„Cine se poate lăuda că are inima curată?”

0
160

CrestinDumnezeu are multe feluri de leacuri pentru mântuirea noastră. Fiecăruia îi dă ceea ce are nevoie. Căci fiecare avem nevoie de un leac. „Cine se poate lăuda că are inima curată? Sau cine va cuteza să spună că e curat de păcate?” (Pilde 20, 9).

Nu există om fără de păcat. Şi dacă-mi vei spune cum cutare este drept, este milostiv, este iubitor de oameni, sunt de acord. Nu se poate însă să nu fi făcut vreo greşeală. Ori va fi fost biruit de slava cea deşartă, ori de cârtire, ori de altceva. Unul face milostenii, dar nu este curat. Altul este curat, dar nu face milostenii. Unul are o virtute, altul altă virtute. Fariseul postea, se  ruga, nu nedreptăţea pe nimeni, ţinea legea. Însă era mândru. Astfel a fost osândit de Domnul, căci mândria îl vată ma mai mult decât l-ar fi vătămat toate celelalte păcate la un loc.

Nu există deci om cu desăvârşire drept, cu desăvârşire virtuos, cu desăvârşire curat de păcat. Pe de altă parte, nu există om păcătos care să nu fi săvârşit şi vreun lucru bun, oricât de mic. Unul, de pildă, e hrăpăreţ şi distrugător. Uneori însă, arată bunătate, ajută un om, se căieşte de răul făcut.

Cine era mai sever decât împăratul Ahab? Însă chiar şi acesta a simţit odată zdrobire a inimii şi cucernicie. Cine era mai rău decât iubitorul de arginţi şi trădătorul Iuda? Însă chiar şi acesta, după fapta de trădare, a spus: „Greşit-am vânzând sânge nevinovat” (Matei 27, 4).

În viaţa aceasta tuturor li se aplică legea răsplătirii. De aceea cei virtuoşi sunt cuprinşi de necazuri. De aceea cei nedrepţi se desfată în bunătăţi. Primii sunt pedepsiţi aici pentru puţinele lor păcate, şi în felul acesta nu vor fi lipsiţi de rai. Ceilalţi sunt răsplătiţi aici pentru puţinele lor fapte bune, şi vor fi pedepsiţi veşnic pentru multa lor răutate.

Când suferim pe nedrept trebuie să ştim că asta se întâmplă cu îngăduinţa lui Dumnezeu, fie pentru a ne spăla păcatele, fie pentru a primi cunună. Împăratul David, când a fost hulit şi blestemat de Şimei, n-a lăsat pe nimeni să se atingă de el. „Lăsaţi-l să mă blesteme” a spus, „căci dacă Domnul îmi va vedea umilirea, îmi va răsplăti cu bine pentru blestemul lui de astăzi” (I Regi 16, 11-12). Dar despre acel corintean viclean ce a spus apostolul Pavel? „Să fie dat Satanei spre pieirea trupului, pentru ca sufletul să i se mântuiască în ziua Domnului Iisus” (parafrază la I Corinteni 5, 5).

Mulţi cred că cel care suferă este negreşit păcătos. Ei bănuiesc, neîntemeiat şi naiv, că necazurile vin mereu ca pedeapsă pentru călcarea legii dumnezeieşti. Aşa s-a petrecut în cazul dreptului şi mult-încercatului Iov. Cei trei prieteni ai lui, care l-au vizitat în timpul durerilor sale, cu toate că nu cunoşteau vreun păcat al lui, îi ziceau: „Au nu cumva grozavă e răutatea ta şi multe, fără număr, păcatele îţi sunt?” (Iov 22, 5).

Dar şi Şimei, la care m-am referit mai înainte, de ce l-a blestemat pe David? Întrucât atunci se ridicase împotriva împăratului fiul său, Abesalom. Aşadar în vreme ce încerca să scape de oamenii fiului său, care-l fugăreau ca să-l omoare, David l-a întâlnit pe Şimei. Iar acela credea că împăratul se afla în această situaţie pentru că era un ucigaş. Iată de ce a început să-l hulească şi să-l blesteme.

Ceva asemănător i s-a întâmplat şi apostolului Pavel, când se afla pe insula Malta, după naufragiul corăbiei care-l ducea la Roma. O viperă l-a muşcat atunci de mână. Locuitorii insulei, văzând cum vipera atârna de mâna lui, ziceau între ei: „Nu încape îndoială că omul acesta e un ucigaş; deşi a scăpat din mare, dumnezeiasca dreptate nu i-a îngăduit să trăiască” (Fapte 28, 4).

Şi astăzi îi aud pe mulţi spunând: „Dacă Dumnezeu i-ar iubi pe săraci, nu i-ar fi făcut săraci”. Iar alţii, văzând vreun om milostiv suferind de o boală grea, îi întreabă: „Unde s-au dus milosteniile tale? Unde s-au dus binefacerile tale?”. Întrebări prosteşti.

Cum Îl osândeşti, omule, pe Dumnezeu cu atâta uşurinţă şi grabă? Ar putea vreodată Dumnezeu să-i urască pe săraci, şi desigur pe virtuoşi, şi să-i iubească pe bogaţi, şi desigur pe cei răi şi nemiloşi? Ca să nu păcătuieşti prin asemenea blasfemii şi cugete nebune, îţi voi explica ce iubeşte şi ce scârbeşte Dumnezeu.

