Coborâm cu „om” din rai în iad

0
110

IMAG0792– Ce înseamnă a fi om ?

– Unii profunzi ar spune că o utopie. Alţii, mai visători, ar spune că e un circ frumos. Dar, nu am candoarea poeţilor care idealizează moartea şi viaţa. Din păcate, totul se ştie şi se află. Aflăm cum ne-am născut şi ne cerem scuze că nu ne-am născut mai devreme. Aflăm că suntem sensibili şi ne e greu să înţelegem de ce. Aflăm că avem puţină credinţă şi nu o putem înmulţi. Aflăm că Dumnezeu e „gelos”, că ne vrea doar pentru sine şi nu avem cum să nu-i confirmăm „iubirea”. E adevărat, o iubire sublimă şi delirantă. Excepţională, aproape fără nici o explicaţie…

– Ce se mai ştie?

– Că oamenii dragi nouă uneori ne urcă pe culmi de pace şi alteori sunt foarte stânjeniţi de prezenţa noastră. Că ne laudă în faţă şi ne „vor binele” pe la spate. Aud mereu lucruri greu incredibile despre persoane din jurul meu, despre atitudinile lor, despre asocierile lor şi rămân perplex. Mă întreb: Chiar şi el? Chiar şi ea?… Un fel de „Şi tu Brutus” – al marelui Iulius Cezar. Vezi, variante şi variante de cer şi mâl si ciudat.

– De fapt ce suntem?

– Nişte creaturi care din sfinţi devin vânzători, din apostoli se transformă în chipuri hidoase. Hai să îţi mai spun ceva. Probabil că ştii. Iuda l-a vândut pe Iisus convins că face un act de dreptate, că până la urmă chestiunea cu cei 30 de arginţi e un „alibiu”. Nu, Iuda, era un zelot, care rămăsese dezamăgit că „Învăţătorul”, „binefăcătorul său”, „omul care i-a întins o mână” a greşit că nu mai e „acelaşi”, că nu îi ridică pe evrei la luptă contra romanilor. Că, deci, Hristos nu era aşa de „tare”cum a crezut el la început. Aşa i-a luat diavolul mintea. Şi nu a făcut nimic pentru aceasta. Pentru că mândria nu îl lăsa să vină şi să se spovedească în faţa Domnului. Şi stătea tulburat în faţa Domnului. Ştia că Învăţătorul bănuieşte ceva, dar nu credea că ştie tot adevărul. Şi l-a Cina cea de Taină l-a sărutat. Ce sărut?

–  Se tot repetă povestea…

–  Da, cu noi. Cu fiecare. Uităm repede binefacerile. Uităm de oamenii care au fost lână noi în ceasuri foarte grele. Atunci când suntem încercaţi spunem: „Iată OMUL!”. Apoi, după ce ne obişnuim cu el, spunem: „Iată omul!”. O “mică” diferenţă de majuscule. Coborâm cu „om” din rai în iad.  Şi de fapt noi singuri ne îngropăm. El rămâne în rai…

Da, totul se află. Nimic nu rămâne ascuns, pentru că mereu este cineva care să vorbească şi să ne aducă la cunoştinţă ceea ce complotăm faţă de cei buni. De fapt avem o gravă problemă: consecvenţa de sine. Şi alienarea celor cu care ne asociem devine şi alienarea noastră.

–  Omul Sfântul Dimitrie cum era?

–  Un om pur şi simplu. Dar ceea ce a fost DA la el a fost DA! De aici începe de fapt eternitatea. Iar moartea începe din momentul în care spunem „NU” după ce am spus de atâtea ori „DA”. Pentru Sfântul Dimitrie moartea nu a însemnat decât un „DA” puternic adresat lui Hristos. Şi a mers consecvent şi fericit la moarte pentru El. Iată OMUL!

Sursa: parohiaoslo.wordpress.com

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here