Chinurile iadului

0
624

iadUnde a căpătat început adevărata moarte – cauza şi cofăcătoarea morţii vremelnice şi veşnice pentru suflet şi trup ? Nu oare în aşezământul vieţii ? Din această cauză – vai! – omul a fost neîntârziat osândit şi izgonit din Raiul lui Dumnezeu, ca agonisitor al unei vieţi conjugate cu moartea, nepotrivite cu dumnezeiescul Rai. Tot aşa, cugetând pe partea opusă, adevărata viaţă, cauza vieţii adevărate, fără de moarte pentru suflet şi trup, trebuie să-şi aibă începutul aici, în aşezământul morţii. Cel ce nu se străduieşte să-şi agonisească în suflet această viaţă să nu se amăgească cu nădejdea deşartă că o va căpăta acolo; să nu nădăjduiască acolo la iubirea de om a lui Dumnezeu. Acolo e vremea răsplătii si răzbunării şi nu a milosteniei şi iubirii de om, vremea descoperirii furiei, mâniei şi dreptăţii lui Dumnezeu, vremea arătării unei mâini puternice şi înalte, mişcate pentru chinuirea nesupuşilor. Vai de cel ce a căzut în mâna Dumnezeului celui viu ! Vai de cel ce va cunoaşte acolo furia Domnului, de cel neînvăţat aici fricii de Dumnezeu prin cunoaşterea puterii mâniei Lui, nelogodit dinainte cu faptele iubirii Lui de om, pentru care e şi dat timpul de faţă. Dăruind loc pocăinţei Dumnezeu ne-a îngăduit viaţa pământească”.

Chinurile veşnice care îi aşteaptă pe păcătoşi în iad sunt atât de îngrozitoare încât omul aflat pe pământ nu poate căpăta despre ele o noţiune clară fără a fi primit o anume descoperire dumnezeiască. Toate bolile noastre crâncene şi toate nenorocirile, cele mai îngrozitoare suferinţe pământeşti şi amărăciuni sunt neînsemnate faţă cu chinurile iadului. în zadar răcnesc epicureenii iubitori de voluptate: „Nu e posibil ca chinul iadului, în caz că există, să fie atât de crud, să fie veşnic ! Aceasta nu se împacă nici cu mila lui Dumnezeu, nici cu judecata sănătoasă. Omul trăieşte pe pământ pentru desfătare, este înconjurat de obiecte ale desfătării: de ce dar să nu profite ? Ce rău, ce păcat e în asta ?” Lăsăm acest apel pe răspunderea autorilor lui care încearcă să-l opună Descoperirii dumnezeieşti si învăţăturii Bisericii, fiul bfintei Biserici, care se află pe pământ întru pocăită, se conduce în noţiunile sale despre veşnicia chinurilor iadului şi atrocitatea lor după cele lăsate de Cuvântul lui Dumnezeu. Ce n-a negat multpătimaşa inimă omenească pentru a se deda mai slobod desfrâului! A folosit raţiunea ca pe o armă oarbă în slujba poftelor ei păcătoase, măcar că şi-o preamăreşte ca şi cum ar fi sănătoasă. Pentru libertatea ei păcătoasă ea a negat învăţătura despre Dumnezeu si despre poruncile Lui vestită pe pământ de însuşi Fiul lui Dumnezeu, a negat cea mai mare desfătare duhovnicească, pe care -o oferă dragostea Iui Dumnezeu: să ne mire dar că aspră va fi pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi a necinstit sângele testamentului prin care s-a sfinţit şi a făcut de ocară Duhul harului ? Căci cunoaştem pe cel ce a zis: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul. Şi iarăşi: căci va judeca Domnul pe poporul Său. înfricoşat lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului viu.

Cuvânt despre moarte, Ignatie Briancianinov

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here