Cine a reparat acoperişul casei din Capernaum?

0
410

,,Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog  pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul.’’ –  Sfânta Scriptură

acoperisCine a reparat acoperişul casei din Capernaum?

Nu ştiu dacă și-au pus mulți întrebarea aceasta, recunosc, că nici eu nu mi-am pus-o, dar acum cunosc răspunsul ei, l-am aflat de la Pr. Munteanu Petru de la parohia Savinești, la predica de la un Sfânt Maslu.

Cine credeți că a reparat acoperișul casei din Capernaum după ce prietenii slăbănogului din Evanghelia care se citeşte astăzi la Sfânta Liturghie, l-au adus pe acesta la picioarele Vindecătorului Hristos, prin spărtura făcută în acoperişul casei, unde Acesta se afla pentru a grăi cuvântul Său? Oare proprietarul casei, prietenii paraliticului, paraliticul după ce a fost vindecat? Nu-i așa, că v-am trezit curiozitatea?

Acoperișul casei a fost reparat de prietenii Mântuitorului Hristos, de următorii Săi, de ucenicii Săi, a fost reparat de cei care sunt mereu prezenți acolo unde e nevoie de ajutorul lor, care veghează tainic, din umbră, să fie totul bine şi frumos în jurul lor.

Acoperișul casei a fost reparat de prietenii Lui Hristos, care aveau inima plină de iubirea Sa divină, de prietenii Lui Hristos care Îl iubeau mai mult decât viața lor, mai mult decât orice pe lume, de prietenii Săi, care Îl aveau drept model de iubire, de modestie, de simplitate, de smerenie, de compasiune şi dăruire.

Așa cum a spus Pr. Munteanu, sunt oameni care repară acoperișurile caselor semenilor, pe care nu-i observăm, pe care nu-i cunoaștem, fiindcă ei fac acest lucru în taină, cu multă discreție, cu multă smerenie. Astfel de oameni nu doresc niciodată ca faptele lor bune să fie vădite. Ei doresc să rămână anonimi pe scena acestei lumi trecătoare. Ei doresc să trăiască pe acest pământ, doar pentru a sluji Bunului Dumnezeu şi semenilor lor şi nu pentru a se bucura de vreun folos lumesc, nu pentru lauda deşartă şi cinstirea lumească, nici măcar pentru a primi plată în cer, ci doar pentru dumnezeiasca dragoste a Lui Hristos.

Cum sunt oamenii care repară acoperişurile?

Aceşti oameni sunt oameni simpli şi modeşti, oameni cu o credinţă autentică, cu o credinţă lucrătoare, care nu doresc să-şi umple contul personal cu bănuţii faptelor lor bune, cont cu care la Judecata de Apoi şi-ar putea asigura mântuirea, ci aşa cum a spus Pr. Munteanu Petru, ei umplu contul semenilor lor, cu iubirea lor, cu milostivirea lor, cu roadele credinţei lor adevărate şi puternice. Ei umplu contul semenilor lor, cu: zâmbete, îmbrăţişări, sfaturi bune, încurajări, rugăciuni, cu iertarea lor, cu smerenia lor, cu calmul lor, cu pacea lor sufletească, cu căldura şi lumina sufletului lor.

Fiind mesageri ai iubirii, luminii, adevărului, frumosului, corectitudinii, bunului simţ, solidarităţii, răbdării, prieteniei sincere şi curate, reuşesc să molipsească pe cei din jurul lor cu iubirea lor, cu blândeţea şi bunătatea lor. Şi atunci semenii asupra cărora se revarsă toate aceste daruri îşi doresc să devină şi ei mai buni, mai iubitori, mai milostivi, mai recunoscători, mai credincioşi, mai rugători nu numai pentru binele personal, ci şi pentru al aproapelui, umplându-şi astfel contul cu fapte de recunoştinţă, cu fapte de iubire şi milostenie.

În preajma oamenilor reparatori de acoperişuri, ei încep să se hrănească şi să respire iubire ce vindecă orice răutate trupească sau sufletească, orice nedreptate, orice împietrire a inimii. În preajma acestor oameni-îngeri cu aripi de lumină şi iubire ei dobândesc nădejdea mântuirii lor. În preajma unor astfel de oameni cu viaţă îngerească, ei se transformă din omul vechi, orb spiritual şi cu o trândăvie interioară, în omul nou. Se transformă în creştinul care are altă atitudine în faţa vieţii, în creştinul care a conştientizat că a avut o credinţă uscată, săracă în fapte bune, în creştinul ce doreşte să pună început bun în viaţa sa şi să aibă o credinţă roditoare, o credinţă în care faptele vorbesc.

Fericiţi sunt aceşti oameni acoperitori de acoperişuri, care nu ştiu ce înseamnă egoismul şi nu doresc numai mântuirea lor, ci şi mântuirea aproapelui. Fericiţi sunt aceştia, că reuşesc să fie smeriţi, într-o lume orgolioasă şi iubitoare de slavă deşartă. Fericiţi sunt, că au reuşit să rămână oameni simpli şi modeşti, într-o lume care iubeşte mai mult verbul a avea decât verbul a fi, într-o lume în care primează snobismul, primează prejudecăţile şi judecăţile de tot felul, într-o lume care-şi urmăreşte doar înteresul propriu, într-o lume profund nemulţumită de darurile cu care a fost înzestrată, într-o lume nerecunoscătoare şi cârtitoare.

Oare cunoaştem cu toţii, astfel de oameni?

