”Cercetează-te şi vei vedea…”

0
149

580465_472436912836795_789960634_nHarul poate fi pierdut cu uşurinţă, din pricina slavei deşarte, chiar şi în urma unui singur gând lipsit de umilinţă. Putem să ţinem posturi îndelungate, ne putem ruga cu stăruinţă şi putem face multă milostenie; dacă, totuşi, în ciuda tuturor acestora, că-dem în trufie, vom fi asemenea unei tobe, care răsună, dar care în interior este goală. De acum înainte, sufletul nostru nu se va mai putea ruga în chip nevinovat; căci vor veni gândurile, ce-l vor tulbura adânc. Cu toate că Domnul ne iubeşte, noi cădem adeseori şi după dobândirea harului, fiindcă nu avem în suflete destulă smerenie.

Preabunule, Duhule Sfinte, nu mă părăsi pe mine, puţin credinciosul! De nenumărate ori, în diferite chipuri, strigătul acesta se face auzit în scrierile Sfântului Siluan. în el se regăseşte ceea ce sfântul considera cea mai însemnată parte a nevoinţei duhovniceşti; întrebarea: cum poţi păstra harul dobândit, cu cât mai multă grijă, şi cum să-l faci să rodească în lăuntrul tău.

Se ştie că, la începuturile vieţii duhonviceşti, totul pare uşor de îndeplinit. Mânaţi şi călăuziţi de har, suntem plini de energie şi de rânvă. În lipsa noastră de experienţă, ne închipuim că starea aceasta o să dureze mereu. Ne înşelăm însă: mai devreme sau mai târziu, starea aceasta de bucurie pascală diminuează şi poate chiar pieri, în chip mai mult sau mai puţin vădit. Acest lucru ni-l dovedeşte şi viaţa Sfântului Siluan: sfinţirea întregii noastre fiinţe, naşterea în noi a „omului cel nou” (Efes. 4, 22-24) nu se săvârşeşte pe loc, o dată pentru totdeauna. Dobândirea progresivă a darurilor harului este rodul unui lung şi anevoios drum ascetic, întreţesut cu căderi şi descoperiri noi.

întemeiată pe împreunălucrarea între Dumnezeu şi om, viaţa în Hristos – care nu este nimic altceva decât viaţa întru Sfântul Duh – ni se înfăţişează, în fapt, ca o mişcare în trei trepte spiralată. Prima treaptă o reprezintă darul gratuit al harului; a doua treaptă este pierderea harului şi încercarea răscolitoare a sentimentului ca Dumnezeu te-a părăsit. Cea de-a treia treaptă este redobândirea harului, după ce vei fi trecut prin bătălia ascetică împotriva patimilor şi vei fi învăţat lecţia smereniei. Cele trei momente au durate variabile, aşa cum sunt preînchipuite de istoria biblică a poporului evreu: traversarea Mării Roşii, rătăcirea vreme de patruzeci de ani în pustiu şi ajungerea în Pământul făgăduinţei.

Prin urmare, vine o zi în care ne pierdem harul. Şi aceasta se întâmplă sau în chip treptat, sau dintr-o dată. De cele mai multe ori, nici măcar nu înţelegem ce se întâmplă cu noi. Totul părea să meargă atât de bine, şi acum merge atât de greu! Dorinţa de a ne ruga scade, iar rugăciunea noastră se face pustie şi chinuitoare, concentrarea duhovnicească se risipeşte. Legăturile cu cei din jur se complică: începem să-i criticăm şi să-i judecăm, în loc să luăm aminte la propriile noastre greşeli. Ni se zăvorăşte, apoi, ni se învârtoşează inima. Sufletul ni se chinuie, ni se întunecă, pradă patimilor şi gândurilor care-l tulbură adânc. Departe de a căuta să se înalţe iarăşi către Dumnezeu, fiinţa se înnămoleşte şi mai mult în patimile lumeşti sau în pasiunile mondene, îşi reduce existenţa la nevoile şi grijile de zi cu zi, la faptele obişnuite. Răbdarea în faţa nedreptăţilor şi a suferinţelor i se împuţinează.

