S-a întâmplat în 2 februarie 1754

0
5
Talleyrand
Talleyrand

S-a întâmplat în 2 februarie 1754: S-a născut Charles Maurice de Talleyrand, om politic şi diplomat francez.  Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord (d. 17 mai 1838, Paris),binecunoscut ca Talleyrand, a fost un politician şi diplomat francez.

Charles Maurice de Talleyrand-Périgord s-a născut la Paris.A fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai influenţi politicieni şi diplomaţi ai Franţei. După studiile teologice, a devenit preot, iar mai apoi episcop de Autun, dar, în timpul revoluţiei franceze, a abandonat viaţa ecleziastică şi a trecut la viaţa laică.A ocupat diferite funcţii: consilier, ambasador, ministru de externe şi preşedinte al Consiliului de miniştri. A servit sub mai multe regimuri, rămânând în istorie ca o persoană extrem de controversată.Charles Maurice de Talleyrand-Périgord a fost unul dintre cei mai de seamă şi mai huliţi oameni de stat din istoria Franţei.

După ce a trecut prin revoluţia franceză, epoca napoleoniană şi perioada Restauraţiei, spre sfârşitul vieţii, în memoriile sale, Talleyrand scria următoarele: „Am cugetat îndelung şi m-am oprit la ideea de a sluji Franţa în orice situaţie s-ar fi aflat; în toate situaţiile era de făcut ceva bun. De aceea nu-mi fac nici o mustrare că am servit sub toate regimurile, de la Directorat până la epoca în care scriu”.Pentru unii, Talleyrand a fost omul care nu s-a temut de schimbare, fiind capabil să se adapteze oricărei situaţii.

Pentru alţii, numele Talleyrand a devenit sinonim cu viclenia şi lipsa principiilor. Una dintre multele acuze care i-au fost aduse a fost că nu a avut un crez, o conduită clară după care să se ghideze, fiind astfel mereu „de vânzare” şi mult prea flexibil. I-au mai fost puse sub semnul întrebării cheltuielile fabuloase pe care le făcea, precum şi sursa veniturilor capabil să le susţină. Mai apoi i s-a reproşat faptul că a renunţat la haina preoţească, după care căsătoria, precum şi „haremul” de femei care l-a înconjurat toată viaţa.

Talleyrand a experimentat America în momentul în care aceasta abia se născuse ca naţiune, pentru a scăpa de Teroarea revoluţiei franceze. Apoi a revenit în Franţa, servind-o în timpul Directoratului şi fiind cel care i-a deschis drumul lui Napoleon către tronul imperial, mai apoi doborându-l când i s-a părut că împăratul nu mai serveşte interesele Franţei.

Talleyrand a fost cel care a tras sforile Restauraţiei şi a schimbat regi. Nu a trecut niciodată neobservat, însă nici nu s-a opus vreodată făţiş unei situaţii. De fiecare dată când şi-a propus să realizeze o schimbare, a făcut-o, pe drumuri ocolite şi cât mai sigure pentru el.Ultimele rânduri din memoriile sale consemnează următoarele: „Posteritatea va judeca mai liber şi mai independent decât contemporanii mei pe aceia care, suiţi ca şi mine pe scena marelui teatru al lumii, într-o epocă dintre cele mai extraordinare ale istoriei, au dreptul, chiar din această cauză, să fie judecaţi cu mai multă nepărtinire şi mai multă dreptate.” Cel care avea să fie recunoscut de istorie ca fiind un maestru al intrigilor, Charles Maurice de Talleyrand-Périgord s-a orientat spre cariera ecleziastică, la sugestia unchiului său, arhiepiscopul de Reims. les ca reprezentant al clerului la Stările Generale din 1789, a devenit „episcopul revoluţiei”, prin îndemnul la confiscarea proprietăţilor bisericeşti pentru a finanţa noul guvern şi prin susţinerea Constituţiei civile a clerului.Talleyrand i-a consacrat pe primii episcopi constituţionali, în 1791, dar a renunţat apoi, definitiv, la scaunul episcopal.

Excomunicat de către papă în 1790, a fost trimis în Anglia ca agent diplomatic în 1792. Expulzat din Franţa în timpul terorii iacobine, a ajuns în America, unde a locuit între 1794 şi 1796, apoi s-a reîntors ca ministru de externe în timpul Directoratului (1797-1799). A fost obligat să demisioneze în scurt timp din cauza implicării în scandaluri de luare de mită, printre care ceea ce s-a numit afacerea XYZ.

Adept al ideii de supravieţuire politică, l-a susţinut pe Napoleon, devenind ministrul de externe al acestuia (1799-1807), iar mai apoi mare şambelan. Talleyrand a fost cel care a elaborat „Articolele organice” ale concordatului din 1801 şi a negociat tratatele de pace de la Lunéville, Amiens, Pressburg şi Tilsit, dar nu a reuşit să-l convingă pe Napoleon să păstreze pacea şi echilibrul în Europa.

A demisionat din funcţiile deţinute din cauza politicii lui Napoleon în privinţa Rusiei, dar a rămas consilierul împăratului Franţei, aranjându-i căsătoria cu Maria-Luiza de Austria. În acelaşi timp, l-a sfătuit în secret pe ţarul Alexandru I să nu-l sprijine pe Napoleon împotriva Austriei (conferinţa de la Erfurt din 1808) şi a complotat împotriva lui Napoleon cu J.Fouché.