Cu siguranţă cunoaştem, dar nu îi preţuim, credem că aceasta e menirea lor în viaţă, să se sacrifice pentru noi, să repare ce am greşit noi, să facă ce nouă nu ne place să facem, când devenim prietenii fideli ai lenii, ai indiferenţei, ai egoismului.

Să dau exemple de astfel de oameni? Sunt omenii care fac curăţenie în Sfânta Biserică, după ce cu toţii am plecat la casele noastre, lăsând în urma noastra: dezordine, praf, hârtii, covoare mototolite, etc. Sunt cei care fac curăţenie lună în Casa Domnului drag, fiindcă Îl iubesc mai presus de orice pe lumea aceasta şi vor ca Acesta să aibă o Casă frumoasă, luminoasă, curăţată de toată murdăria oamenilor ce nu au cunoscut dulceaţa iubirii divine.

Sunt oamenii care curăţă mormane de vase în cantinele sociale, în azilurile de bătrâni, sunt cei care fac voluntar acest lucru, nu din vreo obligaţie, o fac pentru că iubesc necondiţionat pe aproapele lor. Sunt oameni care iubesc întreaga Creaţie a Lui Dumnezeu, care curăţă şi  înfrumuseţează natura în urma celor care nu se comportă civilizat, care aruncă peste tot gunoaie, care poluează aerul, apa, mediul înconjurător, care exploatează fără milă resursele naturale ale pământului, dar de la Bunul Dumnezeu.

Sunt oamenii care în multe grupuri fac treburile cele mai grele, din umbră, discret, cu nobleţe sufletească, fără să dorească să apară în faţă, iar de roadele muncii lor, de laurii succesului, se bucură alţi semeni care nu au contribuit de multe ori, cu nimic, la obţinerea acestui succes.

Sunt oamenii care la locul lor de muncă alină pe colegii lor nedreptăţiţi de şefi, de alţi semeni, cu o vorbă bună, cu un sfat, cu o îmbrăţişare, cu o încurajare cu o lacrimă izvorâtă din ochii solidarităţii şi prieteniei sincere şi curate. Ei vindecă acolo unde alţii au rănit, unde alţii au adus întristare şi suspin, ei repară sufletele semenilor lor, distruse de răutatea şi neiubirea oamenilor ce s-au îndepărtat de Mântuitorul Hristos, de oamenii ce nu s-au învrednicit de roadele Duhului Sfânt în inima lor.

Sunt oamenii care în familiile lor, în comunităţile lor, în societate, încearcă să aducă lumina iubirii acolo unde întunericul urii, răutăţii, judecăţii, clevetirii a acoperit totul cu mantia lui neagră şi groasă. Sunt oamenii care încearcă să conştientizeze pe cei din jurul lor, că suntem cu toţii fraţi, copiii Aceluiaşi Tată iubitor, milostiv, iertător, Care se bucură cel mai mult când noi împlinim poruncile Sale, poruncile iubirii, izvorul tuturor virtuţilor, izvorul comuniunii, izvorul iertării, izvorul milostivirii, izvorul compasiunii, izvorul binelui, adevărului, frumosului, smereniei, ş.a.m.d.

Sunt oameni care cu iubirea lor divină, ce le-a umplut mintea, sufletul şi întreaga lor fiinţă vindecă totul în jurul lor, fiindcă iubirea este medicamentul cel mai eficient, care vindecă toate bolile sufleteşti, fiindcă iubirea necondiţionată repară toate acoperişurile de la casele inimilor şi sufletelor, dărâmate de neputinţe, deznadejde şi păcate de tot felul.

Să ne dorim să devenim şi noi reparatori de acoperişuri şi umplutori ai conturilor semenilor noştri cu bănuţi de iubire şi slujire!

E minunat să ajuţi un semen să se ridice când e doborât sub greutatea crucii sale spirituale, e minunat să poţi ajuta un semen să se simtă iubit necondiţionat, e minunat când reuşeşti să înlături orice prejudecată, orice barieră socială, culturală şi de altă natură pentru a aduce bucuria sfântă, pacea, armonia, iubirea, în viaţa ta şi a celor din jurul tău.

E minunat când reuşeşti să devii un om-înger pătruns de dragoste față de toți oamenii, care mângâie, sprijină și întăreşte pe cel slab, care atinge cu aripa nădejdii, sufletele orfanilor, văduvelor, sărmanilor, bătrânilor, oropsiților, nedreptățiților, nefericiților, care împlineşte legea Lui Hristos, care respiră iubire şi rugăciune pentru aproapele, care se hrănește cu iubire, care izvorăște iubire ce vindecă orice rană, orice suferință, orice nedreptate.

E minunat să te jertfeşti pe altarul iubirii de Dumnezeu şi semeni, e minunat să nu trăieşti doar pentru tine, ci şi pentru aproapele tău, al cărui cont se umple în fiecare clipă cu bănuţii de iubire, dăruiţi de tine.

Să ne rugăm, aşadar, Bunului Dumnezeu, să ne ajute să devenim constructori de acoperişuri, să ne ajute să devenim mesageri ai iubirii şi milostivirii, să devenim următorii Săi, ucenicii Săi, care să Îl ajute să repare în această lume ce a stricat păcatul, ce a stricat ura, răutatea, indiferenţa, nesimţirea, lipsa bunului simţ, judecata şi prejudecata, minciuna, hoţia, egoismul, invidia, mândria, lăcomia. Amin!

Cristina Toma

Jurnal Spiritual

Mai multe articole ale acestui autor puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here