Dumnezeu îl iubeşte pe cel care păzeşte poruncile Sale. Pe acela, zice, „îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21) . Nu pe cel care are bogăţii, nu pe cel care este sănătos, ci pe cel „care păzeşte şi împlineşte poruncile Mele”. Şi pe cine scârbeşte Dumnezeu? Pe cel care nu păzeşte poruncile Lui.

Aşadar atunci când vezi pe cineva care nesocoteşte voia şi legea lui Dumnezeu, fie că-i bogat, fie că-i sănătos, să nu te îndoieşti că Dumnezeu şi-a întors faţa de la el. Dimpotrivă, pe cel virtuos şi evlavios, fie că-i sărac, fie bolnav, Dumnezeu îl iubeşte. N-ai auzit ce spune Scriptura? „Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă”. Îmi vei spune, desigur, că mulţi oameni se smintesc din pricina asta. De vină e mintea lor. Pentru că nu gândesc în acest fel simplu: răsplata nu este dată în viaţa aceasta trecătoare. Aici este treapta nevoinţelor. Premiile şi cununile se vor da în viaţa de dincolo.

Nu trebuie să ne pară rău pentru cei care sunt încercaţi şi suferă, ci pentru cei care în vreme ce păcătuiesc nu sunt pedepsiţi. Pedepsele, de altfel, împiedică păcatul şi conduc la virtute. Îns ă dacă e aşa, îmi veţi spune, dacă într-adevăr pedepsele îndepărtează răul, de ce nu ne pedepseşte Dumnezeu pentru fiecare păcat al nostru? Vă voi răspunde: Dacă Dumnezeu l-ar fi pedepsit pe fiecare om pentru fiecare păcat al lui, omenirea întreagă ar fi pierit şi posibilitatea mântuirii s-ar fi irosit. Priveşte, de exemplu, la cazul apostolului Pavel. Dacă Dumnezeu l-ar fi pedepsit pentru prigoana împotriva creştinilor, mai mult, dacă l-ar fi omorât, cum ar fi putut să se pocăiască, să săvârşească atâtea fapte plăcute lui Dumnezeu şi să călăuzească lumea întreagă de la rătăcire la adevăr? Uită-te şi la doctori cum lucrează. Când în faţa lor se înfăţişează cineva grav rănit, aplică un tratament nu după numărul şi adâncimea rănilor, ci după rezistenţa organismului. Căci care este folosul dacă rănile se închid dar omul moare?

De aceea şi Dumnezeu nu-i pedepseşte nici pe toţi oamenii, nici după gravitatea păcatelor lor. Pedepsele Lui sunt treptate, metodice şi urmăresc un anumit scop. Deseori, pedepsind un om, îi cuminţeşte pe mulţi. În chip asemănător procedează şi doctorii, când taie un membru putred ca să asigure sănătatea trupului rămas.

Când vezi cum un beţiv devine postitor sau un obraznic psalmodiază cântări sfinte, să te minunezi de îndelunga răbdare a Domnului, să preamăreşti pocăinţa şi să rosteşti împreună cu psalmistul: „Această schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt” (Psalmi 76, 11). Adică această minunată schimbare a fost făcută de mâna dreaptă a lui Dumnezeu, de intervenţia puternică şi lucrarea Sa.

Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Şi tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujeşti în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ţi spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu şi ar trebui să fiu slăvit şi încununat pentru asta. Aşadar de ce să sufăr?”. Să-ţi aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit până la moarte şi ne-a prevenit: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20). Ne-a făcut însă şi o făgăduială: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22). Dacă cineva se îngrijeşte de mântuirea lui, este imposibil să piară. Dumnezeu nu-l va părăsi în greutăţi şi primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa” (Luca 22, 31-32).

Când Dumnezeu vede că povara ispitelor depăşeşte puterile noastre, îşi întinde mâna şi ne uşurează de greutatea prisositoare. Însă dacă vede că suntem nepăsători pentru mântuirea noastră, ne părăseşte lăsându-ne neajutoraţi.

Dumnezeu nu sileşte şi nu obligă pe nimeni. Cu cei leneşi şi nepăsători este nepăsător. Dimpotrivă, pe cei binevoitori şi bine intenţionaţi îi trage lângă El cu multă iubire. Apostolul spune: „Cu adevărat înţeleg că Domnul nu este părtinitor, ci, în orice neam, celui ce se teme de El şi face dreptate, este primit de El” (Fapte 10, 34-35).

Când Dumnezeu vrea să ne ajute, nimic nu-L poate împiedica. E de-ajuns atunci o armă a lui Dumnezeu, e suficient un om al Lui, doar un semn al Lui, pentru a fi biruiţi şi cei mai puternici vrăjmaşi. Noi să ne rugăm la Hristos, zicând: „Doamne, spune un cuvânt şi vrăjmaşii Tăi se vor împrăştia. Spune un cuvânt şi cetatea Ta se va izbăvi. Spune un cuvânt şi poporul Tău va birui”.

”Problemele vieţii ” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here