Cercetarea cugetului său

cugetulCum trebuie să-si pregătească cugetul fiecare când vrea să se mărturisească

Fratele meu cel păcătos, în aşa chip trebuie să te pregăteşti când vei avea să te pocăieşti şi să te mărturiseşti: Află, mai întâi, că pocăinţa – potrivit cu dumnezeiescul Ioan Damaschtn (Cartea II, cap XLVII) — este o întoarcere de la starea cea împotriva firei, la cea potrivit cu firea;  şi, de la diavol, la Dumnezeu, şi care se săvârşeşte cu durere si nevoinţă. Deci şi tu, iubitul meu, daca vrei sa te pocăieşti, precum se cuvine, trebuie să părăseşti pe diavol şi faptele cele diavoleşti şi cugetul sa il întorci către Dumnezeu şi către o trăire potrivită cu (voia lui) Dumnezeu.

Să laşi păcatul, care este (lucru) împotriva firei şi să te întorci spre fapta cea bună, care este ceva potrivit cu firea; să urăşti într-atât de mult răutatea, încât să zic, şi tu, împreună cu David: „Nedreptatea am urât şi am dispreţuit (Psalm 117 163) şi, dimpotrivă, să iubeşti atât de mult binele, încât să zici, cu acelaşi! „Legea Ta am iubit-o” şi, iarăşi: „Pentru aceasta am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul şi topazul. Pe scurt, Duhul Sfânt, prin înţeleptul Sirah, te învaţă care este adevărata pocăinţă, grăind astfel:, Ȋntoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele . Sârguieşte către Cel Preaînalt şi te întoarce de la nedreptate şi te scârbeşte foarte de lucru urât” (17, 20, 21). Iar care este adevărata pocăinţă şi roadele ei, cată să vezi în Cuvântul cel de la sfârşit.

Câte sunt părţile pocăinţei

În al doilea rând, să ştii că părţile pocăinţei sunt trei: zdrobirea inimii, mărturisirea şi împlinirea canonului. Iar Gheorghe Koressios, în cartea lui despre Taine, mai adaugă şi o parte a pocăinţei: dezlegarea de păcat, care se face de către Darul Sf. Duh, prin mijlocirea duhovnicului, care se numeşte cheie şi aceasta, mai ales, ţine într-însa Taina pocăinţei.

Ce este zdrobirea inimii

Iar zdrobirea este o mâhnire şi o durere desăvârşită a inimii, care se petrece. Omul a supărat, cu cugetul si cu păcatele sale, pe Dumnezeu şi a încălcat legea Dumnezeiască a Lui.

Această durere nu stă numai întru simţire, adică în suspinuri şi lacrămi, ci stă, mai ales, în aceea că voinţa dinlăuntru a omului să urască păcatul şi să hotărască a nu-l mai săvârşi. Ţine seama şi la aceasta. Durerea şi zdrobirea inimii sunt, potrivit cu Koressios, alcătuitoare ale pocăinţei şi, în măsura în care se găsesc în inimă, se află şi omul întru pocăinţă. Ȋndată însă de cum va lipsi durerea din inimă, lipseşte şi omul de la pocăinţă. Ceea ce vrea să spună că durerea şi zdrobirea trebuie să se afle pururi în inima celui ce se pocăieşte şi, în acest chip, pocăinţa lui este adevărată.

Aceasta însă este faptă a celor desăvârşiţi şi (asemenea unor) fii, fiindcă izvorăşte numai din dragostea către Dumnezeu. După cum, adică, se pocăieşte un fiu numai pentru că l-a supărat pe tatăl său, şi nu pentru că va fi lipsit de moştenirea părintească, sau se va izgoni din casa tatălui său.

Ce este îngrijorarea

Pe lângă zdrobire, se mai află şi îngrijorarea, care şi ea  este o mâhnire şi o durere, nedesăvârşită a inimii, care se petrece nu pentru că omul a întristat pe Dumnezeu cu păcatele sale, ci pentru că a fost lipsit de harul dumnezeiesc, a pierdut Raiul şi a dobândit osânda veşnică. Si aceasta îi deosebeşte pe cei ce nu sunt desăvârşiţi. Pentru că se trage nu din dragostea cea către Dumnezeu, ci din teamă şi din iubirea de sine. După cum, adică, se căieşte un simbriaş fiindcă şi-a pierdut simbria, şi un rob fiindcă se teme de pedepsele stăpânului său.

