Clerul chemat la instruire şi formare continuă – partea a III-a

0
91

pe-toti-sfintii-pomenind-300x225Un student la teologie a încercat timp de şaisprezece săptămâni să înţeleagă şi să evalueze trăirea unui om de vârstă mijlocie aflat într-o închisoare de stat. În timpul discuţiilor ce le-au purtat, studentul a încercat să se plaseze în locul celuilalt, pentru a simţi mai bine situaţia lui, trecând pe cât posibil peste apărările şi prejudecăţile sale, şi construind o relaţie marcată de iubire creştină cu un om pe care societatea îl condamnase şi-l aruncase după gratii. În a zecea săptămână de convorbiri cu caracter pastoral, cel închis a încercat să exprime în cuvinte ce însemna pentru el acea relaţie. Redăm mai jos dialogul celor doi:

Deţinut: Aici se găsesc toate tipurile umane, la fel ca în libertate. Unii sunt foarte inteligenţi, iar alţii proşti. Constat că există toate tipurile umane şi va trebui să mă înţeleg bine aici cu ei, exact cum trebuia să fac şi afară.

Student: Simţi că oamenii cu care trăieşti aici sunt aproape aceiaşi ca pretutindeni, iar problemele lor sunt similare?

Deţinut: Da, cei de aici sunt suficient de reprezentativi pentru cei aflaţi şi în afara închisorii. Cred că dacă mă voi putea înţelege bine cu toate tipurile umane prezente aici, voi putea face acelaşi lucru şi când va veni vremea să ies afară. (Tăcere). Dificultăţile se arată cumplit de mari când treci prin ele, însă mai târziu, când priveşti în urmă, par toarte mici. întotdeauna ele reprezintă mai degrabă o chestiune de perspectivă.

Student: Fără îndoială, realizezi că ai parte de o sporire în şederea ta aici.

Deţinut: Da, într-un fel aşa este. Eu şi cu tine am construit într-un anumit fel o lume în care pot afla un anumit respect şi puţină prietenie, iar toate sunt cum s-ar cuveni în această lume mică a noastră. Nu are importanţă dacă restul lumii este rea şi împotriva noastră, această oază de armonie în doi merită salvată. Desigur că acest lucru este valabil pretutindeni. Alăturându-i şi pe alţii la mica noastră lume, pe care eu şi cu tine ne-o dorim, o vom face mai mare şi mai bună. Nu putem schimba toată lumea, ci putem face ceva pentru noi înşine şi pentru lumile mici din jurul nostru.

Student: Se pare că ai ajuns să simţi că a împărtăşi prietenilor viaţa ta, trăirile tale, constituie unul din cele mai importante lucruri din viaţa ta.

Deţinut: Da, este mai bine să împărtăşeşti altora ceea ce ţi se întâmplă şi simţi. Acest lucru te ajută să te eliberezi de suspiciune şi neîncredere. Oamenii se întreabă adesea oare ce urmăreşte cel care încearcă să se apropie de ei. Să plecăm de la cazul nostru, când ai venit să mă vezi pentru întâia oară. întrebarea firească ce îmi venea în minte era: oare unde vrea să ajungă omul ăsta? Ce vrea de la mine? Orice ar face cineva, îl suspectăm totdeauna că vrea ceva pentru sine. Nu ne vine să credem că un om vrea pur şi simplu să-1 ajute pe celălalt dezinteresat.

Student: Un lucru pe care anumiţi oameni şi-1 doresc uneori este să facă ceva pentru celălalt şi nu doar să se preocupe de ei înşişi.

Deţinut: Exact, dar dacă am putea înţelege totdeauna acest lucru, am sta mult mai bine în general Prima oară când ne-am întâlnit, ţi-am spus că o să vorbesc direct, fapt pe care l-am şi făcut. Dacă cei mai mulţi oameni ar face acest lucru, ar fi mult mai bine pentru noi.

Fundamentală pentru educaţia clerului este asigurarea unui proces educativ continuu, pe toată perioada slujirii bisericeşti. Instruirea în vederea lucrării preoţeşti constituie în general mult mai mult decât o simplă acumulare de cunoştinţe şi dobândirea anumitor abilităţi liturgice pe durata studenţiei, în cazul preoţiei, avem de a face cu o lucrare care priveşte în esenţă slujirea aproapelui într-o strânsă legătură cu anumite valori, care au o importanţă mult mai mare decât slujirea însăşi şi preţul plătit pentru ea. Cel care doreşte aşadar să răspundă cerinţelor reale ale unei profesii, este nevoit să cunoască şi să-şi însuşească o serie de valori, specifice domeniului de activitate, cărora îşi va dedica întreaga sa viaţă, acestea constituind în final motivaţia pentru care viaţa însăşi merită să fie trăită.

Orice profesie are la bază o chemare sfântă, fiind dedicată promovării acelor valori care fac viaţa sfântă. Orice educaţie în sensul celor de mai sus va merge dincolo de simpla cunoaştere a faptelor, cultivând şi preţuind anumite valori, cu rolul de a contura scopul ce va fi urmat întreaga viaţă, şi care va îndreptăţi orice efort spre o înţelegere mai profundă a sensului întregii existenţe

În centrul instruirii profesionale trebuie să existe 0 viziune generală clară, de unde poate pleca apoi orice observaţie de detaliu, care să conducă la înţelegerea emnificaţiei faptelor studiate, chemând la o cercetare e obosită. Este nevoie aşadar de un nucleu teoretic bine însuşit şi înţeles, de unde vor fi extrase apoi principiile fundamentale ce vor direcţiona progresul acestui efort comun. Vor fi dezvoltate proceduri adaptate în urma experimentelor, care vor deschide calea unei învăţări continue şi unei corelări cu principii din alte domenii. In locul unui corp de materii tematice ce trebuie parcurs de student, răspunzând cerinţelor fixate în programă, se va pune accent mai mult pe deprinderea unui mod corect de învăţare şi consacrarea unei lecţii model ca şi cercetare, care să dea şansa unor descoperiri continue, fapt marcant pentru întreaga sa viaţă.

