Ciocolata menține creierul tânăr la bătrânețe

0
149

cacaoFlavanolii, existenți în proporție mare în cacao, ameliorează funcțiile cerebrale la vârstnici, susțin cercetătorii italieni.

Cacao – Studii științifice

Oamenii de știință la Universitatea L’Aquila au efectuat teste pe un grup de participanți între 61 și 85 de ani, fără deficiențe cognitive problematice (cu numai câteva slăbiciuni legate de vârstă). Au fost alcătuite trei grupuri, în funcție de consumul zilnic de flavanoli (sub formă de băuturi pe bază de ciocolată). În primul grup, oamenii consumau o doză mare (1 gram pe zi), în al doilea, o doză medie (500 de miligrame), iar în al treilea, o doză mică (50 de miligrame).

Au fost evaluate capacitățile cognitive (memoria, judecata, rezolvarea problemelor, atenția, luarea deciziilor) ale participanților înainte și la două luni de la experiment. O atenție sporită a fost acordată funcțiilor executive, Aceste funcții joacă un rol cheie în gestionarea timpului și a spațiului, în adaptarea la evoluția unei situații. Rezultatul analizei arată că cei care au consumat cantități de flavanoli de la medii la mari au prezentat o ameliorare semnificativă a parametrilor avuți în vedere.

Beneficiile consumului de ciocolată

În plan fizic, s-au constatat rezultate mai bune în privința rezistenței la insulină și a presiunii arteriale. Aceste două elemente ar putea explica (este doar o ipoteză) îmbunătățirea observată în funcțiile cerebrale. Cercetătorii afirmă că, în orice caz, sursele alimentare bogate în flavanoli pot contribui la menținerea creierului în formă bună, la orice vârstă.

Flavanolii sunt antioxidanți prezenți în proporție mare în cacao, dar și în ceai, vin roșu și o serie de legume și fructe (struguri, cireșe, caise, zmeură, cartofi cu coajă, prune, căpșuni, pere), relatează Agerpres.

Ana Grama

Citiți și Clătite cu ciocolată și semințe de chia – Un desert sănătos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here