Momente de referință din istoria universală – Ciuma devastează Europa

0
151
ciumaDin anul 1348, ciuma, numită de oamenii vremii „moartea neagră” sau „marea ciumă”, a început să bântuie prin Euro­pa.

Dezastrul provocat de ciu­ma în Florenţa este descris într-un text al poetului Gio­vanni Boccaccio (1313-­1375):

„În anul Domnului 1348 a izbucnit la Florenţa ciuma aducătoare de moarte.”

“Ciuma pornise cu câţiva ani în urmă din Răsărit şi şi-a croit drum fără putinţă de oprire până în Apus.

Împotriva ciu­mei s-au folosit toate leacuri­le pe care mintea omenească le-a putut născoci.  Oameni special angajaţi au curăţat oraşul cu temeinicie; fiecărui bolnav i-a fost interzis să între pe porţile oraşului; locui­torii au fost sfătuiţi cum să-şi apere sănătatea, dar, în ciuda rugăciunilor fierbinţi înălţate Domnului şi în ciuda proce­siunilor religioase, ciuma a pătruns în primăvara acelui an într-un mod foarte ciudat.

Spre deosebire de Răsărit, unde semnul fatal al bolii era sângerarea pe nas, aici, în Apus, bărbaţii şi femeile care sufereau de ciuma prezentau în zona axilară, pe gât, şi eventual în zona inghinală nişte umflături pline cu puroi de mărimea unui măr sau ou, care erau numite în limba po­pulară buboane, şi care în scurt timp se răspândeau pe întregul corp.

Apoi, după o vreme, apăreau pe braţe, coapse şi pe tot cor­pul pete negre şi vinete.

Acestea, la fel ca buboanele, preves­teau moartea sigură. Niciun medic nu putea să vindece bolnavii de această boală, ni­ciun leac nu avea putere îm­potriva ei.

Doar puţini oa­meni au reuşit să scape cu viaţă. Majoritatea celor atinşi au murit în numai trei zile de la apariţia primelor semne ale bolii, fără a avea fierbinţeli ori alte semne. La mulţimea de morţi nu mai ajungea pământul sfinţit al cimitirelor. Moartea cruntă a atâtor oameni excepţionali, dar şi oameni obişnuiţi, putea duce la disperare şi la îndoia­lă în privinţa milosteniei Domnului”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila