Chemare către noi înşine

imagesNoi, cei ce suntem creştini numai pe dinafară, lipsiţi de duhul lui Hristos, lipsiţi de inimă dăruită Domnului pe de-a-ntregul, lipsiţi de râvna pentru a fi numai pe placul Lui, adeseori ne socotim a fi între cei care îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat – atât cei ce încă sunt aici, pe pământ, cât şi între cei ce sunt deja dincolo, în cer. însă de ochii lor pe care Dumnezeu îi luminează nu se ascunde cine suntem noi de fapt şi, privindu-ne, ei zic pe bună dreptate: „iată nişte oameni care deşi după înfăţişare sunt de-ai noştri, nu sunt dintre noi”. Simplu cuvânt, după cât se pare, însă ce înfricoşător! Dacă nu suntem ai lor, nici ei nu sunt ai noştri, şi nimic din ce este al lor nu este al nostru; aşadar, nici Hristos nu este al nostru, şi nimic din ce a făgăduit El nu este al nostru, nici raiul nu este al nostru, nici veşnica fericire nu e a noastră. Iar dacă toate acestea nu-s ale noastre, atunci ce trebuie să fie al nostru! Vedeţi ce mai necaz!

Iar pe de altă parte, uitaţi-vă în jur – la noi, aproape totul e creştinesc: rânduielile sunt creştineşti pe de-a-ntregul sau pe jumătate, concepţiile sunt creştineşti, vorbele sunt creştineşti, multe reguli şi fapte sut creştineşti, atunci, ce nu-i îndeajuns? N-avem îndeajuns inimă creştinească; inima noastră nu năzuieşte unde trebuie, nu vede binele său în Dumnezeu, ci în sine şi în lume, şi nu în cer ci pe pământ este raiul ei; n-avem îndeajuns râvna tare ca moartea pentru a fi pe placul lui Dumnezeu şi a ne mântui. Parcă am adormit, am amorţit şi ne mişcăm doar cum ne duce valul vieţii. Haideţi să trezim în noi înşine tocmai această râvnă, căci cine va face asta pentru noi, dacă n-o vom face noi înşine? Singuri ne-am legat de lume, singuri să ne şi rupem de ea. Să intrăm în inima noastră rece, nepăsătoare, şi să începem a o îndupleca prieteneşte să se înveţe odată minte, să rupă lanţurile patimilor lumii, pe care de bunăvoie şi le-a luat asupră-şi, şi să tindă către Domnul. Să spunem sufletului nostru aşa: „eşti zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cel nemărginit a binevoit să te întocmească în aşa fel încât să Se răsfrângă în tine cu desăvârşirile Sale precum soarele se răsfrânge într-o mică picătură de apă, şi să fie văzut în tine atât de tine, cât şi de toţi cei care te văd, cereşti şi pământeşti deopotrivă. Iar tu te-ai depărtat de Dumnezeu şi te-ai întors spre lume, ai primit chipul ei urâcios şi astfel ai început să porţi asemănarea cea de fiară a stăpânitorului acestui Veac. Adu-ţi aminte de înalta şi neasemuita ta nobleţe de la început, întristează-te pentru sluţenia ta de acum şi întoarce-te către Domnul, ca să te înnoiască iarăşi după chipul Celui ce te-a zidit.

Dumnezeu te caută şi te înconjoară cu toate milele şi purtările Sale de grijă: viaţa ta este a Lui; toate cele ce îţi fac trebuinţă pentru viaţă sunt tot ale Lui; şi lumina, şi Văzduhul, şi hrana, şi hainele, şi locuinţa, şi tot ce este în tine şi la tine – toate ale Lui sunt. Şi nu numai atât! Pentru tine S-a pogorât din cer, a pătimit, a murit pe cruce, a înviat, S-a înălţat la cer, a trimis Duhul Sfânt şi a rânduit pe pământ Biserica, în care a adunat toate cele de nevoie pentru mântuirea ta. Şi – lucrul de căpetenie – pe calea nașterii și prin rânduiala vieţii tale dinafară deja te-a băgat în această vistierie a bunătăţilor duhovniceşti, şi pentru toate acestea cere de la tine numai inima ta. Şi picătura încălzită de soare urcă: tu de ce întârzii să te întorci la Domnul, încălzit fiind din toate părţile de căldura iubirii Lui? Oare nu vezi că toţi cei din jurul tău merg către Domnul: şi săraci, şi oameni de rând, cărturari şi necărturari? Şi atunci, tu de ce stai, lăsându-i pe toţi să ţi-o ia înainte în împărăţie? Ce, eşti mai rău decât ceilalţi? Eşti văduvit de vreun lucru care li se dă tuturor? Şi atunci, ce stai? Mişcă-te, grăbeşte-te, până când nu s-a închis uşa care este deschisă pentru toţi cei ce se întorc acum! Ce stai? întoarce-te către Domnul şi începe să lucrezi Lui cu osârdie! Vremea trece, puterile îmbătrânesc, devin grosolane şi se apropie de nemişcare în îndreptarea lor cea strâmbă – iar azi-mâine va veni moartea. Ia seama să nu rămâi de tot în această răceală împietrită faţă de Domnul. Adu-ţi aminte de sfârşitul cel înfricoşător, când şi Dumnezeu Se va întoarce de tot de la cei ce nu se întorc spre El şi îi va lepăda pe cei ce îl leapădă, şi năzuieşte către Dânsul măcar de frică!

Caută-1 pe Domnul! Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc. Sau nu vezi că acolo este totul, iar aici nu este nimic; că acolo este adevărul, iar aici nălucire; că acolo este odihnă, iar aici dureri şi griji; că acolo este îndestulare, iar aici strâmtorare neîncetată; că acolo este bucurie şi veselie, iar aici numai dureri şi tânguire a inimii? Cunoşti toate acestea, ai trecut prin ele, şi totuşi rămâi în aceeaşi deşertăciune a minţii şi a inimii… Doar nu vrei să iţi faci raiul pe pământ? Este deja a opta mie de ani de când iubitorii acestei lumi fac tot ce le stă în putinţă pentru a face raiul pe pământ – şi nu numai că nu reuşesc nimic, ci totul merge spre mai rău. Nu o să reuşeşti nici tu ci doar o să te istoveşti alergând după nălucitele bunătăţi ale lumii cum aleargă copiii după curcubeu”.

Cu vorbe de acest fel să ne înduplecăm sufletul a-L iubi pe Domnul, a se întoarce pe     de-a-ntregul către El şi în fine, a râvni cu hotărâre propria mântuire. Va da Dumnezeu, şi se va întâmpla cu noi ceea ce se întâmplă cu aerostatele. Având baloanele pline cu gaz, care-i stihia cea mai subţire, tind cu repeziciune în sus. Să ne umplem şi noi sufletul cu adevăruri şi convingeri cereşti – ele vor pătrunde şi în inimă, vor atrage dorinţele, iar atunci toată fiinţa noastră va tinde către cer şi către tot ce este ceresc.

 Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sf. Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here