Nu notiţele din studenţie sunt cele care îi conferă clericului educaţia necesară, ci acele surse pe care le va putea accesa în viitor şi deprinderea de a studia şi cerceta, precum şi deschiderea spre adevăr. Studentului trebuie să i se cultive un interes şi entuziasm constant, care să-i dea putinţa de a trece peste pericolele aduse de situaţii complicate, ce pot apărea inevitabil, dar şi peste monotonia rutinei. Clericul va avea nevoie mai curând de înţelepciune decât de cunoştinţe pentru a-şi adânci înţelegerea, dezvoltându-şi capacitatea de a evalua, preţui şi cerceta în amănunţime cunoaşterea oferită de o experienţă sau alta, printr-o corelare a lor, a fiecăreia în parte, pe măsură ce ele se succed, totul fiind privit ca un tot.

Clericul înzestrat cu această înţelepciune nu va considera instruirea teologică ca un fapt încheiat şi certificat printr-o diplomă atârnată într-un colţ, pe peretele din spatele biroului, care să răspundă la toate întrebările viitoare, înainte chiar de formularea lor. El va vedea mai degrabă eforturile anilor de studenţie ca pe o antecameră necesară drumului său spre alte experienţe, zidind piatră cu piatră în continuare la educaţia sa, până la sfârşitul activităţii sale.

Va fi nevoie să înveţe continuu cum poate deveni un păstor mai bun, completându-şi fără răgaz educaţia, proces ce nu se va încheia niciodată. Va avea o deschidere permanentă, ieşind din cadrul său restrâns pentru a-i întâlni pe ceilalţi oameni şi pentru a conlucra cu alte profesii, într-un cadru mai larg de slujire şi influenţă reciprocă. Posibilităţi de creştere interioară îi vor fi oferite şi de studiul sistematic, precum şi de conlucrarea cu clerici mai experimentaţi.

Grupuri de clerici pot organiza seminarii în care să se discute fapte şi întâmplări din experienţa lor pastorală. Aceste discuţii vor fi şi mai interesante dacă la ele vor fi chemaţi să participe reprezentanţii altor profesii, precum medicii, psihiatrii, psihologii şi lucrătorii sociali. Preotul de spital poate cere organizarea de seminarii, unde să se discute despre legătura dintre viaţa duhovnicească şi sănătate.

Clericul animat de dorinţa cunoaşterii şi care urmăreşte o creştere interioară permanentă, nu va considera niciuna din lucrările sale ca fiind completă Şi nu îşi va limita niciodată interesul fată de oameni. El va căuta aflarea celui mai potrivit mod de a-şi pune în lucrare metodele pastorale, recunoscând totodată că abilităţile tehnice nu sunt niciodată suficiente pentru a răspunde nevoilor mai profunde ale vieţii, ele nefiind un scop în sine, ci instrumente folositoare puse în slujjba valorilor personale şi a relaţiilor interumane din cadrul lucrării sale. Chemarea lui principală constă a-;i dedica, în general, propria viaţă celorlalţi, -ţel plasat deasupra oricărui ego personal şi presupunând o slujire din tot sufletul a trupului tainic al lui Hristos – Biserica. Scopul educaţiei pastorale se va concentra aşadar atât asupra inimii, cât şi asupra minţii, totul fiind în vederea realizării unei personalităţi armonioase. O educaţie de acest fel, aflată departe de pretenţiile academice, încurajează îmbrăţişarea unui mod de viaţă dedicat, ce se înnoieşte şi se îmbogăţeşte prin rugăciune, întărit prin împlinirea voii dumnezeieşti, devenind astfel mijlocitor al iubirii dumnezeieşti.

Lucrarea cea mai stringentă la care e chemat clericul este continuarea neîntreruptă a creşterii sale duhovniceşti. în zelul său de a-i sluji pe ceilalţi, ale căror nevoi reclamă permanenta sa atenţie, acesta poate ajunge să creadă că este îndreptăţit să nu mai dedice un anumit timp cititului, rugăciunii sau să participe la programe de pregătire preoţească. în dedicarea sa celorlalţi, poate crede de asemenea că îşi poate neglija împlinirea propriilor sale nevoi sufleteşti, îşi poate neglija însă creşterea duhovnicească? Dacă va face acest lucru, nu-i va putea ajuta nici pe alţii să se înalţe duhovniceşte. Modul în care creştem interior reprezintă o taină, nefiind în esenţă o lucrare a noastră. Putem analiza totuşi premisele necesare unei creşteri personale, iar prin autodisciplină şi împreună lucrare cu alţii, să facem posibilă apariţia unui duh creator. Creşterea interioară constituie în esenţa o lucrare duhovnicească, conducându-l pe cleric sau pe oricine altcineva la un duh de dăruire, devenind astfel purtător al adevărului unit cu dragostea.

Clerul azi, o privire din interior, tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, părintele Filotheos Faros

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here