Aurul regalităţii
Primul dintre cele mai remarcabile 10 simboluri – albina, harnică şi generoasă, a făcut dar din mierea sa pentru a servi la prepararea ambroziei, băutura sfântă a zeilor. Născută din lacrimile zeului egiptean Ra, ea simbolizează, în acelaşi timp, regalitatea şi suferinţele lui Hristos, ordinea şi ascultarea călugărilor. Ludovic al Xll-lea, „regele albinelor”, o foloseşte drept emblemă, iar Napoleon I, folosindu-se de valoarea ordinii şi a muncii care îi sunt atribuite acestei insecte, alege simbolul albinei pentru a înlocui floarea de crin de pe obiectele de decor ori de pe pânza drapelului.
În negru şi alb
Culorilor alb, negru sau roşu le-a fost atribuită o simbolistică ambivalenţă, în funcţie de cultura şi perioada istorică în care sunt folosite: astfel, doliu şi viaţă, violenţă şi puritate sunt doar câteva dintre accepţiunile simbolice ale acestor culori. Albul este folosit de către văduvele hinduse sau de regi, negrul reprezintă tenebrele şi infernul, iar pentru avocaţii europeni este întruchiparea însăşi a condamnării şi a justiţiei. Roşul era culoarea folosită de prostituate în Evul Mediu, dar este şi cea a muncitorilor.
Acvila omnipotentă
Emblemă universală a puterii, acvila simbolizează prestigiul şi atotcunoaşterea. Adesea
reprezentată ca fiind însoţită de un şarpe, un taur sau un leu, acvila este folosită, chiar şi în
zilele noastre, ca simbol al identităţii naţionale, mai cu seamă în Germania şi Statele Unite, aşa cum s-a întâmplat şi în Imperiul Roman sau, mai târziu, în timpul domniei lui Napoleon.
Creştinii folosesc simbolul acvilei ca metaforă pentru puterea lui Dumnezeu, în vreme ce tradiţia chineză îl asociază mai degrabă tenacităţii şi cutezanţei.
Blazonul Franţei în timpul domniei lui Napoleon Bonaparte.
Albastrul cerului
Albastrul, culoare rece, simbolizează spiritualitatea şi înţelepciunea, regalitatea şi adevărul, în Egiptul antic, albastrul îl simboliza pe zeul Amon, la greco-romani, pe Zeus sau Jupiter, iar la popoarele germanice era culoarea mantiei de război a zeului Odin. Albastrul rămâne culoarea pânzei drapelelor folosite la încoronarea regilor Franţei până la Carol al X-lea, dar şi atributul Fecioarei pentru creştini.
La fel de rotund ca eternitatea
Cercul este asociat simbolisticii roţii şi, deci, celei a mişcării. Nu are nici început, nici sfârşit
şi reprezintă infinitul şi eternitatea, perfecţiunea şi permanenţa. În cosmogonie, cercul face trimitere la sfera cerească, la cercul zodiacal. El este protector şi matern: este meterezul din
jurul oraşului, cercul familial. În ritualurile antice, bolnavul era înconjurat cu un cerc imaginar, purificat. Inelul reprezintă o materializare, simbolizând alianţa, pactul.
Dreptate și temeinicie
Stejarul, simbol prezent în aproape toate culturile miropene, reprezentând dreptatea, demnitatea şi sănătatea spiritului. Lemnul de stejar nu putrezeşte niciodată, fiind aşadar incoruptibil, deci, astfel, o emblemă echităţii. Nu este deloc întâmplător faptul că Sfântul Ludovic lua cele mai bune decizii sub frunzişul unui astfel de copac.
Frunzele sale, onorifice, se regăsesc pe anumite decoraţii, precum Legiunea de onoare. În tradiţia populară, nunta de stejar marchează o căsătorie trainică… de 80 de ani!
Galben ca victoria
Galbenul, culoarea soarelui, a aurului, a mierii, cea a grâului şi a mirului. Simbol pozitiv, pe
care toţi regii şi împăraţii au căutat să şi-l însuşească, culoarea galbenă are totuşi şi conotaţii negative, a căror interpretare ţine de nuanţe: galbenul-deschis simbolizează trădarea. Galben este veşmântul lui luda când îl trădează pe Isus şi galbenă este şi steaua infamă pe care naziştii le-o impun evreilor.
Superb şi generos
Încă din Antichitate, leul este folosit ca simbol al forţei uriaşe cu care, de la Ghilgameş şi Samson până la martirii creştini persecutaţi de romani, numeroşi eroi şi-au măsurat forţele.
Prieten şi protector al pustnicilor, leul este, în egală măsură, paznicul porţilor şi al tronurilor. Astrologia antică este mai puţin îngăduitoare cu nativii semnului zodiacal Leu, care sunt descrişi ca fiind orgolioşi, agresivi, bănuitori şi tiranici!
Vrăjitoarea
Rădăcina de mandragoră. Plantă cu flori roşii, albe şi bleu, considerată ca fiind magică, seamănă cu o siluetă umană.
De aici i se trage şi reputaţia şi simbolistica ambiguă, atât pozitivă, cât şi negativă: la greci şi la romani, apoi în Evul Mediu, în medicină şi vrăjitorie, mandragora era folosită în poţiuni şi tincturi, care îi făceau pe cei care le foloseau să fie iubiţi, avuţi, fertili sau… nebuni.
Mandragora, plantă cu aspect uman şi având calităţi extraordinare.
Cele două fețe ale şarpelui
Şarpele este unul dintre simbolurile animaliere cele mai pline de semnificaţii. Cel mai bun şi cel mai rău deopotrivă, şarpele simbolizează creaţia prinsă într-un permanent proces de regenerare, disimularea, răul suprem sau lăcomia. Creator la hinduşi, şarpele agită marea de lapte din care se naşte lumea Satan cel ispititor în Biblie, şarpele este cel care îi dă mărul Evei, condamnând omenirea la pieire. La greci, şarpele îl ajuta pe zeul medicinei, Asdepios. La tribul zulu, din Africa de Sud, sau la tribul haoussa, din Niger, şarpele se bucură de un respect considerabil, legat fiind de cultul strămoşilor.
Şarpele, ilustraţie extrasă din Cartea lui Abraham.
Alte informații puteți găsi aici.
Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère
