Citirea Evangheliei în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor

0
157
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

evangheliaCe să însemne citirea Evangheliei în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor? Înseamnă repetarea diatei date nouă de către Domnul nostru Iisus Hristos. Murind pentru noi, El ne-a lăsat diată tuturor celor ce aveau să creadă într-Însul – diată scrisă și semnată cu sângele Său. Oricine vine la Domnul, intră cu El în legământ prin credință și se îndatorează să împlinească diata lăsată de către El  și zugrăvită în Evanghelii.

Joia se săvârșesc ”patimile”; vinerea ni se înfățișează spre cinstire imaginea Domnului după pogorârea Lui de pe cruce. Cel dintâi gând al oricărui om ce vine să sărute epitaful trebuie să fie gândul la legământul ce a fost întărit prin moartea Domnului. Prin înfățișarea Sa istovită și prin rănile Sale, El aduce aminte fiecăruia dintre noi: ”Oare vă amintiți și împliniți diata Mea, pe care v-ați îndatorat să o împliniți când ați intrat în legământ cu Mine?”. Tocmai pentru a înnoi în amintirea fiecăruia dintre noi imaginea îndatoririlor pe care ni le-a lăsat  cu limbă de moarte Domnul, ca să dea fiecărui creștin putința de a răspunde sincer înaintea epitafului: ”Da, Doamne, îmi amintesc legământul Tău și știu diata Ta”, Sfânta Biserică a rânduit să se citească înaintea pătimirilor Domnului toate Evangheliile.

Dar ce folos că ne aducem aminte și știm? Asta nu face decât să ne dea în vileag. Să ne silim puțintel, doar-doar se va aprinde în el râvna de a aplica în practică ceea ce știe. Nu avem timp? Ba avem. Ne ajunge o clipă ca să îndreptăm totul. Iată ce avem de făcut: să ne verificăm viața după schema propusă, și să spălăm cu lacrimi de pocăință tot ce vom găsi strâmb, luând hotărârea nestrămutată de a ne îndrepta în acele privințe în care până atunci am fost neîndreptați. Domnul, Care a pătimit pentru noi pe cruce, va primi hotărârea ca și cum ar primi fapta, numai să fie sinceră și să o însoțească hotărârea de a rămâne statornici în ea până la sfârșitul vieții. Să-l bucurăm măcar cu aceasta pe Domnul în zilele pomenirii pătimirilor Lui. În vechiul Testament a fost o vreme când în auzul a tot poporul se citeau cărțile Legii cu blesteme asupra celor nesupuși și binecuvântări asupra celor supuși, și tot poporul răspundea: toate câte a zis Domnul, vom face și vom asculta. Iată că Domnul, de pe cruce, ne repetă chiar El legământul Său: să deschidem urechile inimii, să ne alcătuim după dreptarul Scripturii simțămintele și dispozițiile sufletești, și să zicem: ”Vom păzi, Doamne, vom păzi tot ce ai poruncit, chiar dacă pentru asta vom fi batjocoriți și chiar osândiți la moarte!…”

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here