”Cine împarte are cât îi trebuie, cine nu împarte trudește singur”

0
120

descărcareCe ați învățat din marea școală a suferinței, în cei 17 ani de pușcărie și în cei de urmărire, de după…?

Că omul rămâne om în orice situație dacă îl are pe Dumnezeu aproape, în suflet, în inimă. Cei care n-au avut credință au căzut primii. În perioada creștinării în Imperiul Roman cică un rob a aflat că stăpânul său a fost condamnat la moarte de către păgâni. S-a dus iute acasă, a îmbrăcat hainele stăpânului după care s-a înfățișat înaintea prigonitorilor. A fost luat și ucis în locul stăpânului său. Tot așa s-a jertfit Mântuitorul pentru noi toți…! În închisorile din perioada comunistă o mulțime de creștini au murit pentru ca poporul român să aibă un destin.

Dormiți puțin, puțin de tot, după cum spun ucenicii din mănăstire, după cum observă și credincioșii care întârzie în mănăstire. Părintele Dimitrie Bejan spunea: „Cine se roagă din interior nu mai are nevoie de somn mult. Are odihnă interioară…”. Este adevărat? Simțiți oboseala unei ziele?

Apăi, ce oboseală să simțiți? Omul vine de departe, așteaptă o mângâiere, un cuvânt. Dacă ai musafiri în casă, te duci să te culci? Stai cu musafirii, le dai ce e mai bun, sau măcar o vorbă bună… Oamenii, de multe ori, doar de asta au nevoie, de o vorbă bună.

Un scop al omului, pe lumea asta, după cum declară el însuși, e să fie fericit. Prea mulți, însă, declară că sunt nefericiți. Care e sursa nefericirii oamenilor din ziua de azi? Poate fi fericirea un scop în viață sau e doar o stare cu care trebuie să-ți însoțești orice acțiune, orice faptă?

Un om se duse odată la Sfântul Macarie, în pustie și ceru să-I arate un mod de a trăi și de a muri fericit între ceilalți oameni. „Mergi în cimitirul din curtea bisericii și defaimă morții, strigă-le, vorbește-le urât, fă-I să se simtă umiliți, să se revolte…!”. Tânărul făcu după cum a fost sfătuit de către Sf. Macarie, după care se întoarse și spuse: „Am fost, am făcut cum mi-ați zis dar nimic. N-au reacționat în nici un fel”. „Ei, atunci mergi mâine și laudă-i, vorbește-le de cât de importanți și de frumoși au fost, de cât de mare e golul lăsat de ei, după ce au murit…!”.

Tânărul merse, îi strigă pe morți, îi preamări, îi linguși, îi lăudă, după care se întoarse și spuse: „Nici de data asta nu mi-au răspuns nimic”. Atunci i-a zis Sf. Macarie: „Ascultă, fiul meu: Dacă voiești să trăiești bine între ceilalți și să mori după cum ți se cuvine, fie asemeni celor morți, adică nu te sinchisi nici de laudele și nici de defăimarea celorlalți, ci te lasă în grija bunătății și îndurării lui Dumnezeu”.

Spuneți-mi ceva despre generozitatea creștinului, așa cum ați întâlnit-o în închisoare, în viața de după, în mănăstire…

Oamenii, săracii, împart, împart totul cu ceilalți…! Cine împarte are cât îi trebuie, cine nu împarte trudește singur să-și care poverile. Era o poveste… Cică un pușcăriaș dezertă din temnița unui oraș și se refugie în pădure.

Făcându-i-se foame, se apropie de o colibă, unde credea că poate să fure ceva de mâncare. Înăuntru însă, găsi o familie extreme de înfometată, cu un copilaș bolnav care avea nevoie de hrană și medicamente. Pușcăriașul dezertor îi liniști: Nu mai plângi. Vă rog să anunțați autoritățile că m-ați prins, pentru că sunt dezertor și urmărit și veți primi recompense care se dă în aceste cazuri, adică cinci mii de lei. Așa veți scăpa de foame și de griji. Deși sărmanii nu se lăsau înduplecați, dezertorul îi convinse în final și astfel îl dădură pe mâna poliției. Fapta lui stârni însă uimire în rândul autorităților care îl grațiară…

Vorbiți-ne despre solidaritate, așa cum ați întâlnit-o în condiții grele. Pentru că numai în asemenea condiții poate fi verificată…

Cică o maică era odată lângă un bolnav și curăța niște răni care miroseau urât. Ea voia să-l ajute pe omul acela care era în necaz și cineva care a trecut pe acolo i-a zis; „Eu n-aș face asta nici pentru un milion de dolari”. Și maica a răspuns: „Nici eu, pentru un milion de dolari n-aș face, dar pentru Dumnezeu fac!”

Asta înseamnă să ai credință, să faci ceva ce n-ai face pentru lumea asta întreagă, dar pentru Dumnezeu faci. Și dacă nu faci, să știi că ești în lipsă cu credința. Dar dacă ai credință, biruiești și-l ajuți și pe altul să biruiască. Așa e peste tot cu solidaritatea, dacă e credință și educație oamenii se ajută. În închisoare n-a fost altfel, am mai povestit despre asta.

„Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire”, Adrian Alui Gheorghe

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here