A devenit principalul diplomat al Franţei şi după căderea lui Napoleon. În perioada celor „O sută de zile” ale lui Napoleon, a fost, pentru câteva luni, preşedintele Consiliului de Miniştri. Talleyrand a fost reprezentantul regatului Franţei la Congresul de la Viena şi semnatarul din partea Franţei a Tratatului de pace de la Paris.

La Viena, Talleyrand a fost unul dintre susţinătorii principiului echilibrului puterilor în Europa, afirmând următoarele: „Dacă… puterea minimă… ar fi egală cu puterea agresoare maximă… ar exista un echilibru real… Însă… situaţia de fapt admite numai un echilibru care este artificial şi şubred şi care nu poate dura decât atât timp cât anumite state mari sunt animate de un spirit de moderaţie şi de dreptate.

Marele merit al lui Talleyrand în timpul lucrărilor Congresului de pace de la Viena a fost acela că a reuşit să reintegreze Franţa în rândul marilor puteri ale Europei şi, datorită apelului pe care l-a făcut la principiul legitimităţii, a obţinut pentru Franţa condiţii de pace rezonabile.Ajuns prinţ, a continuat să o ducă bine, graţie talentului său machiavelic, şi după moartea lui Napoleon. După ce Napoleon a fost învins la Waterloo (1815) şi obligat să-şi trăiască tot restul vieţii pe Insula Sfânta Elena, Talleyrand a lucrat în secret pentru restaurarea monarhiei.

Începuse la acest proiect după înfrângerea lui Napoleon la Leipzig şi fixarea domiciliului forţat pentru împărat în Insula Elba (la 1 aprilie 1814, Talleyrand formase un guvern provizoriu şi convinsese Senatul să proclame urcarea pe tron a lui Ludovic al XVIII-lea).Forţat de ultraregalişti să demisioneze, în 1815, Talleyrand s-a implicat mai târziu în Revoluţia din iulie 1830 şi a fost numit ambasador al Franţei în Anglia, post pe care    l-a ocupat între 1830 şi 1834. Numirea ca ambasador s-a datorat faptului că Talleyrand s-a orientat spre opoziţia liberală, în 1830, după ce Ludovic Filip a preluat puterea.

La sfârşitul anului 1834, Talleyrand s-a retras din viaţa publică. Charles Maurice de Talleyrand-Périgord a murit la data de 17 mai 1838, la Paris, cu toate că mulţi afirmau că ar fi putut înşela până şi moartea.

S-a stins din viaţă după ce s-a împăcat cu Biserica şi, respectându-i-se ultimele dorinţe, după ce trupul său a fost îmbălsămat de doctori, a fost înmormântat la Valençay, impunătorul său castel, cumpărat în 1803, cu 1.600.000 de franci, la insitenţele lui Napoleon Bonaparte.

Se spune că, la moartea sa, parizienii se întrebau: „A murit Talleyrand? Interesant, oare la ce i-a trebuit acest lucru?”…S-a spus despre el că a avut trei pasiuni: politica, femeile şi mâncarea. El personal a confirmat aceasta, asigurând că în viaţă două lucruri sunt importante: să organizezi mese bune şi să fii galant cu femeile. Cu toate acestea, mânca o singură dată pe zi, la prânz, ceea ce nu-l împiedica să-şi petreacă o oră din fiecare dimineaţă cu bucătarul, pentru a stabili meniul zilei respective.

Talleyrand a fost un om straniu, important, redutabil, un manipulator al oamenilor aproape perfect. Timp de patru decenii a trăit într-un palat frumos din strada Saint-Florentin din Paris. Timp de treizeci de ani, din interiorul acestui palat, Talleyrand a controlat efectiv Europa, influenţându-l, de cele mai multe ori, fără ca acesta să-şi dea seama, pe marele Napoleon Bonaparte, motiv pentru care mulţi au spus despre împărat că a fost doar o marionetă a lui Talleyrand. În timpul lui Napoleon, Talleyrand a ajuns vice-elector al imperiului şi Mare Cancelar.I-a cunoscut pe toţi oamenii importanţi din timpul său, era la curent cu toate ideile vremii şi trăgea sfori în toate sferele de influenţă ale Europei.

Nicolae Uszkai

Surse:

https://www.napoleon.org/en/history-of-the-two-empires/biographies/talleyrand-perigord-charles-maurice-de/https://www.britannica.com/biography/Charles-Maurice-de-Talleyrand-prince-de-Beneventhttps://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/charles-maurice-de-talleyrand-perigord-1754-1838https://www.encyclopedia.com/people/history/french-history-biographies/charles-maurice-de-talleyrandhttps://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilorhttps://stirea.wordpress.com/2007/08/08/charles-maurice-de-talleyrand-perigord/http://www.studentie.ro/campus/talleyrand_charles_maurice_de_talleyrand_perigord__1754_1838_/c-133-a-12205http://www.gazetademaramures.ro/talleyrand-maestrul-intrigilor-13243https://citateimpresionante.ro/talleyrand-un-mefisto-al-istoriei-si-cugetarile-sale-impresionante/http://romaniamare.info/cum-au-murit-oamenii-celebri-109/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here