Deci si tu, frate al meu, păcătos, dacă vrei să dobândeşti în inima ta această zdrobire şi îngrijorare şi, prin mijlocirea acestora să se facă şi mărturisirea ta bineplăcută lui Dumnezeu, acestea se cuvine să le faci.

Cum că mărturisirea trebuie să se facă la cei mai iscusiţi duhovnici

Întâi cercetează şi află care este cel mai iscusit duhovnic între ceilalţi. Pentru că Marele Vasile spune (în Hotărârea pe scurt CCXXIX): după cum oamenii nu-şi arată unul altuia suferinţele şi rănile trupului, ci le dezvăluie doctorilor încercaţi care ştiu să le lecuiască, aşa şi păcatele se cade să fie înfăţişate nu oricui, ci acelora care pot să le tămăduiască.

Cum să-şi cerceteze cineva cugetul său

În al doilea rând, după cum stai şi socoteşti, după mai multe zile, cu câţi bani eşti păgubit în neguţătoria pe care o faci; tot astfel, adună-te şi tu, frate al meu, deoparte, şi, înainte să mergi la un asemenea duhovnic; — vreme de două sau trei săptămâni, mai cu seamă la începutul celor patru posturi ale anului; şezi, în mare linişte, si — plecându-ţi capul — fă cercetare în cugetul tău; ceea ce Filon iudeul numeşte judecata cugetului — şi fă-te, nu apărător, ci judecător al păcatelor tale, cum spune Sfinţitul Augustin.

Socoteşte şi tu, precum Iezechia, tot răstimpul vieţii tale, cu mâhnire a amărăciune în sufletul tău; „Sfârşi-voi firul vieţii mele, aducându-mi aminte de amărăciunea sufletului meu” (Isaia 38, 15); sau măcar socoteşte, după ce te-ai mărturisit, câte păcate ai săvârşit, cu fapta, cu vorba şi încuviinţarea gândurilor. Numără lunile; de la luni treci la săptămâni, şi de la săptămâni, la zile. Adu-ţi aminte de oamenii cu care ai păcătuit şi de locurile unde ai păcătuit. Gândeşte cu grijă, ca să afli fiecare păcat al tău.

Ti-am înfăţişat acolo şi cele zece porunci

Deoarece şi oamenii fie că se lasă greu, astăzi, când este vorba să-şi facă o asemenea cercetare amănunţită a cugetului lor, fie că uită şi nu pot să-şi amintească păcatele — iată, frate, că ţi-am aşternut pe hârtie, în învăţătura către duhovnic, păcatele de moarte, pe cele ce se iartă si pe cele ale trecerii cu vederea. Ţie ţi-am înfăţişat acolo şi cele zece porunci; şi care sunt cei ce greşesc la fiecare dintr-acestea. Ca să te despovărăm de această greutate şi să te facem să-ţi aminteşti cu uşurinţă păcatele tale. Deci, caută acolo, şi, cu cugetul adu-ţi aminte ce păcate, din cele ce se află acolo, ai săvârşit, ca să le mărturiseşti.

Şi precum vânătorii nu se mulţumesc doar  să afle fiara în pădure, ci se străduiesc în tot chipul; să o şi ucidă, tot astfel şi tu, nu te mulţumi doar să-ţi cercetezi şi să-ƫi afli păcatele. Pentru că singur acest lucru puţin îţi va folosi. Ci luptă-te, în tot chipul, să-ţi ucizi păcatele, cu suferinţa inimii tale, adică cu zdrobirea inimii şi cu îngrijorarea. Şi ca să dobândeşti zdrobirea, socoteşte marea vătămare pe care ţi-au adus-o păcatele tale înaintea lui Dumnezeu. Iar ca să dobândeşti îngrijorarea, gândeşte la marea vătămare pe care păcatele tale ţi-au pricinuit-o ƫie însuƫi.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Ştiinţa rugăciunii

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here