Cele mai valoroase 10 opere ale literaturii mondiale

0
157
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

„Ani de-a rândul, m-am dus la culcare devreme.”

Așa începe prima dintre cele mai valoroase 10 opere ale literaturii mondiale, În căutarea timpului pierdut, capodopera lui Marcel Proust. De-a lungul a şapte volume, sunt evocate copilăria naratorului (Swann), adolescenţa (La umbra fetelor în floare), ieşirea sa în lume (Guermantes), aventurile amoroase (Sodoma şi Gomora, Captiva, Fugara) până la descoperirea „vocaţiei” sale de scriitor (Timpul regăsit). Episoade de amintiri involuntare sunt legate de senzaţii – degustarea dintr-o mică madeleină îi readuce în memorie „întreg oraşul Combray şi împrejurimile sale” – punctând, aşadar, itinerarul naratorului, care îşi vede trecutul reanimat asemenea unei lave ce iese mereu din vulcan, din care Proust îşi extrage materia operei sale, în timp ce o construieşte.

Pagină din manuscrisul romanului Sodoma și Gomora

„Nu există nici trecut, nici viitor. Tot ce există este un prezent etern.”

Ulise e James Joyce, povesteşte despre peregrinările lui Leopold Bloom şi ale lui Stephen Dedalus prin oraşul Dublin, în timpul unei zile obişnuite. Un monolog interior îi animă pe cei doi, pana de scris urmând pas cu pas rătăcirea gândurilor lor despre moarte şi viaţă, sex şi iubire, artă, religie şi Irlanda. Structura cărţii o reproduce pe aceea din Odiseea lui Homer. Unul dintre romanele cele mai savante şi mai reuşite ale secolului XX.

James Joyce, la începutul secolului XX.

„Procedura devine, pe nesimţite, o judecată”.

Procesul. Sufocat de o birocraţie monstruoasă şi absurdă, Josef K., un modest funcţionar bancar ameninţat de o acuzaţie obscură, nu mai ştie nici el dacă este inocent sau vinovat.
Scriitorul ceh Franz Kafka descrie un univers totalitar şi orb – protagonistul nu îi vede niciodată pe judecători – in ciuda prezenţei Legii, a Judecătorului și a Tribunalului. Faptul că adevărul este cu neputinţă într-o lume inumană şi glacială atrage după sine un sfârşit tragic: Josef K. moare „ca un câine”, măcelărit de doi călăi misterioşi, îmbrăcaţi în negru.

„Este despre oameni, şi ei sunt singurii de care trebuie să ne temem, şi asta mereu.”

În primele pagini ale romanului Călătorie la capătul nopţii de Louis-Ferdinand Celine, Ferdinand Bardamu este pe front, „acest abator internaţional dezlănţuit”. Rănit, Bardamu revine la Paris şi se îmbarcă pentru coloniile din Africa, apoi către New York, după care se stabileşte la Rancy, o suburbie a Parisului. Scriitorul deconstruieşte sintaxa, inventează un limbaj brut, precis, ce combină argoul cu mai mult ca perfectul subjonctivului. Nimeni nu este menajat în această cronică necruţătoare şi dezolantă a anilor ’30, această reglare de conturi a rasei umane în care eroii şi laşii reprezintă cele două faţete ale aceleiaşi disperări în faţa absurdităţii vieţii.

„Ceea ce îi trebuie unui om este cineva… cineva care să-i stea alături”.

Alături de Fructele mâniei, Şoareci și oameni este cea mai cunoscută operă a scriitorului american John Steinbeck. Această dramă aduce în scenă doi muncitori agricoli sezonieri, care şi-au găsit de lucru într-o fermă din California. În ciuda faptului că pe cei doi îi leagă o prietenie profundă, pentru a evita dezonoarea, pentru a nu fi omorât de alţii, George îl ucide pe Lennie, o fiinţă cu sufletul pur, care, în mod accidental, a omorât-o pe nora patronului. O odă închinată prieteniei şi visurilor pentru o viaţă mai bună, nimicite de fatalitatea destinului uman.

„Astăzi, mama a murit. Sau poate ieri, nu ştiu.”

Meursault, personajul principal al romanului Străinul, de Albert Camus, îşi înmormântează mama fără a manifesta nici cea mai mică emoţie. Întreaga lui existenţă este mediocră şi mecanică. La el, totul este amorţeală şi indiferenţă. Într-o duminică, Mersault ucide un arab pe o plajă din Algeria. „Din cauza soarelui”, spuse el, înainte de a fi condamnat la ghilotină, deoarece acceptă fatalitatea şi refuză să falsifice realitatea, în centrul acestui roman, tradus în patruzeci de limbi, stă chestiunea fundamentală pentru Camus, aceea a absurdităţii existenţei umane.


Litografie de Sadequain pentru Străinul, de Albert Camus (1966).

„Big Brother vă urmăreşte.”


În 1984, George Orwell construieşte o lume totalitară, ale cărei încrengături înfricoşătoare şi mecanisme ce impun supunerea sunt descrise până la perfecţiune. Sub vraja omniprezentului fenomen Big Brother, o tiranie tehnologică anihilează memoria, justiţia şi toate legăturile dintre oameni. Şi, într-un mod curajos, dar sortit pieirii, Winston încearcă să-şi păstreze libertatea. Începând cu 1947, apar primele descrieri ale unui sistem totalitar şi concentraţionar nazist, printre care se numără şi Mai este, oare, acesta un om?, de Primo Levi.

