Cercetarea Cuvântului dumnezeiesc

0
141

cercetarea cuv DumnezeiescPentru a a putea trăi în trezvie, avem drept ajutor cercetarea Cuvântului dumnezeiesc. Căci a fost spus: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci şi cu tot cuvântul care răsare din gura lui Dumnezeu”.

Plăcute sunt inimii cuvintele Domnului, atunci când Sfântul Duh dăruieşte inimii înţelegerea acestora:

O, fraţii mei, citiţi cu râvnă Sfânta Evanghelie, Epistolele Sfinţilor Apostoli şi scrierile Sfinţilor Părinţi cercetându-le, sufletele voastre îl vor cunoaşte pe Dumnezeu. Domnul ne-a dăruit Evanghelia Sa şi vrea ca noi să-L urmăm, cu toţii, pe calea aceasta.

 Noi, oamenii, suntem atât limbajul pe care-l vorbim, cât şi, deopotrivă, ceea ce spunem sau ceea ce scriem. Această mare lecţie de socio-lingvistică modernă i se potriveşte în mod special Sfântului Siluan. Ceea ce izbeşte în scrierile sale este îndeosebi stilul lor direct, nemediat, care trimite la o dimensiune existenţială, la o trăire duhovnicească dintre cele mai profunde. Textele sale ne pun în prezenţa lui Iisus Hristos, ne dăruiesc gustul lui Dumnezeu, ne fac să simţim suflarea Duhului Sfânt. Şi aceasta, nu prin intermediul unei doctrine mai mult sau mai puţin abstracte, printr-o reflecţie speculativă, ci prin cuvinte dintre cele mai simple. Cuvinte care exprimă realităţi mistice şi dogmatice dintre cele mai înalte, lipsite fiind însă de filtrul jargonului teologic, lipsite de aparatul conceptual al Bisericii.

Sfântul Siluan comunică de la suflet la suflet. Scrie cu o minte curată, cu un suflet de copil. Cu toate că citează rareori din Sfânta Scriptură, şi nu face decât puţine trimiteri explicite, textele sale nu sunt mai puţin hrănite, în adâncimea lor, mai puţin impregnate, iradiate de Cartea Sfântă. Sfântul glăsuieşte în limbajul Evangheliei, în limba psalmilor şi a Cântării Cântărilor, cu evidenţele lor ameţitoare, cu minunile şi faptele harului, cu suspinele şi plângerile lor.

Dacă stareţul vorbea limba acestora, este pentru că era pătruns de ele. Şi era pătruns pentru că nu înceta să mediteze asupra Sfintelor Scripturi. Cuvintele sale, de o frăgezime cu totul evanghelică, lasă să se întrevadă cunoaşterea fidelă a Cuvântului lui Dumnezeu, învăţarea pe dinafară a Evagheliilor – mai cu seamă cea a Sfântului Ioan -, citirea neîntreruptă a Psaltirii. în mai multe rânduri, el evocă însemnătatea crucială a trăirii şi a Sfintelor Scripturi. Amândouă, în chip nedespărţit, sunt cele care i-au descoperit voinţa lui Dumnezeu, i-au dezvăluit răul pe care-l aduce cu sine slava deşartă, l-au îndemnat să-l ceară fierbinte, zi şi noapte, Domnului să-i dăruiască smerenia pe care a dovedit-o Iisus Hristos, i-au dăruit certitudinea că Dumnezeu ne iubeşte nespus de mult şi veghează asupra sufletelor noastre, făcând totul să vieze prin harul său, în pace şi în iubire.

Cercetarea, sau, mai bine zis, meditarea zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu este, împreună cu rugăciunea, una dintre cheile vieţii duhovniceşti. De aceea, este potrivit, ne povăţuieşte Sfântul Siluan, să cercetăm legea dumnezeiască zi şi noapte, căci în felul acesta sufletul îşi află odihna în Dumnezeu. Dar aceasta nu se poate face în oricare fel. Cercetarea aceasta se cuvine a fi făcută mai curând într-o stare de rugăciune, decât într-una de analiză intelectuală, nu cu scopul erudiţiei, ci al curăţirii lăuntrice, mai degrabă cu inima decât cu raţiunea. Cu adevărat, Sfânta Scriptură nu poate fi înţeleasă numai cu ajutorul inteligenţei. Deopotrivă rod şi vector al Sfântului Duh, ea nu poate fi înţeleasă decât tot cu ajutorul Duhului.

În absenţa harului, spre deosebire de ceea ce susţin cei orgolioşi, oamenii nu pot înţelege Sfânta Scriptură; ca şi când ar fi pecetluită pentru ei. însă, când ne călăuzeşte Duhul Sfânt, totul devine uşor de înţeles. Dacă sufletul se simte precum în Ceruri, aceasta este din cauză că acelaşi Sfânt Duh sălăşluieşte atât în Ceruri, cât şi pe pământ, atât în Sfânta Scriptură, cât şi în sufletele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu. Pentru Sfântul Siluan, Biblia nu are însemnătate în sine, ca text fondator şi istoric. Ci Sfânta Scriptură este fundamentală şi sfântă doar pentru că Sfântul Duh îi este centrul, îi este alfa şi omega. Este centrul, pentru că Duhul Sfânt ne îngăduie să-i pricepem înţelesul şi adevărul. Alfa, pentru că El o inspiră. Omega, pentru că tot pe El îl descoperim îl lăuntrul acesteia şi tot El ne aşază în prezenţa lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Siluan poate scrie, cu atâta îndrăzneală: Sfântul Duh trece din Sfânta Scriptură direct în sufletele noastre.

