Cele mai răsunătoare 10 bătălii ale secolului XX

0
133

Miracolul de la Marna

Prima dintre cele mai răsunătoare 10 bătălii ale secolului XX este bătălia de la Marna. Pe 6 septembrie 1914, pe când nemţii campaseră la câteva zeci de kilometri de Paris, trupele franceze, aflate sub ordinul comandantului Joffre, contraatacă la Marna. Toate taxiurile din Paris sunt rechiziţionate pentru a putea transporta pe front soldaţii şi efectivele suplimentare. Armata franco-britanică reuşeşte să împiedice invazia germană, fără ca totuşi să reuşească să alunge trupele nemţilor de pe teritoriul francez. Frontul se stabilizează de o parte şi de alta a râului Aisne, iar trupele se ascund în tranşee.

Simbolul Marelui Război

Verdun. 165 000 de morţi din armata franceză, 145 000 de morţi din armata germană. Acesta este bilanţul celei mai nimicitoare bătălii din Primul Război Mondial. Din 21 februarie 1916 până în luna decembrie, trupele franceze, mai întâi aflate sub comanda lui Petain şi, ulterior, a lui Nivelle, apără frontul de la Verdun de atacurile Armatei a V-a germane, condusă de generalul von Falkenhayn. Un război de uzură, ce s-a întins pe parcursul a unsprezece luni şi în care au fost antrenaţi, rând pe rând, mai bine de trei sferturi din soldaţii francezi. Deşi la sfârşitul verii francezii au obţinut un avantaj, bătălia de la Verdun nu a schimbat cu nimic evoluţia războiului. În paralel cu bătălia de la Verdun, francezii şi germanii se înfruntă pe Somme, într-o bătălie la fel de sângeroasă.

Masacrul din 1917

 


Pe 16 aprilie 1917, conform planurilor generalului Nivelle, trupele franceze au trecut la atac între Soissons şi Reims, în zona Chemin des dames, situată în Aisne. Într-o singură zi, armata franceză a pierdut 30 000 de oameni. Pe 30 aprilie au fost ucişi 147 000 de soldaţi. Acest fiasco a provocat numeroase răscoale în rândurile soldaţilor francezi. Cântecul de la Craonne, a cărui difuzare a fost interzisă până în 1976, rezumă foarte bine această atitudine de renunţare: „S-a terminat, ne-am săturat! Nimeni în marş nu pleacă./S-a terminat, căci cei răcani! Azi grevă au să facă! Haideţi şi voi, voi cei grăsani/Nu mai staţi la fereastră,/Căci dacă voi doriţi război/ Plătiţi cu pielea voastră”.

Recucerirea Fortului Douaumont, pe 25 octombrie 1916.

„Istoria se scrie astăzi. Istoria este Anglia.” (T.S. Eliot)


După înfrângerea franceză din iunie 1940 şi semnarea armistiţiului de la Rethondes, Anglia
rămâne singură în faţa Germaniei naziste. Din luna august şi până în octombrie, avioane de vânătoare şi bombardiere britanice şi germane se confruntă pe cerul Angliei. Asupra oraşelor se dezlănţuie bombardamentele, care fac mai bine de 40 000 de morţi, dintre care 25 000 numai în capitală. Abia după invadarea Franţei, nemţii iau în calcul cucerirea Marii Britanii… Însă ce nu au prevăzut aceştia au fost rezistenţa piloţilor englezi şi eficacitatea radarelor lor. După această victorie aprigă, primul succes al lui Churchill în faţa Germaniei, Anglia devine sanctuarul Rezistenţei.

Statele Unite contraatacă

Bătălia de la Midway. În timp ce Japonia, aliată cu Germania, se pregăteşte să atace baza americană de la Midway, din Pacific, flota şi aviaţia Americii, conduse fiind de generalul MacArthur, contraatacă. Escadrila de bombardiere ia prin surprindere flota niponă. După dezastrul de la Pearl Harbor, victoria de la Midway marchează o turnură decisivă în Războiul din Pacific.

