Cheile Turzii

0
527

Cheile_Turzii-(42)Cheile Turzii

Datorită poziţiei extrem de favorabile (în apropierea oraşelor Cluj-Napoca şi Turda), dar mai ales atractivităţii deosebite, sectorul de chei din lungul Văii Hasdate reprezintă probabil cea mai cunoscută formă de acest gen din Munţii Apuseni.

 

Cheile Turzii au luat naştere în sectorul unde pârâul Hasdate (afluent de stânga al răului Arieş) intersectează transversal o culme a Munţilor Trăscăului.

Pe o lungime de 3,5 km, cheile s-au adâncit, cu circa 350 m, în bancuri masive de călcare jurasice, geneza lor fiind legată de coborârea treptată, începând din pliocen, a nivelului de bază, reprezentat de lacul panonic din bazinul Transilvaniei. Apariţia acestor chei se afla într-o strânsă legătură cu procesul de epigeneza, potrivit căruia pârâul Hasdate s-a adâncit iniţial în roci mai puţin dure care acopereau calcarul, după care şi-a continuat eroziunea intense în masivul calcaros.

Urmările acestui proces se constată în prezenţa unor lapiezuri, hornuri şi peşteri, mai ales pe dreapta văii. Există însă şi o altă concepţie emisă cu privire la geneza cheilor, potrivit căreia acestea s-au format datorită surpării bolţilor unei serii de peşteri străbătute de un pârâu subteran, teorie îmbrăţişată de un număr însemnat de specialişti.

cheile turzii Parcurgerea defileului oferă o privelişte de neuitat.

Poteca de munte te poartă când pe partea dreaptă, când pe stânga. Din când în când, trei podete te trec de pe un versant pe celălalt. Primul pod, „Vizuina Spălată”, te duce spre poteca de la poalele versantului denumit „Peretele cu trepte”, care atinge înălţimea de 300 de metri. Cum treci de această porţiune, poteca din piatră şlefuită de miile de turişti care vin anual te duce spre al doilea pod, „Mijlocul Cheii”.

E un loc ameţitor.

Cei doi versanţi ai Cheilor, cu pereţi aproape drepţi, se înalta spre cer de o parte şi de alta. Traseul continua spre dealurile domoale ale câmpiei Transilvaniei şi ajungi la al treilea pod, „Podul Peşterilor”, străjuit în stânga şi în dreapta de două peşteri, „Cetateaua Mică” şi „Cetateaua Mare”.

cheile-turziiCheile Turzii oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie.

Stânci înalte şi abrupte, creşte ascuţite, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotişuri, arcade etc. Conţine peste 1.000 de specii de plante şi animale, unele reprezentând elemente rare, ca usturoiul sălbatic, acvila de stancă s.a.

În total se cunosc în Cheile Turzii cca 60 de peşteri, firide sau arcade (resturi ale unor peşteri prăbuşite), aproape toate de dimensiuni mici (doar 8 depăşesc 20 m lungime, cea mai mare atingând 120 m).

Peştera “Cetateaua Mare” („Peştera lui Balica”) se afla lângă podul nr.4, pe partea dreaptă a văii Hasdate. Aici s-a adăpostit o perioadă haiducul Nichita Balica din Petreştii de Jos, care a participat la revoltă antiaustriaca a Curuţilor.

Săpăturile efectuate în peşteri au scos la iveală resturi de mamifere de vârsta pleistocena şi holocena şi vestigii arheologice datând din paleoliticul inferior (cultura de prund) şi din epocile cuprului, bronzului şi fierului.

Cules de Alina Magdici 

Sursa: turism.turdainfo.ro

 

V-ar putea interesa şi următoarele articole