Dar, pentru ca această trecere să fie într-adevăr cu putinţă, sunt necesare trei lucruri: un canal, un teren pregătit şi un cadru.

Canalul este rugăciunea. Meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu înseamnă rugăciune. Dar nu a reflecta asupra lui, ca asupra unei realităţi exterioare, ci a-l lăsa să-şi facă lucrarea în lăuntrul nostru, să ne curgă în vene, să devină propriul nostru trup.

Terenul pregătit este sufletul curăţit de gânduri pătimaşe. Cercetarea Legii Domnului -care, de altfel, este părtaş la această curăţire -este de nedespărţit de rugăciune, de asceză, de post, de viaţa sacramentală. Ea presupune un suflet smerit, răstignirea minţii gânditoare, dezbrăcarea inteligenţei de orice bagaj cultural nefolositor. Sensul este nu atât a crea, cât a dobândi, nu atât a cerceta, cât a lăsa să vină întru sine. A pricepe un text înseamnă – aşa cum înseamnă pentru însuşi Iisus Hristos – a te lăsa pătruns de el.

În sfârşit, cadrul este Sfânta Tradiţie a Bisericii, care nu este altceva decât continuarea Cincizecimii. La Sfântul Siluan, meditaţia asupra Sfintei Scripturi se înscrie într-o lungă tradiţie a Părinţilor şi a Sfinţilor Bisericii, care, din generaţie în generaţie, şi-au transmis experienţa vie a Sfântului Duh. Ocupând un loc central în viaţa sa de rugăciune, această meditare se organizează într-un tot, alimentat deopotrivă prin imnuri liturgice, prin Sinaxar (vieţile sfinţilor), prin Părinţii pustiei şi prin Filocalia. Toate aceste texte, incluzând Vechiul şi Noul Testament, nu sunt, defacto, decât tot atâtea expresii diferite ale Sfintei Tradiţii. Dacă, dintr-un motiv sau altul, s-ar întâmpla să piară, aceasta, cu ajutorul Sfântului Duh, care le animă, le-ar construi la loc.

De acord, aşadar, cu o lectură „personală” şi „originală” a Bibliei, altfel spus, în comuniune cu întreg trupul lui Hristos, care este Biserica, şi care îşi are originile în izvoarele cele mai autentice ale Tradiţiei, dar feriţi-vă de o tălmăcire „individuală” şi strict „subiectivă”, după dorinţa – foarte occidentală – a noutăţii cu orice preţ. Fără îndoială, nu se cuvine să ne mulţumim să repetăm, mai mult sau mai puţin mecanic, ceea ce a fost spus în trecut, ci să facem o adevărată muncă de tălmăcire, vie şi creatoare, în şi pentru situaţia de astăzi. De aceea, trebuie să citim, să scriem şi să vorbim nu la perfectul simplu sau la perfectul compus, ci la prezent.

Cu toate acestea, şi mai însemnat încă este să vieţuim şi să punem în practică – într-o manieră obligatoriu singulară, pentru că fiecare dintre noi este unic – Cuvântul lui Dumnezeu. Tâlcuirea nu mai înseamnă atunci joaca cu un text, ci interpretarea lui , în sensul aproape muzical al termenului, îngăduindu-ne să devenim, prin aceasta chiar, martorii a ceea ce el ne revelează. Pentru stareţul Siluan, tâlcuirea Sfintei Scripturi înseamnă experierea Sfântul Duh, care ne învaţă tot ce este adevărat, care ne dă cunoaşterea lui Dumnezeu, a dragostei şi a voinţei Sale.

Cel mai sigur semn al faptului că Sfânta Scriptură a „trecut în inimile noastre” este manifestarea ei în viaţa noastră, în existenţa noastră cea mai concretă, de zi cu zi.

Dovada că Cuvântul lui Dumnezeu a fost ascultat şi înţeles este micşorarea, încetul cu încetul, a distanţei între ceea ce citim sau rostim şi ceea ce trăim, între ceea ce facem şi ceea ce suntem. Unui călugăr care se mira că unii vizitatori „savanţi” se grăbeau cu însufleţire să ajungă la stareţul Siluan, pentru a se întreţine cu el, zicând: „Mă tot întreb ce caută la el. Am tot timpul impresia că nu citeşte nimic!”, părintele Metodie i-a răspuns: „Nu citeşte nimic, dar face totul, în vreme ce alţii citesc mult, dar nu fac nimic”.

”Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Siluan”, Maxime Egger

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here