„Visul meu este o carte care să nu poată fi lăsată din mână şi, după ce-am terminat-o de citit, să ne dorim să fim prieteni cu scriitorul.”

De veghe în lanul de secară, de Jérome David Salinger, relatează cele trei zile în timpul cărora Holden Caulfield trăieşte singur la New York, după ce a fost exmatriculat de la colegiu. Trei zile de aventură iniţiatică, deopotrivă amuzante şi sordide, dezolante şi emoţionante: acesta este preţul intrării într-o maturitate ostilă şi compromisă. Cartea se citeşte ca o dezvăluire a lumii contemporane şi ca o înfruntare a universului adulţilor.

„Lolita, lumina vieţii mele, focul dinlăuntrul meu. Păcatul meu, sufletul meu.”

Lolita , de Vladimir Nabokov, este povestea unei pasiuni mistuitoare pe care un bărbat matur o are pentru o foarte tânără adolescentă, numită Lolita, şi a dramei care se naşte astfel. Romanul scriitorului rus naturalizat american abordează problema incestului, a pedofiliei şi a psihanalizei. înainte de a deveni una dintre capodoperele secolului XX, cartea a fost sever cenzurată.

Frumuseţea şi neantul

Templul de aur
Yukio Mishima se bazează pe un fapt divers: un tânăr călugăr incendiază Templul de aur de la Kyoto, comoară arhitectonică construita în 1400. Autorul îl transformă pe incendiator în narator şi realizează o reflecţie profunda asupra frumuseţii (templului), care dă naştere dorinţei de a-l nimici, şi asupra solitudinii.

Miturile Americii

Pe drum este romanul mitic ce aparţine mişcării social-literare şi artistice a anilor ’60, Generaţia Beat, formată în jurul artiştii americani avangardişti. Dactilografiaţi în doar trei săptămâni, pe un lung sul de telex, romanul povesteşte despre rătăcirile lui Sal Paradise şi ale lui Moriarty, doi prieteni în căutarea unui alt mod de viaţă. Departe de societatea de consum, aceştia redescoperă teritoriul american la bordul unei maşini vechi. Spontan și alert, textul, autobiografic, sporeşte numărul improvizaţiilor, în mod caracteristic stilului de jazz be-bop, care avea în Jack Kerouac un mare amator.

O epopee germană

Toba de tinichea este primul roman al scriitorului de origine germană Gunter Grass, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în 1999. Adaptarea sa cinematografică de către Volker Schlondorff, în 1979, l-a adus în atenţia marelui public. Această poveste alegorică constituie primul volum al unei trilogii în care vor urma: Pisica şi şoarecele (1961) şi Ani de câine (1963). Eroul, un tânăr pitic din Dantzig, pentru a protesta împotriva nazismului tot mai copleşitor şi a războiului, alege să-şi exprime nemulţumirea bătând într-o tobă şi scoţând ţipete stridente. Un denunţ burlesc la adresa ipocriziei şi a mediocrităţii adulţilor…

Legendara descendenţă Buendia

În romanul Un veac de singurătate, columbianul Gabriel Garcia Márquez narează istoria familiei Buendia de-a lungul a şase generaţii, întemeierea, apogeul şi decăderea oraşului imaginar Macondo în timpul anilor zbuciumaţi ai istoriei latino-americane. Bântuit de rivalităţi, războaie şi distrugeri, izolat de lume, micul oraş capătă o dimensiune mitică şi universală.

Gabriel Garcia Marquez în 1982.

Cărțile negre ale URSS-ului

În Viață și destin, Vassili Grossman relatează bătălia de la Stalingrad, din 1942, şi destinul câtorva dintre protagoniştii săi. Romanul a fost scris, între 1952 şi 1960, în timp ce, în URSS-ul stalinist, unde violenţa politică este dezlănţuită, antisemitismul ajunge la apogeu. Astfel, scriitorul face o paralelă dintre nazism şi stalinism, două regimuri totalitare descrise ca fiind răul absolut. Reţinut de KGB, romanul avea să fie publicat abia în 1980. O altă lucrare denunţătoare, Arhipelagul Gulag, este un eseu în care Aleksandr Soljeniţîn reclamă sistemul carceral sovietic pe baza a mai bine de două sute de mărturii ale prizonierilor, la care se adaugă propria experienţă de dizident (el însuşi a petrecut opt ani în detenţie). Laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1970, scriitorul este expulzat din Uniunea Sovietică pentru înaltă trădare, în 1947. Cetăţenia îi va fi înapoiată în 1989, de către Mihail Gorbaciov.

Cronicile din Cairo

Cu Trilogia din Cairo, O plimbare prin palat, Palatul dorinţei şi Grădina trecutului, scriitorul egiptean Naguib Mahfouz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988, îşi semnează opera sa majoră. Pe parcursul a peste 1 500 de pagini, Mahfouz descrie viaţa unui patriarh şi a familiei sale între Primul Război Mondial şi detronarea regelui Farouk.
O saga forfotind de personaje, romanul este un veritabil studiu social, după formula lui Honoré de Balzac sau a lui Lev Tolstoi.

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère