Cele mai spectaculoase drumuri din lume – Galerie Foto

0
588

Cele mai frumoase drumuri din lume trebuie să fie provocatoare, să aibă un traseu complex, extrem de puțin trafic și, evident, priveliști care îți taie respirația, susțin jurnaliștii de la Carsroute.com.

Stelvio Pass – Italy

Stelvio PassO provocare pentru şoferi, dar şi pentru ciclişti, este şi trecătoarea Stelvio din Italia, care ajunge la o altitudine de 2.757 metri. Cei de la Top Gear au încercat să facă aici un drive test şi au considerat această trecătoare ca fiind “cea mai frumoasă şosea pe care au circulat”. Peisajele sunt excepţionale. Ascensiunea începe chiar lângă Bormio. Puteţi să vă opriţi pentru relaxare la unul din hotelurile din vârf şi să admiraţi drumul pe care l-aţi parcurs acolo.

Drumul prin munţii Jebel Hafeet, Emiratele Arabe

Jebel HafeetPentru amatorii de senzaţii tari, acest drum este perfect. Jebel Hafeet are 12 kilometri lungime şi este un mix perfect între porţiuni întinse şi curbe fantastice.

Transfăgărășan, România

Transfagarasan, poza de sus de la Balea LacTransfăgărășanul nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este cel mai înalt drum de la noi din ţară şi a fost admirat de fiecare turist care l-a parcurs. Construit între anii 1970 – 1974, drumul conectează fostele regiuni istorice, Transilvania şi Țara Românească, şi oraşele Sibiu şi Piteşti. În cel mai înalt punct al drumului, se află Lacul Bâlea, un lac glaciar superb.

Atlantic Road – Norvegia

Atlantic RoadTraseul constă din îmbinarea unei serii de drumuri șerpuitoare si poduri impresionante, care leagă între ele insulele din dreptul coastei Norvegiei. O remarcabilă realizare inginerească, întreaga construcţie a durat 12 ani până la finalizare, fiind răsplătită cu un alt premiu, de data asta unul mai pământean, cel de „Realizarea inginerească a secolului” în 2005.

Col de Turini, Franţa

Col de TuriniAceastă trecătoare se află în Alpii francezi la 2 km de nivelul mării. Drumul face parte din raliul de la Monte Carlo, unde maşinile pot atinge viteze ameţitoare. Cu privelişti fermecătoare, aici veţi avea parte de una dintre cele mai provocatoare călătorii cu maşina.

Drumul prin tunel Guoliang, China

GuoliangŞoseaua a fost construită iniţial de 13 săteni locali, în doar 5 ani. Drumul trece prin munţii Taihang, din provincia Hunan. Deşi unii săteni şi-au pierdut viaţa în timpul construcţiei, în 1977, drumul a fost deschis traficului. Drumul, sculptat printre munţi, are 1.200 m lungime, 5 m înălţime şi 4 m lăţime. Cunoscut ca unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, Guoliang este o importantă piesă din turismul chinezesc.

Iroha-zaka, Japonia

Iroha-zakaDrumul leagă între ele oraşele Nikko şi Oku-Nikko. Are 48 curbe şi fiecare colţ are o literă din alfabetul japonez antic. Iroha-zaka este format din două drumuri, unul care urcă şi altul care coboară, ambele cu 48 de curbe şi 48 de litere din alfabetul japonez antic.

Los Caracoles Road

Los Caracoles Road traversează Anzii şi face legătura între Chile şi Argentina. Drumul este foarte înclinat şi are multe serpentine fără ca mariginile şoselei să aibă garduri de protecţie. Chiar şi aşa, acesta este considerat unul dintre cele mai sigure drumuri din lume.

Lysebotn, Norvegia

LysebotnEste considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri din Europa, la capătul acestuia aşteptându-vă unul dintre cele mai frumoase fiorduri din Norvegia. El are 27 serpentine şi un tunel de 1.1 km, călătorii simţindu-se ca într-un carusel.

Drumul Yungas de Nord, Bolivia

YungasPentru mulţi demunirea de şoseaua Yungas nu atrage atenţia, dar pseudonimul care l-a făcut celebru în întreaga lume este El Camino de la Muerte sau Drumul Morţii. Cei 69 de km care leagă La Paz de Coroico au o istorie neagră din cauza numeroaselor accidente petrecute aici. Este un drum îngust, fără balustrade de protecţie. În anumite zone este atât de strâmt încât se negociază cum se trece. Paradoxal este unul dintre cele mai folosite artere pentru cicliştii care vor să coboare în jungla amazoniană.

Oberalp Pass, Elveţia

OberalpOberalp Pass este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Elveţia. El leagă partea centrală de Graubunden Oberland. Drumul este deschis doar vara, iar iarna este folosit pentru ski slope şi ca traseu de hiking.

San Bernardino, Elveţia

San BernardinoO altă şosea care traversează Alpii elveţieni, San Bernardino Pass leagă Misox de Hinterrhein. Localizat la 2.065 metri altitudine, îmbină elegant portuni joase cu bucăţi abrupte şi periculoase. Pe parcurs veţi întâlni şi un tunel de 6.6 kilometri.

Red Rock Scenic

Red rock

Șoseaua parcurge Sedona Red Rock Country, un ținut numit „muzeul fără pereți”. Drumul oferă o priveliște splendidă asupra munților roșii, care par niște spirite fără vârstă și care îi impresionează și inspiră pe turiști. Traseul trece și prin Monumentul Național Castelul Montezuma și Pădurea Națională Coconino.

The Overseas Highway – Florida

THE HIGHWAY THAT GOES TO SEA CONNECTS KEY WEST TO THE MAINLAND OF FLORIDAAcest drum unește insulă cu insulă cu ajutorul unui număr de 42 de poduri, la sud de golful Florida. A fost construită în 1938, după ce fosta cale ferată a fost distrusă de un uragan. Autostrada este, în mare parte, construită peste mare, iar traversarea ei durează aproximativ patru ore, iar peisajul este spectaculos.

Trollstigen, Norvegia

TrollstigenImediat după celebrele fiorduri, bijuteria Norvegiei este Trollstigen. Iese în evidenţă prin serpentinele abrupte şi este localizat în regiunea Rauma, drumul este uimitor, priveliştile sunt minunate, iar cascadele de pe marginea drumului sunt unice. În cel mai înalt punct al drumului, la 320 metri, se află cascada Stigfossen, de unde veţi rămâne surprinși de splendoarea peisajului.

Referință money.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here