Celibatul nemonahal

0
426

„Darurile sunt felurite… şi felurite slujiri sunt… şi lucrările sunt felurite, dar acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi spre folosul tuturor… împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.” (I Cor. 12, 4-11)

celibat 4Ca act spiritual şi luare de poziţie, celibatul nemonahal este o cotitură decisivă în biografia unei fiinţe care nu şi-a aflat calea nici în monahism, nici în căsătorie. Ar fi cea mai mare greşeală să faci dintr-o condiţie impusă numai de circumstanţele vieţii un destin. Niciodată absenţa a ceva nu poate să  împlinească şi nici să construiască o fiinţă.

A nu mai aştepta nimic de la viaţă înseamnă a ceda celei mai ruinătoare dintre ispite. Aşteptarea pozitivă este o deplină asumare a prezentului fără a voi să prevezi ceva în legătură cu ziua de mâine.

Adevărata renunţare la o situaţie precisă (căsătoria, spre exemplu), pentru a fi pozitivă şi pentru a ne îmbogăţi, nu poate fi decât o condiţie pentru acceptarea liberă şi deplină a unei alte situaţii (celibatul, de exemplu) ca punct de plecare pentru o vocaţie actuală, niciodată doar suportată, ci întotdeauna acceptată şi asumată, care va împlini existenţa momentului prezent.

Aici se pune problema foarte precisă a vocaţiei. În aspectul ei imediat este o înclinaţie care ţine de nişte aptitudini corespunzătoare, de daruri naturale care predispun la o anume formă de viaţă şi de activitate.

Mai profund şi pe planul religios al credinţei, ea este o predestinare, mai ascunsă, mai tainic şi care conţine planul lui Dumnezeu cu privire la o anume fiinţă concretă. Este esenţa sinelui meu pe care Dumnezeu mi-l propune ca cea mai bună parte, partea ideală a fiinţei mele, şi pe care eu o accept dinainte şi mi-o asum liber.

celibat 2Ea postulează o disponibilitate pentru momentul prezent, cu totul deschisă şi fără nici o prejudecată pentru momentul următor.

Credinţa este o presiune aproape imperceptibilă, infinit de delicată, a harului care încurajează şi ocroteşte întreaga noastră libertate de a spune, „fie”, pe care îl putem spune numai pentru că putem, de asemenea, să spunem nu şi să clădim pe un refuz.

Vocea harului nu este niciodată ordinul unui tiran, ci o invitaţie, o chemare a Prietenului. O accept pentru astăzi prin limitele situaţiei mele actuale, până în când voi vedea poate mai clar.

Trebuie să acceptăm acest semiîntuneric al orizonturilor deschise dar încă puţin sesizabile, fără a le astupa cu limite ce vin doar de la nişte funcţii psihice, de la automatismul freudian, rugină pe libertatea spiritului.

Un celibatar poate să vadă deschizându-se înaintea lui una dintre cele două căi, după cum poate să rămână în condiţia celibatului în lume. Pentru moment el acceptă această situaţie cu vioiciune şi cu bucurie, asumându-şi-o ca pe o misiune încredinţată pentru astăzi; ca valoare prezentă şi deplină a existenţei sale. Tatonarea inevitabilă care decurge de aici va fi însoţită de succese şi eşecuri alternative. Dar e vital pentru noi să înţelegem că nu e vorba niciodată de o „datorie” sumbră şi impusă, de un imperativ categoric orb şi implacabil.

Eşecurile empirice posibile, descurajarea şi amărăciunile de moment nu autorizează deloc negaţia, golul, abdicarea. Trebuie să compui împreună cu harul, ca mâinile care se caută în noapte şi să aştepţi cu un surâs ca această înfrângere materială să se convertească în biruinţă spirituală. Finalitatea imediată, atinsă sau neatinsă, nu e câtuşi de puţin scopul absolut al destinului meu.

celibat 3Tatonarea unei căutări, când este pasionată şi deschisă harului, devine fără întârziere o căutare orientată. Aceasta nu este niciodată o imitare mecanică, ci gradul cel mai inalt de corespondenţă între chemare şi persoana mea. Puţin câte puţin, valoarea presimţită începe să trăiască în mine, o personalizez şi îi dau o faţă care este a mea.

Nimic nu mă poate determina din exterior; acceptand toate condiţiile care mă înconjoară, eu le determin pe ele, pornind de la persoana mea liberă, chiar dacă aceasta comportă – şi sigur comportă – suferinţa şi focul.

Sursa ”Taina iubirii – sfințenia unirii conjugale în lumina tradițiilor ortodoxe” – Paul Evdokimov

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here