Cărţi care merită citite în 2018

0
260

Cinci cărţi non-ficţiune recent publicate în limba română

Leonardo da Vinci” – de Walter Isaacson

În mod cert, una dintre cele mai importante apariții ale acestei veri pe piața editorială românească, cartea este biografia marelui artist renascentist Leonardo da Vinci, realizată de Walter Isaacson. Cartea a apărut anul trecut în limba engleză și acum a fost tradusă în română pentru Editura Publica de Louis Ulrich.

În această nouă biografie captivantă, autorul lucrărilor de succes despre Steve Jobs, Albert Einstein și Benjamin Franklin îl aduce la viață pe Leonardo da Vinci. Pe baza a mii de pagini din uluitoarele carnete ale lui Leonardo și a noilor descoperiri despre viața și opera sa, Walter Isaacson țese o narațiune care unește arta și știința lui. El ne arată cum geniul lui Leonardo s-a bazat pe deprinderi pe care le putem îmbunătăți în noi înșine, precum curiozitatea pătimașă, observația atentă și o imaginație atât de jucăușă încât cocheta cu fantezia.

Creativitatea sa, asemănătoare cu cea a altor mari inovatori, provenea din poziționarea la intersecția științelor umaniste cu tehnologia. Leonardo a jupuit carnea de pe fețele cadavrelor, a desenat mușchi care mișcă buzele și apoi a pictat cel mai memorabil zâmbet din istorie în Mona Lisa. A explorat matematica opticii, a demonstrat felul în care razele de lumină lovesc corneea și a creat iluzii prin schimbarea perspectivelor în Cina cea de Taină. Isaacson descrie, de asemenea, dragostea de o viață a lui Leonardo pentru punerea în scenă a unor producții teatrale, susținute de picturile și invențiile sale.

Abilitatea lui de a combina arta și știința, simbolizată de desenul care s-ar putea să-l reprezinte pe el însuși într-un cerc și un pătrat, rămâne rețeta trainică a inovației. Viața sa ar trebui să ne reamintească cât de important este să imprimăm, atât în mintea noastră, cât și în cea a copiilor noștri, nu doar cunoașterea primită, ci și dorința de a o pune în discuție – de a fi imaginativi și, asemenea neadaptaților și rebelilor talentați din toate epocile, de a gândi diferit.

„A citi această biografie magnifică a lui Leonardo da Vinci înseamnă a face o călătorie prin viața și opera uneia dintre cele mai extraordinare ființe umane din toate timpurile, în compania celui mai șarmant, informat și intuitiv ghid imaginabil. Walter Isaacson este simultan un adevărat savant și un scriitor fascinant. Și ce bogăție de învățăminte în aceste pagini.” (David McCullough)

Jurnal necenzurat” – de Vaslav Nijinski

Vaslav Fomici Nijinski (1890–1950), unul dintre cei mai importanţi artişti din secolul XX, a fost vedetă a Baletelor ruse (1908–1913 şi 1916–1917), fiind considerat cel mai mare balerin al lumii. S-a născut la Kiev, pe 12 martie 1889 și a murit pe 8 aprilie 1950. Cariera lui a fost însă scurtă… Ultimii ani și i-a petrecut în spital, cu mințile rătăcite.

Jurnalul a fost scris între 1917 și 1919, în perioada în care a locuit cu soția și fiica lui de trei ani într-o vilă din Elveția. Era exact perioada în care boala începea să se instaleze. În plină tinereţe şi glorie, artistul e pe punctul de a ceda în faţa nebuniei. Arta şi viaţa cotidiană palpită în pagini care vorbesc mai ales despre suferinţă şi căutare – repetitiv, obsesiv, incoerent, violent. Caietele lui Vaslav Nijinski se constituie în mărturia bulversantă a unei vieţi dedicate creaţiei şi au apărut în primăvara anului 2018 la Editura Nemira, în colecția Yorick, sub titlul „Jurnal necenzurat”.

 Cartea vieților mele” – de Aleksandar Hemon

Nominalizată în 2013 la National Book Critics Circle Awardcartea nu este un memoir în sensul strict al cuvântului. Primul volum de non-ficțiune al lui Aleksandar Hemon sfidează convenția și previzibilul. Este o serenadă pentru două orașe diferite, o odă adusă legăturilor de familie, un imn închinat fotbalului și șahului. Este o carte ce debordează de pasiune, dar este sedimentată prin inteligență feroce, experiență devastatoare și observație clinică. Și, la fel ca cele mai bune povești, își lasă cititorul transfigurat. Pentru cei care iubesc ficțiunea lui Hemon, “Cartea vieților mele” este absolut indispensabilă. Pentru cei încă neinițiați, este introducerea perfectă în mintea unuia dintre cei mai mari scriitori ai timpurilor noastre. Cartea a apărut în 2018, la Editura Black Button Books, în traducerea Ancăi Dumitrescu.

