Coboară ochiul la călcâi

0
127
calcaiIarăşi, alţi oameni sunt pedepsiţi numai aici, ca desfrânatul din Corint. Fericitul Pavel, scriindu-le corintenilor, le grăia aşa: Îndeobşte se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca să aibă cineva pe femeia tatălui său. Şi voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să fi plâns, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a făcut fapta aceasta. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta: în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, să daţi pe unul ca acesta Satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus . Ai văzut că acesta este pedepsit aici şi nu-i pedepsit dincolo. Pentru că i-a fost pedepsit aici trupul lui, nu mai este pedepsit dincolo. Vreau să vă arăt acum pe unul care aici a dus-o în desfătări şi bunătăţi, iar dincolo a fost pedepsit.

Era un om bogat. Din aceste cuvinte voi aţi şi înţeles despre cine vă vorbesc! Dar aşteptaţi să-mi duc la bun sfârşit cuvântul meu! Asta e slava mea şi lauda voastră, că eu am aruncat numai începutul, şi voi aţi şi secerat spicul. Învăţători v-a făcut ascultarea neîntreruptă a predicilor mele! Dar pentru că sunt în biserică şi străini, nu fugiţi, ci aşteptaţi şi pe cei care şchioapătă. Că şi Biserica este un trup. Are ochi şi cap. Dacă intră un spin în călcâi, ochiul se uită la călcâi, că este mădular al trupului, şi nu zice: „Pentru că stau sus, nu vreau să ştiu de mădularul de jos!”, ci se apleacă şi-şi lasă înălţimea lui. Şi doar ce este mai de rând decât călcâiul şi ce-i mai nobil decât ochiul? Dar mila a şters deosebirea, iar dragostea a amestecat totul. Aşa să faci şi tu! De eşti sprinten la minte, de ai toată îndrumarea pentru ascultarea predicii, să ai grijă ca fratele tău să înţeleagă tot atât de bine ca şi tine cele spuse! Coboară ochiul la călcâi. Să vii în ajutorul mădularului care şchioapătă, ca nu cumva, din pricina sprintenelii tale şi a zăbăvniciei minţii aceluia, el să nu înţeleagă predica. Să nu te foloseşti de priceperea ta pentru pierderea lui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu că eşti sprinten la minte! Eşti bogat în învăţătură? Mă bucur şi mă veselesc! Dar celălalt este însă sărac. Caută să nu rămână sărac din pricina bogăţiei tale. Acela are un spin: gândul care-l tulbură! Coboară-te la el, scoate-i spinul!

Ce spune Evanghelia? Era un om bogat. Bogat cu numele, nu bogat cu adevărat. Era un om bogat; se îmbrăca în porfiră, întindea mese luxoase şi îmbelşugate, avea vase împodobite, pline cu vin, dădea în fiecare zi banchete. Celălalt era un sărac. Lazăr cu numele .

– Dar numele bogatului unde e?

– Niciunde! E fără nume.

– Şi era atât de bogat?

– Da, şi numele lui nu se găseşte!

– Atunci ce fel de bogat e acesta?

– Un pom plin de frunze, dar lipsit de fructe! Un stejar care-şi întindea ramurile în sus, şi dădea ghinda hrană celor necuvântătoare, om care nu avea roade de om. Căci unde sunt bogăţie şi răpiri, acolo eu văd lup; unde sunt bogăţie şi cruzime, acolo eu văd leu, şi nu om. Şi-a pierdut vrednicia de om din pricina răutăţii lui.

Era un om bogat, care se îmbrăca în fiecare zi în porfiră, dar sufletul îi era plin de pânză de păianjen; mirosea a parfum, dar era plin de duhoare nesuferită; întindea mese bogate şi luxoase, dar hrănea paraziţi şi linguşitori; îngrăşa robul, adică trupul, şi lăsa stăpânul, adică sufletul, să piară de foame. Încununată-i era casa, dar temelia, mânjită de păcat; în vin îşi înmormântase sufletul.

Avea dar bogatul acela masă bogată şi luxoasă, vase împodobite, pline cu vin, hrănea paraziţi şi linguşitori, adunătură rea a diavolului, lupi care duc în robie pe mulţi din cei bogaţi, care, umplându-şi pântecele, lucrează la pierderea bogaţilor şi-i strică cu onorurile şi cu linguşelile lor. Nu greşeşti de numeşti lupi pe astfel de oameni, care înconjoară pe bogat ca pe o oaie, îl ridică în slăvi cu laudele lor, îl fac să se trufească prin urale şi nu-1 lasă să-şi vadă buboaiele, îi orbesc judecata şi-i măresc putreziciunea. Iar dacă se schimbă lucrurile, prietenii pleacă, iar noi, cei cinstiţi şi onoraţi, ajungem vrednici de milă. Măştile acelora au pierit. Aşa se întâmplă adesea.

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here