Cimbrul – Denumiri populare: Mizola în limba dacă.
În tradiţia populară, decoctul plantei se folosea contra durerilor de dinţi şi de stomac.
Ceaiul sau decoctul tulpinilor florifere se lua contra durerilor de piept, iar cu resturile se făceau oblojeli.
Cimbrul de grădină – Ceaiul din frunze se lua contra anemiei.
Cimbrul de grădină are urmatoarea compoziţie chimică: părţilor aeriene conţin ulei eteric 2% format din timol, carvocrol, hidrocarburi terpenice (p-cimen, alfa-pimen, beta- pimen, camfen, gama- terpine, miscen, terpiden, beta-felandren, alfa-felandren, geraniol, codinen, etc), compuşi oxigenaţi, linolol, nerol, citronel, terpen, acetat de geraniel, tujonă. Conţine de asemenea ulei gras (acid linoleic 54-62%, acid linoleic 13,3 %, oleic 7-8 % şi linolic 13-14%)
Acţiune farmacologică: antiseptic antiinfecţios, antibacterian, calmant. Stimulează evacuarea atât a toxinelor cât şi a secreţiilor interne fiind util chiar în amenoree. Ajută la expulzarea fătului în timpul naşterii. Tonic de excepţie înviorează întreg organismul şi îl revigorează. Distruge stafilococul şi streptococii. Ajută chiar şi celor care au cancer în diferite localizări. Carminativ, antiseptic, expectorant şi astringent.
A nu se uita faptul că distruge stafilococul şi streptococul, fără nici un efect secundar nedorit, dar şi mulţi alţi paraziţi.
Această plantă este denumită antibioticul săracului, pentru că are în componenţa sa thimol care este un foarte bun antibiotic.
Combate infecţiile intestinale, inflamaţiile şi poate fi folosit cu mare succes în mult mai multe afecţiuni decât cele menţionate.
Utilizari ale cimbrului
Se foloseşte la următoarele afecţiuni: aerofagie, albirea cu praf de cărbune şi se freacă dinţii de 3 ori pe zi), alcoolism (în special tinctura dar şi infuzia.), angoasă, anemie, anorexie, apoplexie, astenii, astm, atrofie musculară, balonări, băi pentru revigorare şi liniştire, beţie ( se bea un ceai cu miere multă pentru trezirea din beţie), bronşite, candido-ze, căderea părului, celulită, cistită, colită, consti-paţie, depresie, dureri ovariene, dureri reumatice, dureri sciatice, emfizem pulmonar, enterocolite, entorse, epilepsie, febră, fermentaţii intestinale, ficat (diverse afecţiuni la ficat la care se cere o evacuare a conţinutului biliar mai rapidă.
Este totodată un puternic antibiotic- este un antibiotic natural care nu dă nici o reacţie adversă) gripă, halenă, impotenţă, infecţii urinare, înţepături de insecte (se freacă locul cu planta proaspătă, după ce s-a scos acul), leucoree, menstre dureroase, naştere (ajută la expulzarea mai rapidă a fătului), nevralgii diverse atât intern cât şi extern, nevroze, nervozitate, oboseală cronică, paralizii, parazitoze intestinale, pediculoză, piodermite, pleurezie, răceli, răguşeli, răni, rinită, rino- sinuzită, scabie (spălături la răni), scleroză în plăci (frecţii coloană), ten seboreic, tulburări menstruale, tuse astmtică, tuse convulsivă, tuse spastică, ulceraţii purulente inflamate.
Alimentaţie:
Se foloseşte la diferite preparate culinare pentru aroma sa, în fripturi, salate, etc.
Preparare şi administrare:
2 linguriţe de plantă mărunţită se pun în 250 ml apă clocotită. Se acoperă timp de 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.
Decoct din 2 linguri de plantă fiartă timp de 5 minute, apoi strecurat se va folosi extern la spălă-turi vaginale sau gargară, comprese pe ochi, răni, etc.
Tinctură: se va putea face din 50 g de plantă mărunţită, pusă într-o sticlă cu capac ermetic. Peste ea se va pune alcool alimentar de 70°. Se închide ermetic şi se păstrează 15 zile, timp în care se agită de mai multe ori pe zi. Se strecoară după acest timp. Se vor lua între 10 picături şi 20 picături (1 dinţilor (se albesc dacă se amestecă praf de cimbru linguriţă) de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de mesele principale.
Se poate face şi cu spirt medicinal în cazul în care se foloseşte extern. Se foloseşte mai ales la paralizii, scleroză, sau chiar diferite răni.
”Plante medicinale importante în tratamentele naturiste”, Eugen Giurgiu & Octavian Claudiu Giurgiu