Cartea vieților mele adună articolele autobiografice publicate de Aleksandar Hemon de-a lungul vremii, adevărate proze coagulate în jurul unui narator care își surprinde propria evoluție sincopată, de la primele amintiri (ale băiețelului de patru ani care a învățat să-și iubească sora abia după ce a încercat s-o sufoce) și până la evenimentul tragic al morții fiicei sale. Născut la Sarajevo, dintr-un tată ai cărui părinți veniseră din Ucraina la începutul secolului trecut și din mamă bosniacă, Hemon era, în momentul plecării sale „turistice“ la Chicago, un scriitor deja publicat în fosta Iugoslavie, un tânăr care‑și petrecuse anii de revoltă și avangardă într-un spațiu compozit, melanj de socialism original și occidentalism asimilat prin intermediul produselor de tip popular culture. Plecarea lui în Statele Unite a coincis „perfect“ cu izbucnirea războiului, ceea ce l-a obligat să se transforme într-un emigrant tipic, adică să facă tot soiul de munci într-un Chicago straniu, pe care-l cunoștea doar din proza lui Saul Bellow. Corpul dur al acestui volum îl constituie, de fapt, dureroasa lui adaptare la noua lume, o adaptare pe care, însă, o descrie ca pe o învăluire, o luare în posesie prin captarea de portrete. Hemon e genul de scriitor care vede întâi oamenii și încearcă să le clasifice activitățile, și abia apoi deschide ochii spre locuri, spre „peisaj“. E un scriitor din paradigma Conrad-Nabokov, a cărui engleză elegantă dezvăluie plăcerea aproape perversă a străinului de a scrie într-o limbă căreia îi descoperă farmecul pe măsură ce-o folosește. (Observator cultural)
Cartea vieților mele este scrisă cu întreaga forță a umanității. Ne face să gândim, să râdem, să plângem și să ne amintim de noi. Dacă nu l-ați citit până acum pe Aleksandar Hemon, pregătiți-vă: felul în care vedeți lumea va căpăta noi profunzimi.” (Jonathan Safran Foer)
„Mulți i-au comparat stilul cu al lui Nabukov și mulți i-au comparat observațiile socio-antropologice cu ale lui David Foster Wallace, dar, pentru noi, alternarea de forță și sensibilitate din paginile lui nu se compară cu nimic din ceea ce am citit până acum.” (©Black Button Books)

Fiica lui Stalin”de Rosemary Sullivan

Autoarea Rosemary Sullivan le propune cititorilor o biografie uluitoare a singurei fiice a lui Iosif Vissarionovici Stalin. Svetlana Allilueva şi-a petrecut tinereţea între zidurile Kremlinului şi a fost ferită de grijile de zi cu zi. Cu toate acestea, rând pe rând i-a pierdut pe toţi cei pe care i-au fost apropiaţi. Mama, doi fraţi, mătuși, unchi și un iubit de două ori mai în vârsta decât ea, cu toţii au dispărut. Abia după ce tatăl ei a murit, Svetlana a aflat de atrocităţile comise de acesta, aşa că a fugit în Statele Unite ale Americii, lăsând în urmă doi copii. America nu a fost mai blândă cu ea, iar femeia a murit în cele din urmă în sărăcie. Romanul lui Rosemary Sullivan are la bază documente din arhivele KGB, CIA și ale guvernului sovietic, dar și mărturiile urmașilor Svetlanei.

Publicată în 2015, cartea a provocat valuri de curiozitate și a încins spiritele, surprinzându-i până și pe cei mai sceptici critici-biografi. În același an, volumul este desemnat drept cea mai bună carte a anului de The Boston Globe și cea mai bună biografie, de The Plutarch Award. Cartea a apărut în 2017 la Editura Corint, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Se bucură de o excelentă traducere (Alfred Neagu și Junona Tutunea) și are prefața semnată de Lavinia Betea. Autoarea de origine canadiană Rosemary Sullivan începe romanul biografic al Svetlanei Allilueva cu întrebarea: „Cum e să te naști fata lui Stalin, să porți povara acestui nume o viață întreagă și să nu scapi niciodată de ea?”

