Bisericii Negre, Corul Bach, Canzonetta şi Corul de Tineret Bach”.

Programul de colinde este pregătit de dirijorul Steffen Schlandt; alături de el sunt profesorii coordonatori Ingeborg Acker, Gizella Benedek, Gabriela Schlandt şi Lofi Gellert. Intrarea la Concertul de Crăciun costă 10 lei.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.