Cine iubește adevărul, va fi ajutat de adevăr în toate faptele sale

adevar3După cum spune Fericitul Augustin, „Adevărul este să-l folosești și să vorbești adevărat fără nici un amestec cu minciuna”. Virtutea adevărului se poate asemăna cu puii de potârniche, pentru că una fură ouăle de la alta și le clocește. Dar când ies puii, fiind conduși de natură, cunosc pe mama lor cea adevărată îndată ce o aud cântând. Atunci o părăsesc pe mama cea falsă și o urmează pe cea adevărată. Tot astfel se întâmplă și cu adevărul pe care omul, când vrea, îl învăluie în minciună, dar la sfârșit adevărul rămâne pe locul său.

Aristotel era convins că „cine iubește adevărul, va fi ajutat de adevăr în toate faptele sale”, iar Isus Sirah sfătuiește: „Să nu contrazici în nici un chip cuvântul despre adevăr”.

Despre adevăr vorbesc și Sfinții Părinți într-o povestire în care un boier mare lăsase în lume bogății multe, ca să se ducă într-o mănăstire de călugări în slujba lui Dumnezeu. Și într-o zi egumenul, socotind că el era mai priceput în lucrurile lumii decât ceilalți călugări, l-a trimis la un târg ca să vândă niște măgari ai mănăstirii, care erau bătrâni, și să cumpere alți măgari tineri. Călugărul acesta nu a vrut să spună egumenului că nu se duce, din cauza supunerii și ascultării, dar s-a dus numai cu multă rea voință. Și stând călugărul în târg, oamenii îl întrebau: „Sunt buni oare acești măgari?” Iar el le răspundea: „Credeți voi că mănăstirea noastră, care este tare împovărată și săracă, ar fi vândut oare asinii dacă ar fi fost buni?” Și auzind acestea, îl întrebau: „De ce au cozile așa de jupuite?” Călugărul răspundea: „Pentru că sunt bătrâni și cad foarte adesea din cauza poverii. Astfel e potrivit să-i apuci de cozi, ca să-i faci să se ridice. De aceea au cozile așa de roase”.

Și întorcându-se călugărul la mănăstire fără a fi vândut vreun asin, slujitorul mănăstirii care-l însoțise l-a pârât la egumen de cele ce spusese în târg la cumpărători. Astfel că egumenul a trimis după el și a început să-l mustre cu asprime de cele ce făcuse. Călugărul a răspuns: „Părinte, credeți că eu am venit la mănăstire ca să-mi condamn sufletul și să-l înșel cu minciuni? Eu am lăsat mulți asini și multe proprietăți ca să vin la acela care este Adevărul și să scap de minciunile lumii; fiind aici înăuntru, eu nu voi mai ieși niciodată din mănăstire, pentru că tare m-am dezgustat de ceea ce era în lume”. Auzind acestea, egumenul se miră și nu mai căută să afle ceea ce-l întrebase.

Floarea darurilor, Florian Dudaș

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here