Un război în deşert


În luna iunie a anului 1942, Afrika Korps, comandat de tânărul feldmareşal Erwin Rommel, începe o mare campanie ofensivă împotriva Armatei a Vlll-a britanice, în Libia, la El-Alamein. Armata britanică primeşte ajutorul neaşteptat al unei mici trupe de francezi, prima Brigadă Franceză Liberă (BFL), la comanda căreia se afla Pierre Koenig. În ciuda pierderilor importante, bătălia de la El-Alamein reprezintă o victorie decisivă pentru Aliaţi şi, după spusele generalului Montgomery, „un punct de cotitură în evoluţia războiului”.

Infernul rusesc


După bătălia de la El-Alamein şi după debarcarea Aliaţilor în Africa de Nord, bătălia de la Stalingrad marchează un nou punct de cotitură în cel de-al Doilea Război Mondial. În iunie 1942, trupele mareşalului Friedrich Paulus ajung la porţile Moscovei şi Leningradului. La sfârşitul lunii, Armata a Vl-a atacă Stalingradul. Cucerit, după o rezistenţă înverşunată, în toamna anului 1942, oraşul este eliberat în luna februarie, graţie contraofensivei generalului sovietic Jukov. După ce pierde peste 400 000 de oameni, Paulus se predă.

Sfârşitul Indochinei franceze: un „bazin” tragic

 

Paraşutarea soldaţilor francezi la Diên Biên Phu, pe 25 noiembrie 1953.
Câmpul de luptă de la Diên Biên Phu, situat într-un bazin strategic din partea muntoasă din estul golfului Tonkin, la 300 de kilometri de Hanoi, cade în mâinile comuniştilor de la Viêt Minh pe 7 mai 1954, după 57 de zile de luptă crâncenă. Cei 15 000 de oameni aflaţi sub comanda generalului francez Henri Navarre nu pot să echilibreze situaţia: artileria lor este lipsită de apărare în faţa puterii tunurilor trupelor generalului Vo Nguyen Giap. În formaţie de gherilă, acestea atacă în timpul nopţii, într-un raport de forţe de 10 la 1.
Francezii sunt decimaţi. Acesta este sfârşitul celor o sută de ani de prezenţă colonială franceză în Indochina.

Gherila FLN


În plin război de independenţă algerian, în timpul bătăliei pentru Alger, Divizia a V-a de Paraşutişti din Franţa se confruntă cu membrii gherilei Frontului Naţional pentru Eliberare (FLN). În ianuarie 1957, ca urmare a unor valuri de atentate, guvernul francez îi cedează generalului Massu întreaga putere asupra oraşului Alger. Militarii scotocesc oraşul, mergând chiar până la tortură pentru a-i vâna pe partizani. În metropolă, metodele folosite şochează intelectualii şi o parte din populaţie. Războiul se sfârşeşte abia după şase ani, în 1962, când generalul de Gaulle semnează acordurile de la Evian, preludiu la independenţa Algeriei.

Infernul Vietnamului

Ofensiva Têt


În 1965, armata americană se angajează să susţină militar Vietnamul de Sud în defavoarea Nordului comunist. În ianuarie 1968, acesta din urmă se lansează într-un asalt brutal împotriva bazei americane de la Khé Sanh. Statele Unite trimit întăriri puternice, însă cad în capcana inamicilor, lipsind de apărare alte zone din ţară. În noaptea de 30 spre 31 ianuarie, în timpul sărbătorii Têt (Anul Nou), nord-vietnamezii şi trupele Viet-Cong se lansează în atacuri simultane în aproape o sută de oraşe, printre care Saigon şi Hue. Chiar dacă americanii şi sud-vietnamezii dejoacă ofensiva, aceasta din urmă relansează mişcările de protest împotriva intervenţiei americane. Ales zece luni mai târziu, preşedintele Richard Nixon iniţiază o retragere progresivă a armatei şi declanşează negocieri de pace.

 

Informații suplimentare puteți găsi și aici.

Alte articole care v-ar putea interesa aici.

Zapping prin cultura generală, Editura Rao, Isabelle Fougère