Unde eşti, Doamne, Lumina sufletului meu, unde eşti, Bucuria sufletului meu ? De ce m-ai aruncat pe mine de la faţa Ta, iar sufletul îmi este atât de îngreuiat ? Pentru ce Te ascunzi Tu de mine ?, se lamentează Sfântul Siluan. Într-adevăr, se cuvine să ne întrebăm: pentru ce pierdem noi harul, o dată dobândit ? Sfântul Siluan deosebeşte trei cauze: slăbiciunea ontologică a omului, trufia şi pedagogia dumnezeiască.

Ah, cât de neputincioasă este mintea mea! E de-ajuns doar o uşoară suflare ca s-o stingă, asemenea unei feştile netrebnice, ne atenţionează stareţul. Sfinţii Apostoli, care L-au trădat şi au fugit de Iisus Hristos în ceasul patimilor Sale, nu încetează să ne-o amintească: stigmatizat de „legea păcatului”, care nu încetează să lucreze în trupul nostru (Rom. 7, 23), aruncat în lume, prada urmărilor păcatului, sufletul omenesc nu este nezdruncinat în bătălia duhovnicească. El este neputincios şi nesigur pe el. De aceea, Domnul nostru, Iisus Hristos, ne zice: „Fără Mine, nu puteţi face nimic”. Şi chiar aşa este.

Manifestarea cea mai vădită a acestei slăbiciuni este trufia. Plânge Sfântul Siluan: De câte ori, Doamne, nu mi-ai dăruit Tu harul Tău, dar din cauza vanităţii mele, nu l-am putut păstra ? Eu sunt cel ce Te ocărăşte prin păcatele săvârşite, de aceea Tu părăseşti sufletul meu… Pentru Sfântul Siluan trufia este principala cauză a pierderii harului, rădăcina tuturor patimilor, izvorul tuturor păcatelor şi a ceea ce l-a pierdut pe protopărintele Adam: autoîndumnezeirea. Dăunătoarea iubire de sine este aceea care ne desparte de Dumnezeu şi de iubirea sa, împotrivindu-se liniştii sufletului şi trupului nostru. Umflarea peste măsură a eului, care face fiinţa să fie atât de plina de ea însăşi, atât de preocupată de sine, atât de autosatisfăcută şi de încercuită în propria sa suficienţă, este cea care nu mai lasă loc întru sine şi pentru sălăşluirea harului Sfântului Duh. In felul acesta, îşi expune sufletul atacurilor tuturor duhurilor răutăţii, care sunt în stihiile cereşti” (Efes 6, 12) – şi cunoaştem cu toţii luptele pe care însuşi Sfântul Siluan a trebuit să le ducă împotriva diavolilor.

Se ridică aici o altă întrebare: cum putem discerne prezenţa mândriei şi puterea Vrăjmaşului în lăuntrul sufletului nostru ? Stăpân pe cunoaşterea în adâncime a sufletului omenesc, Sfântul Siluan ne dezvăluie mai multe criterii: ispita de a ne ridica mai presus de ceilalţi, de a-i respinge, a-i invidia şi a-i judeca; gustul puterii, al preamăririi de sine şi al bogăţiei; uitarea de Dumnezeu, ataşamentul faţă de lucrurile pământeşti, gândurile răutăcioase şi necurate, neliniştea minţii şi lipsa stăpânirii de sine lăuntrice, tendinţa de a împlini voia proprie, în loc de a o căuta pe cea a lui Dumnezeu, neputinţa de a ne ierta şi chiar a ne iubi vrăjmaşii. Ia aminte la tine însuţi. Cercetează-te şi vei vedea.. .

 Sa ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan, Maxime Egger

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here