„Nebiruita flacără a vieţii. Amintiri, 1867-1952Anna Kretzulescu-Lahovary

Ediţie îngrijită, traducere din franceză şi studiu introductiv de Alina Pavelescu

Anna Kretzulescu-Lahovary (1865–1964) a fost fiica unică a doctorului şi politicianului Nicolae Kretzulescu şi a Sofiei Kretzulescu, născută Iacovenco. Și-a petrecut copilăria şi adolescenţa pe moşia tatălui său din Leurdeni (judeţul Argeş), alături de copiii familiilor Brătianu, Davila, Golescu, prieteni de joacă şi vecini de moşie. Tot acolo i-a întâlnit pentru prima dată pe regele Carol I şi pe regina Elisabeta, pe care îi evocă cu căldură în amintirile sale. Încă de la vârsta de patru ani şi-a însoţit părinţii în călătoriile lor diplomatice la Cairo, Berlin şi Sankt-Petersburg. La Sankt-Petersburg şi-a cunoscut şi viitorul soţ, diplomatul Alexandru Em. Lahovary, cu care s-a căsătorit la Bucureşti, în 1882. Au avut împreună şase copii. Cea mai mare, Colette, căsătorită Plagino, avea să devină doamnă de onoare a reginei Maria, iar mai târziu a reginei-mamă Elena, şi una dintre infirmierele-eroine ale frontului românesc în Primul Război Mondial. Anna însăşi a fost, în timpul războiului, o activistă energică a Crucii Roşii din Paris şi a contribuit direct la organizarea serviciilor sanitare din România. De foarte tânără, şi-a manifestat talentul pentru pictură şi literatură, dar şi gustul pentru viaţa activă în natură, fiind, aşa cum singură se defineşte, una dintre primele „doamne devenite fermier“. A fost prietena şi confidenta lui Henriette Poincaré, a fost prietenă din copilărie cu Sabina Cantacuzino şi Ionel Brătianu, era verişoară îndepărtată a Marthei Bibescu şi o apropiată a viitoarei regine Maria, pe care a însoţit-o, în 1913, într-o călătorie la curtea regală de la Madrid. Toate aceste personaje şi episoade istorice le evocă, cu talent şi sensibilitate, în memoriile ei, fructul nostalgic al unui secol de viaţă.

„Cartea pe care v-o prezentăm aici nu e o simplă lucrare memorialistică, ci romanul unei vieţi de femeie. Amintirile, fantasmele, bucuriile şi tristeţile unei doamne care s-a născut la jumătatea secolului al XIX-lea şi care a avut şansa – sau poate neşansa – de a fi trăit aproape un secol, le veţi găsi în paginile ce urmează, povestite cu har şi nostalgie. […]

Deși încă prea puţin cunoscută până acum, și Anna Lahovary merită cu prisosinţă un loc de cinste în galeria memorialistelor ale căror scrieri furnizează istoricilor de azi un preţios filon documentar. Această carte are, așadar, un rol de restitutio pe care îl considerăm necesar, nu doar fiindcă autoarea a fost descendenta unor importante familii de pașoptiști români, Câmpinenii și Kretzuleștii, sau fiindcă a fost căsătorită cu diplomatul Alexandru Em. Lahovary, pe care l-a însoţit în locurile și momentele cele mai importante ale activităţii sale politice, nici măcar pentru că povesteşte, filtrată prin experienţa proprie, o istorie ce a traversat două războaie mondiale și instaurarea comunismului în jumătatea de est a Europei, ci pur și simplu fiindcă ne aflăm în prezenţa unei voci feminine inteligente, atente la detalii, dotate cu o cultură socio-umană indispensabilă înţelegerii vremurilor pe care le-a trăit.

Veţi regăsi în această carte, alături de evocări sugestive ale unor personalităţi și evenimente cu care Anna Lahovary a fost contemporană, pasaje de literatură pură, rafinate descrieri de peisaje, costume populare, chipuri de ţărani din satele românești, subtile consideraţii psihologice asupra modului în care lumea își articulează contururile în ochii abia deschiși ai copilului, asupra vieţii de cuplu și a condiţiei femeii în societatea vremii. Fiindcă nu era doar o scriitoare cu vocaţie, ci și o pictoriţă talentată, scrisul Annei Lahovary e impregnat cu o infinitate de nuanţe, culori și unghiuri inedite, pe care se pricepe să le facă accesibile și celor neînzestraţi, prin puterea incan tatorie a cuvintelor. Memoriile ei, scrise cu sensibilitate, reușesc să capteze și să restituie parfumul timpurilor trecute, să îl transporte pe cititor în lumile exotice pe care i le înfăţișează, fie că e vorba de satul românesc cu credinţele și superstiţiile sale, de lumea întunecată și misterioasă a puţurilor petroliere de pe valea Prahovei, de Egiptul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, de Constantinopolul începutului de secol XX sau de Parisul sub camuflaj din timpul Primului Război Mondial. Privirea ei rămâne întotdeauna proaspătă, atentă la sufletul ascuns al locurilor prin care trece, lipsită de automatisme și prejudecăţi, dispusă să își restituie integral impresiile, cu directeţe, fără să se împiedice în false judecăţi de valoare.”Fragment din studiul introductiv semnat de istoricul Alina Pavelescu

Cartea a apărut la Editura Humanitas, în iunie 2018.

Alte articole din aceeaşi categorie puteţi citi aici

Liliana Mihăilă